Sfântul Maslu

Introducere:

Menirea ontologică a omului este unirea cu Arhetipul său care este Hristos Domnul, Logosul Întrupat. În starea paradisiacă Adam, avea menirea să urmeze cursul firesc al drumului său existențial, acela de a se înălța spre Arhetip, dacă nu intra păcatul în lume. Panayotis Nellas în magitrala sa carte „Omul animal îndumnezeit” explică această mare taină a unirii omului cu Hristos: „Faptul că Adam a fost creat după chipul lui Hristos înseamnă că el trebuia să se înalțe la Arhetipul lui sau, mai exact, să se curățească și să iubească pe Dumnezeu în așa măsură încât Dumnezeu să vină și să se sălășluiască întru el; Logosul să se unească ipostatic cu omul și, astfel, să apară în istorie Hristos, să se arate Dumnezeu-Omul. Intrarea în lume a Celui întâi născut (Evrei 1,6) reprezintă sfatul cel mai înainte de veci a lui Dumnezeu, taina supremă, ascunsă din veacuri și din neam în neam (Coloseni 1, 26). Hristos a fost sfatul și voia Tatălui. El a fost pre-destinarea și în consecință mersul natural și capătul drumului omului...Deraierea de la acest drum a constituit-o căderea.”

Căderea a adus cu sine boala și suferința. De multe ori suferința sau boala nu pot fi învinse cu mijloace omenești, ci cu ajutorul pe care îl primești de la Dumnezeu, cum ne-a arătat Mântuitorul Hristos, Care vindeca boala și neputința din popor. Taina Sfântului Maslu își are originea, prin Apostoli, de la Hristos însuși. Pr. Prof Dumitru Popescu spune: ,,În Taina Sfântului Maslu se împărtășește credinciosului bolnav harul tămăduirii și al întăririi sufletești și ușurarea durerii trupești” .

Lucrarea de față își propune să prezinte Taina Sfântului Maslu dintr-o perspectivă duhovnicească, punând accent,astfel pe efectele acestei sfinte taine asupra celui aflat în suferință.

I. Sfintele Taine - mijloace de îndumnezeire

După înalțarea Sa la cer, Hristos ne încredințează de faptul că va fi cu noi până la sfârșitul veacurilor prin Duhul Sfânt. Conlucrarea omului cu harul dumnezeiesc reprezintă momentul în care el acceptă în mod real unirea cu Arhetipul Său. Importanța Sfintelor Tainelor este arătată de faptul că prin harul divin mântuitor dobândit prin ele omul dobândește acea putere de a-L experia pe Hristos devenind fiu al lui Dumnezeu: „Întâlnirea omului cu Hristos reprezintă întâlnirea cu Arhetipul său întru care și pentru care a fost adus de la neființă la ființă. În viziunea Sfinților Părinți, momentul acestei întâlniri reprezintă momentul nașterii reale a omului ca fiu al lui Dumnezeu întru Fiul... nașterea cu adevărat a omului coincide cu hristificarea lui, cu conștientizarea faptului că el poartă chipul lui Hristos.”

Biserica ne învață că mijloacele prin care omul dobândește harul dumnezeiesc sunt Sfintele Taine, pe care le-a instituit Mântuitorul Iisus Hristos fie direct, prin cuvînt sau prin gesturi, fie indirect. Datorită acestui fapt, Biserica administrează tainele ca pe o necesitate în vederea îndumnezeirii omului, cum bine a remarcat Sfântul Maxim Mărturisitorul atunci când numește Biserica „laboratorul Învierii.”

Sfinții Părinți dau o valoare deosebită tainelor, arătând prin aceasta și valoarea omului de mijlocitor între Dumnezeu și natură, omul având menirea de a ridica, de a mișca lumea spre Dumnezeu. Semnificația generală a tainelor este „este unirea lui Dumnezeu cu întreaga creație.”

Din punct de vedere liturgic „Sfintele Taine sunt slujbele bisericești, prin mijlocirea cărora li se împărtășește, în chip special și prin anumite semne (forme) văzute, harul lui Dumnezeu, în cele mai de seamă momente și împrejurări ale vieții noastre.”

Făcând o legătură între semnificația generală a tainelor și semnificația strâns liturgică a lor Înalt Prea Sfințitul Laurențiu Streza spune că tainele au în Biserică o rânduială liturgică care are la bază o lucrare tainică.