Simbolismul Apei in Studiul Comparativ al Religiilor Contemporane

Imagine preview
(10/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Simbolismul Apei in Studiul Comparativ al Religiilor Contemporane.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 96 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Alexandru Arion

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 9 puncte.

Domeniu: Religie

Cuprins

PLANUL LUCRǍRII 2
INTRODUCERE 4
CAPITOLUL I
La izvoarele Edenului 8-40
I.1. Apa - simbol de purificare 8-19
I.1.1. Puritate şi sfinţenie 12
I.1.2. Imagini mesianice 16
I.2. Extinderea riturilor 20-28
I.2.1. Libaţiuni de apă 22
I.2.2. Abluţiunea mâinilor 23
I.2.3. Baia rituală 25
I.2.4. Imersiune 27
I.3. Apa - metaforă a Legii 29-39
I.3.1. Sete şi amar 29
I.3.2. Fântâni şi rodnicie 32
I.3.3. Roua şi Învierea 34
I.3.4. Izvoare secrete 37
CAPITOLUL al II - lea
De la Iordan la Baptisteriu 40-59
II.1. Apa botezului 40-50
II.1.1. Mistagogia şi rolul botezării 41
II.2. Forme ale apei 51-59
II.2.1. “Apa vieţii” 52
II.2.2. “Agheasma” de la Bobotează 56
II.2.3. Vindecări miraculoase 57
II.2.4. De la “mistere” la Taina Împătăşaniei 58
CAPITOLUL al III – lea
Mesajul abluţiunilor 60-84
III.1. Puritatea corpului 60-69
III.1.1. “Salat” – rugăciune 61
III.1.2. Sacralizare şi impuritate 63
III.1.3. Numeşte-mă printre cei care se purifică bine 65
III.1.4. Individ şi colectivitate 68
III.2. Axiologia apei 70-78
III.2.1. Ape permise, ape cereşti 71
III.2.2. Pelerinaj 74
III.2.3. Milostenia 77
III.3. Veşnicia 79-84
III.3.1. Rituri de pe pământ 79
III.3.2. Grădini ale invizibilului 82
ÎNCHEIERE 85
BIBLIOGRAFIE 91

Extras din document

INTRODUCERE

MOTTO:

“Din început era peste tot numai apă.”

În povestirea biblică, ploile anotimpurilor şi roua de dimineaţă din ţara Canaan sunt semnele bunăvoinţei divine. În gândirea poporului evreu, care a devenit sedentar după ce cunoscuse uscăciunea deşertului, ţara făgăduită era un pământ ideal, un pământ unde apa se găsea din belşug, uneori se adaugă “şi întuneric”. Încă de demult, izvoare şi fântâni marcaseră itinerariul patriarhilor, aceşti păstori seminomazi aflaţi în căutarea lui Dumnezeu. Cât despre fluvii, a căror evocare aminteşte originile mesopotamiene sau îndelungatele răstimpuri de exil din regiunile Nilului, ale Tigrului sau ale Eufratului, creşterea apelor lor reprezenta însuşi simbolul rodniciei divine.

Inundaţiile – altă manifestare a însemnătăţii apei în acele vremuri îndepărtate - erau şi ele prezente în memoria colectivă a popoarelor din Orientul Apropiat, îndeosebi prin mitul potopului. Semn al pedepsei divine, potopul, după ce, într-un prim timp, a înghiţit şi a purificat pământul, a devenit apoi întemeietor de culturi umane.

În textul biblic, potopul are drept cauză imoralitatea oamenilor. Tema este anunţată încă din episodul grădinii Edenului, cel în care Dumnezeu l-a aşezat pe om îndată după ce îl crease. La fel ca şi în episodul grădinii Edenului contribuie la simbolistica apei, aşa cum s-a constituit ea în cele trei mari sisteme de gândire care sunt iudaismul, creştinismul şi islamul.

Dincolo de realităţile istorice sau erele geografice, această gramatică a stârnit totdeauna şi de altfel, continuă şi acum să stârnescă un simbolism fecund în sânul celor trei religii monoteiste şi în culturile care au provenit din ele. Rolul apei este mereu fundamental, nu numai în sistemul de gândire care guvernează iudaismul, creştinismul, islamul, dar şi în riturile specifice acestora.

Abluţiunile şi imersiunile rituale ritmează, încă şi astăzi, cel puţin pentru cei mai credincioşi, atât traiul de fiecare zi cât şi anul liturgic, practicile obişnuite ale vieţii ca şi marile praguri metafizice ale existenţei omeneşti. În creştinism, practicile de botezare prin imersiune, stropire sau turnare a apei nu delimitează doar prin diversitatea lor contururile şi geografia unei credinţe, ci participă şi la o reţea de imagini şi de aluzii metaforice care preamăresc idelogia mântuirii.

Apa este element al creaţiei lui Dumnezeu pentru întreţinerea vieţii, fără de care nu poate exista viaţa pe pământ.

Rouă, ploaie, potop, torente, izvoare, fântâni, mare, toate aceste forme sub care se înfăţişează apa au de acum în Biblie un sens propriu sau metaforic şi funcţii specifice. Este puternic ancorată, aici, o dialectică: apa, creaţie a lui Dumnezeu, binefacere divină, se poate revela şi ca o forţă distrugătoare. Prezentă, ea este izvor de viaţă şi este regenatoare, dar lipsa ei semnifică uscăciune şi moarte; purificatoare, ea curăţă, fireşte, murdăria, dar este şi unealtă care transportă cu sine sau transmite această murdărie.

“Apa e făcută de Dumnezeu ca să ude pământul şi să-l ţie deasupra ei. Apa e soră bună cu focu’, dar apa e soră mai mare, căci biruie focu’, îl stinge. Vai d-ăl de înjură şi drăcuie, că face păcat mare, căci apa e sfântă în lume, că dacă n-ar fi apa, n-ar mai fi nimic în lume, ar fi pustiu ”

Element vital, dar insesizabil, apa a solicitat elaborările intelectuale, dar în aceeaşi măsură ea a hrănit imaginarul. Chiar dacă simbolismul apei este universal şi dacă există teme comune tuturor mitologiilor, fiecare societate dispune de propriile sale configuraţii culturale.

În iudaism, chiar înainte de redactarea Mişnei, şi apoi a Talmudului, comentarii şi o bogată literatură în limbile greacă şi ebraică au vehiculat o întreagă reţea de analogii biblice în legătură cu apa.

Pentru creştinism, Evangheliile, Faptele Apostolilor, Epistolele şi Apocalipsul, inspirându-se din imaginile biblice, au răspândit o interpretare originală a acestei revelaţii, pe care Părinţii au adunat-o şi au interpretat-o în lumina noii lor credinţe.

Fisiere in arhiva (1):

  • Simbolismul Apei in Studiul Comparativ al Religiilor Contemporane.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA “VALAHIA” – TÂRGOVIŞTE FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXǍ – LITERE SPECIALIZAREA: TEOLOGIE – PASTORALǍ