Sfintele Canoane

1. Introducere

În tratarea acestei teme vom încerca să fim cât se poate de clari şi sim¬pli. Iar aceasta, datorită faptului că prin claritate se realizează înţelegerea dintre oameni şi, ca urmare, unitatea de simţire dintre aceştia. În acest sens, sugestive sunt cuvintele Profesorului Dimitrios Balanos, pe care le-a rostit referindu-se la una din cele mai importante probleme, şi anume, convocarea Sinodului Panortodox: ...îmi veţi permite, în convingerea mea, să fiu cât se poate de scurt şi sincer, fără rezervări diplomatice sau cu dublu înţeles, fiind convins că numai prin schimbul clar şi sincer de păreri, va fi posibil să se arate adevărul, pe care întotdeauna noi, fie şi pe diferite căi, îl căutăm.1

Aşadar, vom încerca să fim concişi, deoarece se va demonstra, probabil, din acelaşi motiv, că reuşita acestui demers nu este atât de uşoară, de vreme ce tema supusă studiului pare să fie destul de dificilă. Această dificultate se intensifică şi datorită faptului că această temă, aflată în centrul preocupărilor bisericeşti de astăzi, este expusă sub multe aspecte şi se prezintă cu specifice dificultăţi datorate amplei divergenţe despre Sfintele Canoane. In acest punct, am dori să subliniem faptul că astăzi, în general, divergenţa despre Sfintele Canoane se referă la problema fundamentală a autenticităţii lor. Dar poate că această divergenţă şi diferenţă de păreri este, în parte, justificată, căci, din nefericire, nu se întâlneşte, într-adevăr, discernământul necesar şi clar dintre Sfintele Canoane şi mulţimea regulamentelor bisericeşti.

Referitoare şi consecventă cauză a neînţelegerii printre membrii Bise¬ricii, cât priveşte tema Sfintelor Canoane, este şi confuzia existentă în jurul funcţiei liturgice a acestora, adică insuficienta cunoaştere despre validitatea şi aplicarea acestora, sau şi ignoranţa lor totală.

2. Autoritatea Sfintelor Canoane

Acum, ajungem mai întâi la cercetarea aspectului privind autoritatea şi autenticitatea Sfintelor Canoane. Din diferitele discuţii la nivelul bisericesc sau, pur şi simplu, teologico-ştiinţific, este cunoscut faptul că epicentrul di¬vergenţei în jurul Sfintelor Canoane se referă la autenticitatea sau relativi¬tatea acestora, precum şi la temporalitatea sau caracterul lor permanent. Cu alte cuvinte, unii vorbesc despre autoritatea trecătoare şi relativă, alţii despre autoritatea veşnică şi exclusivă a Sfintelor Canoane. De aceea, credem că această temă are o importanţă vitală pentru creştini, dar şi pentru orice om, în general. în acest punct, merită să ne referim la observaţia profesorului rus, Părintele John Meyendorff: Deosebirea dintre absolut şi relativ este, cred, cu mai mult urgentă dintre toate problemele pe care le au de întâmpinat astăzi teologii ortodocşi...Numai dacă vom descoperi şi vom cunoaşte îndeajuns pe Cel Absolut, vom reuşi să ne orientăm cu siguranţă în masa tradiţiilor omeneşti, vom putea să facem distincţiile necesare şi epurările cerute.2

Această problemă, privind autoritatea exclusivă a Sfintelor Canoane, este vitală, fiindcă este indisolubil legată şi de problema corectitudinii lor, adică de adevărul exprimat prin ele, fapt ce are legătură şi cu aspectul prove¬nienţei Sfintelor Canoane, dacă acestea sunt, într-adevăr, porunci dumne¬zeieşti sau, mai degrabă, invenţii şi dispoziţii omeneşti. Discuţia în jurul acestei probleme este posibil ca să se întindă mult şi să devieze, astfel, spre diferite direcţii, departe de tema principală, îngreuind şi abordarea acesteia. Însă, de comun acord cu cele spuse la început, vom încer¬ca, în loc de o altă discuţie şi metodă, să observăm acum, cu claritate, măr¬turiile Sfintelor Canoane în sine sau, mai exact, mărturiile celor ce au decre¬tat aceste canoane, Părinţii Bisericii.

Prin urmare, în canonul al II-lea de la Sinodul V-VI Trulan3, care repre¬zintă un fel de codificare sinoptică oficială a Sfintelor Canoane ale Bisericii, citim4:...Şi nimănui să nu-i fie îngăduit a preface canoanele , sau să le strice, sau să aducă alte canoane, afară de cele pe care le avem în faţă, puse sub semnătura falsă de vreunii dintre cei ce s-au spurcat să falsifice adevărul 5. Iar dacă cineva ar concepe un oarecare canon aducând ceva nou din cele ce s-au spus, sau încearcă să-l răstoarne, răspun¬zător va fi în ceea ce priveşte acest canon, aşa cum acesta spune, acceptând epitimia, şi prin ea în ceea ce exact greşeşte să se vindece.

De asemenea, în primul canon de la Sinodul al VII-lea Ecumenic citim: Pentru cei ce au primit demnitatea preoţească, mărturii şi împliniri sunt formulările hotărârilor canonice; pe care primindu-le cu bucurie, noi cântăm Domnului Dumnezeu cu David, cel ce face cunoscut pe Dumnezeu, zicând: În calea mărturiilor Tale m-am desfătat ca de toată bogăţia...Astfel fiind lucrurile, şi aducându-ni-se la cunoştinţă, punând în ele bucuria noastră, ca unul care ar fi găsit comoară mare, adoptăm dumnezeieştile canoane cu bunăvoinţă, iar întreaga lor poruncă şi neclintită o întărim.

Aşadar, autoritatea exclusivă a Sfintelor Canoane desemnează în primul rând faptul relevant că Sinoadele Ecumenice, în mod lămurit, interzic dena¬turarea sau falsificarea acestora6. Despre tema acestei interziceri, profesorul C. Mouratidis scrie: Această...insistenţă exclusivă infidelitatea şi validi¬tatea Canoanelor mai vechi, precum şi a interzicerii oricărei încălcări, ino¬vaţii sau anulări a conţinutului acestora de către Sinoadele Ecumenice de mai sus, exprimă exact adânca convingere a conştiinţei bisericeşti despre autoritatea veşnică şi neschimbătoare a conţinutului Sfintelor Canoane, inspirat de către Sfântul Duh7.

Din acest fapt, adică interzicerea de către canoane a falsificării lor, re¬zultă şi concluzia că ele sunt infailibile şi că exprimă ceea ce este drept, conţinând adevărul. Dacă Sfintele Canoane nu ar oferi ceea ce este corect, ci ar conţine dispoziţii greşite, atunci pentru ce motiv nu s-ar accepta, aposteriori, o îndreptare oarecare a lor? Concluzia de mai sus este confirmată şi de al doilea canon, deja menţionat, de la Sinodul Quinisext, care spune: Şi nu stă în puterea nimănui să falsifice canoanele arătate mai sus, sau să le neglijeze, sau să primească altele decât canoanele rânduite, în mod măsluit scrise de către unii, care au dorit să denatureze adevărul8.

Deci, Sfintele Canoane au mărturia că ele conţin adevărul. Iar aceasta deoarece, în mod concomitent, au mărturia de la sine că ele au fost decretate de către Sinoadele Ecumenice, sub iluminarea şi supravegherea Sfântului Duh, Duhul Adevărului 9. Astfel, în primul canon de la Sinodul al VII-lea Ecumenic se proclamă: adoptăm dumnezeieştile canoane cu bunăvoinţă, iar întreaga lor poruncă şi neclintită o întărim, adică a canoanelor care au fost rânduite de către trâmbiţele Sfântului Duh, prea vestiţii Apostoli şi Sfinţi Părinţi de la Sinodul şase Ecumenic şi de la cele care au fost convocate local pentru pronunţarea unor asemenea decrete, precum şi Sfinţii noştri Părinţi; deoarece, de la Unul şi Acelaşi Sfânt Duh, de vreme ce au fost iluminaţi, au stabilit acelea care sunt cu folos pentru noi10. Ca urmare, se declară de către Sinodul al VII-lea Ecumenic, într-un mod mai mult decât solemn, adânca convingere permanentă în conştiinţa bisericească despre natura şi carac¬terul Dumnezeieştilor şi Sfintelor Canoane ale Bisericii, ca roade ale Sfântului Duh.