Sf. Nectarie din Eghina - 9 noiembrie

Acest Sfânt, unul dintre cei mai noi Sfinti canonizati de Biserica Greciei în acest secol, s-a nascut în anul 1846, în Selivria Traciei, din Parinti saraci, dar foarte evlaviosi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasa educatie crestineasca. Dupa primii ani de scoala, Anastasie este trimis sa învete carte la Constantinopol, unde studiaza teologia si scrierile Sfintilor Parinti. Aici sufletul sau incepe sa-L descopere pe Hristos în inima sa prin rugaciune, prin citirea cartilor sfinte si prin cugetarea la cele dumnezeiesti.

La vârsta de douazeci de ani, tânarul Anastasie se stabileste în insula Hios, povatuit de Duhul Sfânt, unde preda religia la o scoala de copii. Apoi, fiind chemat de Hristos, intra in nevointa monahala în vestita chinovie, numita "Noua Mânastire", primind tunderea monahiceasca la sapte noiembrie 1876, sub numele de Lazar. Mai târziu, la tunderea în marele si îngerescul chip al schimniciei, avea sa primeasca numele de Nectarie, pe care l-a purtat toata viata.

Dupa ce termina studiile teologice la Atena, în anul 1885, Nectarie a fost luat de patriarhul Sofronie ca ucenic la Alexandria, fiind hirotonit preot si apoi mitropolit de Pentapole, o veche eparhie ortodoxa din Libia superioara. Mai multi ani evlaviosul mitropolit a slujit ca secretar al patriarhiei, predicator la biserica Sfântul Nicolae din capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor si povatuitor de suflete, fiind daruit de Dumnezeu cu multa rabdare, smerenie si blândete. De aceea era mult cautat de credinciosi si iubit de toti.

Vazând diavolul ca nu-l poate birui cu mândria si iubirea de sine a încercat sa-l loveasca pe fericitul ierarh Nectarie cu alta arma tot asa de periculoasa, adica cu invidia si gelozia din partea celorlalti ierarhi si slujitori ai Patriarhiei Alexandriei, vorbindu-l de rau catre patriarh, cum ca doreste sa-i ia locul. Aceasta a tulburat pe toti si a facut sa fie eliberat din cinstea arhiereasca în care se afla. Cerându-si iertare de la toti, cu toate ca nu gresise nimanui cu nimic, dovedind o adânca smerenie, a dat slava lui Dumnezeu, caci si cu dânsul s-a înplinit cuvântul Mântuitorului, Care zice: Fericiti veti fi, când va vor ocarî si va vor prigoni si vor zice tot cuvântul rau împotriva voastra, mintind din pricina Mea (Matei 5,11). Apoi s-a retras la Atena, în anul 1891, sarac, defaimat de ai sai si nebagat în seama, având toata nadejdea numai în Dumnezeu si în rugaciunele Maicii Domnului.

Aici a fost câtiva ani predicator, profesor si director al unei scoli teologice pentru preoti, pâna în anul 1894, reusind sa formeze duhovniceste multi tineri iubitori de Hristos, pe care îi hranea din cuvintele Sfintei Evanghelii si cu scrierile Sfintilor Parinti. Apoi facea slujbe misionare în parohiile din jurul Atenei.

În taina inimii sale, fericitul ierarh Nectarie era un adevarat isihast si un mare lucrator al rugaciunii lui Iisus, care îi dadea multa pace, bucurie, blândete si îndelunga rabdare. Cu aceste arme el biruia neîncetat pe diavoli, crestea duhovniceste pe cei din jurul sau si avea întotdeauna pace si bucurie în Hristos, nebagând în seama defaimarea si osândirea celor din jurul sau.

Dorind la batrânete sa se retraga la mai multa liniste, a construit intre anii 1904-1907, cu ajutorul multor credinciosi si ucenici, o frumoasa mânastire de calugarite, în insula Eghina, din apropierea Atenei, rânduind aici viata desavârsita de obste, dupa traditia Sfintilor Parinti. Apoi se retrage definitiv în aceasta mânastire si duce o viata înalta de smerenie si slujire, de daruire totala si rugaciune neadormita, arzând cu duhul pentru Hristos, Mântuitorul lumii si pentru toti care veneau si îi cereau binecuvântare, rugaciune si cuvânt de folos sufletesc. Aici l-a avut ucenic si pe Sfântul cuvios (1862–1948), mare ascet al secolului XX, care a pustnicit o vreme in pustiul Hozeva, Palestina. Dupa adormirea Sfântului Nectarie, s-a retras în insula Kalymnos, unde a si adormit întru Domnul.

Pentru viata sa înalta, Dumnezeu l-a învrednicit pe Cuviosul Nectarie de Harul Duhului Sfânt. Pentru aceasta multi bolnavi si saraci alergau la biserica mânastirii din Eghina si cereau ajutorul lui. Mai ales dupâ primul razboi mondial, numerosi saraci si bolnavi, lipsiti de orice ajutor, veneau la el ca la parintele lor sufletesc. Iar Sfântul Nectarie a dat porunca maicilor ce se nevoiau în mânastirea sa, sa împarta la cei lipsiti, orice fel de alimente si sa nu pastreze nimic pentru ele, caci Dumnezeu, prin mila Sa, îi hranea si pe unii si pe altii. Dar si cei bolnavi se vindecau cu rugaciunile fericitului Nectarie, caci se învrednicise de darul facerii de minuni.