Scriptura, Traditie si Biserica

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Scriptura, Traditie si Biserica.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 36 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Religie

Cuprins

1. Introducerea cuprinde :
- Necesitatea ;
- Oportunitatea;
- Importanţa;
- Actualitatea.
2. Partea I : Scriptura, Tradiţie ca izvoare ale Revelaţiei.
- Sfânta Scriptura – izvor al descoperirii divine;
- Sfânta Tradiţie ca al II – lea izvor al Revelaţiei;
- Scriptură si Tradiţie in actualitate.
3. Partea a II – a : Biserica ca organism de fixare al Tradiţiei si Scripturii.
- Fixarea elementelor tradiţionale si a canonului Tradiţiei;
- Revelaţia completă – Text : Evrei 1,1-2;
- Revelaţia, Biserica, Tradiţie, Scriptura.
4.Concluzii
Bibliografie generală

Extras din document

INTRODUCERE

Dialogul viu al Bisericii cu Hristos se ţine în mod principal prin Sfânta Scriptură şi prin Sfânta Tradiţie. Sfânta Scriptura este una din formele în care se menţine Revelaţia în eficienţa ei ca apel al lui Dumnezeu în continuare. Scriptura este expresia scrisă a Revelaţiei împlinite în Hristos. Tot Scriptura prezintă pe Hristos în forma cuvântului dinamic si a cuvântului tot aşa de dinamic al Sfinţilor Apostoli despre faptele lui mântuitoare în eficienţa permanenţa lor. Dar ea arată şi modul în care Dumnezeu a pregătit mântuirea noastră în Hristos şi modul în care Hristos continuă să lucreze prin extinderea puterii Lui, pentru asemănarea noastră cu El, pană la sfârşitul veacurilor. Prin cuvântul Scripturii, Hristos continua să ne vorbească şi nouă, să ne provoace la răspuns cu fapta, să lucreze astfel şi în noi. Noi simţim prin cuvântul Scripturii că Hristos continuă să lucreze în noi prin Duhul lui cel sfânt: ,,Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele pană la sfârşitul veacurilor”.

Sfânta Scriptura e Fiul si Cuvântul lui Dumnezeu care s-a tradus pe Sine în cuvinte în lucrarea Lui de apropiere de oameni pentru ridicarea lor la El, pană la întruparea, învierea si înălţarea Lui ca om. Hristos lucrează prin cuvintele acestea prin care se tălmăceşte pe Sine, asupra noastră pentru a ne arăta starea la care El a ajuns şi de aceea doreşte să ne conducă şi pe noi la această stare. Scriptura redă ceea ce continuă să facă Fiul Omului cu noi din această stare de Dumnezeu şi om desăvârşit, deci Scriptura traduce lucrarea prezentă a lui Hristos. Căci Hristos, rămânând mereu viu si acelaşi, se tălmăceşte prin aceleaşi cuvinte, dar ca Cel ce doreşte să ne facă şi pe noi asemenea Lui. În felul acesta, Sfânta Scriptura nu e numai o carte prin care să ţinem în memorie ceea ce a făcut Dumnezeu prin pregătirea întrupării şi prin întruparea Fiului Sau, ci şi o carte care ne arată ce face si ce va face Fiul lui Dumnezeu cel întrupat şi înviat pană la sfârşitul veacurilor pentru a ne călăuzi şi pe noi la înviere.

Sfânta Scriptura este şi va rămâne pururea o carte actuală ,,Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”(Mt. 24,55).

Tradiţia arată statornicia dialogului Bisericii cu Hristos. Conţinutul Scripturii primit prin credinţă ce se transmite de la Apostoli în comunitatea Bisericii, nefiind produs omenesc, ci fiind insuflat de Duhul Sfânt trebuie, pe de o parte păzite, pe de alta adâncite în înţelesurile lui nealterate primite de Sfinţii Apostoli. Prin această Scriptură se cere după o tradiţie neschimbată de la Apostoli. Aceasta este o altă formă de păstrare şi utilizare în eficienţa şi continuă a Revelaţiei integrale realizate de Hristos.

Scriptura are un dinamism imanent. Conţinutul ei se cere cunoscut, aplicat si trăit într-o tot mai mare adâncime si intensitate, pentru ca însuşi cuprinsul Revelaţiei, care este Hristos cel necuprins, se vrea cunoscut si însuşit tot mai mult şi iubit tot mai intens.

Tradiţia actualizează acest dinamism al Scripturii fără să-l altereze, fiind ea însăşi o aplicare şi o aprofundare continuă a cuprinsului ei. Concomitent cu păstrarea ei autentică, Tradiţia îndeplineşte această actualizare a dinamismului Scripturii.

Explicarea apostolică a cuprinsului Scripturii sau prima si deplina autentica explicare a ei, coincide în esenţă cu aplicarea conţinutului ei, cu trecerea acestui conţinut în viaţa omenească prin întemeierea Bisericii (cu precizarea concretă a structurilor ei ierarhic-sacramentale, structuri corespunzătoare multiplelor dăruiri ale puterii lui Hristos) conform trebuinţelor credincioşilor si cu precizarea modalităţilor ei de viaţă şi de cult. Cuprinsul tradiţiei apostolice nu e în esenţă decât cuprinsul Scripturii aplicate vieţii omeneşti sau trecut în aceasta prin Biserică. Biserica păstrează deci Scriptura, aplicată prin Tradiţie, mereu nouă si mereu aceeaşi. O păstrează mereu nouă şi mereu aceeaşi prin Tradiţia originară prin care apostolii au precizat aceste scripturi prin care Se comunică real Hristos în cursul generaţiilor. Tradiţia apostolică e parte a Revelaţiei căci aceasta nu putea rămâne fără arătarea modului prin care Hristos cel revelat se transmite oamenilor.

Tradiţia are rolul de a pune şi de a ţine generaţiile succesive de creştini în legătură cu Hristos prin faptul că ea are în esenţa atât invocarea Duhului lui Hristos, cat si Primirea Duhului Sfânt.

Biserica, Tradiţia şi Scriptura sunt importante pentru ca prin acestea noi putem dobândi mântuirea şi să tindem spre starea de desăvârşire şi unire cu Dumnezeu, prin credinţă şi fapte bune.

Cunoaşterea Scripturii şi a Tradiţiei prin Biserică este necesară oamenilor pentru ca fără cunoaşterea acestora şi fără împlinirea voii lui Dumnezeu nu se poate intra in împărăţia cerurilor.

Pentru înţelegerea Sfintei Scripturi este nevoie de o chemare specială, de o pregătire temeinică şi de credinţă curată. Trebuie înţeles că Sfânta Scriptura este un text descoperit şi inspirat şi atunci când citeşte cineva, are nevoie de iniţiere şi educaţie pentru a pricepe valorile omeneşti şi dumnezeieşti, în acelaşi timp. Pentru aceasta chiar din spusele Sfintei Scripturi, este nevoie de respectarea unei porunci. Textele Sfintei Scripturi au inerenţă fiindcă sunt sub inspiraţie. Locurile grele, nepotrivite, neînţelese din Sfânta Scriptură şi cu influenţă nefastă au rostul lor, în iconomia divină, de-a lungul mileniilor şi în contextul civilizaţiilor.

« Neînţelegerea acestui sens al Sfintei Scripturi sau pentru impunerea şi chiar terorizarea unor ,,adepţi”, sectanţii cu ,,spusele” Domnului ,,dictate” sau ,,căzute” din cer, au recurs la unele invocări de texte pentru prozeletism. Astfel:

- Biblia este ,,dictată” de Dumnezeu. Atunci a zis Domnul către Moise: ,,Scrie acestea în cartea spre pomenire şi spune lui Iosua ca voi şterge cu totul pomenirea lui Amalec de sub cer!”(Ieşire 17,14),,Iar Moise a scris toate cuvintele Domnului. Şi el, sculându-se dis-de-dimineaţă, a zidit jertfelnic sub munte şi a pus doisprezece stâlpi, după cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.”(Ieşire 24,4) Este adevărat, lui Moise i s-a ,,dictat” o parte, dar toata Scriptura este inspirată.

Fisiere in arhiva (1):

  • Scriptura, Traditie si Biserica.doc