Raportul dintre etică și morală creștină - probleme și perspective

Învăţăturile creştinismului biblic îl deosebesc de alte religii. Creştinismul biblic, credinţa descrisă pe paginile Noului Testament este unică deoarece Hristos este unic. Lucrarea sa a fost unică şi Scripturile care descriu această lucrare sunt unice. Multe cărţi s-au scris despre religie. Unele s-au străduit să arate că toate religiile sunt esenţialmente la fel, că ele sunt doar căi care duc la acelaşi Dumnezeu. Dar, conform Bibliei, nu toate religiile duc la Dumnezeu. Există diferenţe esenţiale, de neevitat, între principiile creştinismului biblic şi învăţăturile islamului, ale hinduismului, confucianismului, etc. “ Creştinismul biblic” se referă la convingerile proclamate de majoritatea creştinilor de la începutul Bisericii , în primul secol din era noastră. Aceste convingeri fundamentale, aşa cum sunt ele arătate în Biblie, includ următoarele aspecte:

Dumnezeu s-a întrupat în Omul Iisus Hristos;

Iisus Hristos a ispăşit, a plătit pentru păcatele omului prin moartea sa pe cruce;

Hristos a înviat din mormânt, în trup, învingând moartea şi dovedind că este Dumnezeu;

Biblia sau Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu, inspirat cu autoritate, infailibil.

Nici o altă religie din lume nu este de acord cu creştinismul biblic asupra acestor puncte.

I.1. Creştinismul ca religie. Probleme şi perspective ale creştinismului

Creştinismul apare într-un climat religios lipsit de interioritate şi profunzime. Religia la cumpăna dintre milenii decăzuse în gesticulaţii sterile, formaliste, golite de semnificaţii majore. Iisus din Galileea va exalta un Dumnezeu drept prin iubire şi iertare. El scoate religia din jocul steril al speculaţiilor raţionale, impregnând-o cu dragostea şi caritatea inimii, a sufletului. Dumnezeu este iubire, înainte de toate, şi numai prin iubire ne înălţăm spre El cu toată fiinţa noastră. Sedimentând şi resemnificând idei de bază ale omenirii, creştinismul realizează o revoluţie spirituală a umanităţii , o nouă ordine morală prin postularea purităţii inimii prin dragostea pentru Dumnezeu şi prin bunăvoinţa între semeni.

Misiunea formatoare a creştinismului, de reconstituire a personalităţii umane, devine idealul explicit al noii religii. Se urmăreşte perfectarea în om a dimensiunii îndumnezeirii ; este vorba de reconstrucţia omului, înţeles ca structură inseparabilă fizic şi sufletesc. Hristos nu este un simplu învăţător de lege sau un profet oarecare, ci Învăţătorul prin excelenţă, prototipul de perfecţiune al creştinismului.

Pentru a analiza adevărata natură a unei religii este normal să se facă referinţă la sursa primordială de informare a acelei religii, pentru a i se vedera originea şi judeca autenticitatea şi credibilitatea.

Majoritatea religiilor lumii recunosc că între Dumnezeu şi om există o ruptură, o separare, o distanţare. Desigur, fiecare religie explică în felul ei modul în care s-a produs această reuptură şi a apărut această distanţare. Important este că toate religiile îşi stabilesc ca obiectiv principal readucerea omului la Dumnezeu sau restabilirea legăturii sau a relaţiei dintre om şi Dumnezeu. Însuşi numele de “religie”exprimă acest lucru, cuvântul avându-şi originea în latinescul re-ligo, re-ligare (verb) care semnifică “a lega din nou”. Strămoşii noştri latini ştiau că scopul religiei este să-l lege din nou pe om de divin. Fiecare religie presupune o anumită soluţie sau o anumită formulă pentru a depăşi prăpastia dintre om şi divinitate şi pentru a-l repune pe om în relaţii bune cu Creatorul său. Cine vrea să cunoască esenţa unei anumite religii trebuie să vadă cum propune religia respectivă rezolvarea acestei probleme, deoarece aceasta formează inima religiei.

Prin urmare, sursa de informare a unei religii şi modul în care încearcă această religie să-l lege din nou pe om de Dumnezeu sunt cele două elemente care o definesc esenţialmente.

Orice om care simte în sine aspiraţia după divinitate, care doreşte să descopere adevărul, să intre în contact cu forţa divină şi să stabilească o relaţie bună şi permanentă între sine şi Dumnezeu trebuie să se întrebe cine oferă soluţia adevărată la aspiraţiile şi dorinţele absolut vitale ale spiritului uman. Există enorm de multe religii, mişcări, asociaţii şi filosofii care îi promit astăzi omului adevărata soluţie la aspiraţia către eternitate.

Omul întreprinde anumite acţiuni şi face anumite eforturi pentru a ajunge la Dumnezeu. Acţiunea pleacă de la om şi este făcută de om. Conform credinţei creştine, toate încercările omului de a ajunge la divinitate se vor sfârşi în deziluzie. În cartea din Biblie numită Proverbe sau Pilde, înţeleptul împărat Solomon spune că “multe căi pot părea omului bune, dar la urmă se văd că duc la moarte” În Vechiul Testament îndemnul este : “Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape”.În Noul Testament , Iisus Hristos, Dumnezeu devenit om, spune despre sine: “Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.”

Aceasta este esenţa Evangheliei (“Vestea bună”): Dumnezeu însuşi în persoana Fiului său a venit intr-o misiune de salvare a omenirii pierdute. Şi acelaşi Iisus ne spune : ”Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”