Spiritualitatea ortodoxă și lumea contemporană - divorțul în familia creștină

INTRODUCERE

Trăim într-o lume în care viaţa familiei creştine este greu încercată. Sute şi mii de cupluri se prăbuşesc în jurul nostru. Altele prezintă mari fisuri, ca după un puternic cutremur, şi se pare că se vor prăbuşi în curând. Relaţiile dintre soţ şi soţie sunt înveninate şi cer soluţii urgente. Nu se poate să trăieşti mereu într-o stare de tensiune. Boala divorţurilor este molipsitoare, de-şi este cu totul contrară Bibliei neânţelegerile dintre soţ şi soţie, părinţi şi copii duc la dezbinare. Paharul amărăciunii unora este plin incâ dă peste el.

Va supravieţui familia la începutul secolului al XXI-lea? În percepţia opiniei publice familia are tendinta de a se ,,disloca” şi a se ,,distruge”.

Putem, oare vorbi de o agonie a cuplului conjugal? Ar putea familia să mai fie o oază, în mijlocul unei societaţi agresive şi nevrotice? Am putea spune că, imposibilitatea la care ne obligă societatea de a ne contopi cu ea, este cea care în pofida propriilor sale deziluzii menţine citadela dragostei? Sau că, aşa cum nimeni nu poate fi fericit într-o lume nefericită, soţii ar urma să-şi verse, în interiorul celulei conjugale, toată ura, oboseala, spaima sau indiferenţa pe care le imagazinează în lumea de afară?

Anchetele şi sondajele efectuate în această direcţie confirmă acest fapt. Există statistici care semnalează unele fenomene sociale cum ar fi criza nupţialitaţii, banalizarea divorţului, dezvoltarea coabitarii juvenile, creşterea fecunditatii nelegitime, cresterea numarului de copii nascuţi din mame singure.

Numărul casătoriilor scade de la an la an, iar numărul divorţurilor creşte însă fară ca numarul persoanelor care se recasătoresc să crească în aceaşi proporţie, rata de divorţialitate este în jur de 25 la 100 căsătorii, şi intervine în viaţa cuplului mai devreme decât în perioada anterioară. Astfel dacă în anul 1973 s-au înregistrat 50.000 de divorţuri, în anul 1993 numarul lor a crescut la 110.000 de cazuri. În anul 2007 s-au pronunţat 33.2000 divorţuri în scadere de aproape 4 ori faţă de anul 1993, dar în creştere cu 600 de cazuri faţa de anul 2006, rata divorţialitaţii ajungând la 1,54 divorţuri la 1000 locuitori faţă de 1,51 în anul precedent.

Putem observa faptul că în nici o altă perioadă istorică ori socială nu s-au înregistrat schimbări atât de radicale în ceea ce priveşte valorile familiale, ca în ultimul deceniu. Ritmul de viaţă trepidant, stresul de suprasolicitare, nevoia de adaptare la nou, mirajul modelelor extravagante, alinierea spirituală, problemele existenţiale grave, eul individual şi colectiv, din ce în ce mai depersonalizat, au modificat fundamentul solid al familiei, conferindu-i noi roluri si destinaţii.

Toate aceste duc la concluzia că în perioada contemporană, marcată de schimbări, se asistă la modificări majore cu privire la statutul familiei. Unul dintre factorii importanţi care duc la aceste schimbări şi la ruperea familiei, este divorţul.

În ceeace priveşte divorţul menţionez că nu doar cei doi soţi platesc tribut acestui flagel, ci întreaga familie; copiii acolo unde sunt si care nu sunt capabili să lupte împotriva lui, părinţii, rudele şi prieteni. Efectele sunt enorm de mari pe plan fizic, psihic şi spiritual si de cele mai multe ori sunt ireparabile.

Cunoaşterea situaţilor reale din familile creştine pot duce la întărirea legăturilor privind identitatea, coeziunea şi armonia cuplurilor în faţa situaţilor economice, a crizei morale şi a crizei spirituale prin care traversează fiecare în parte.

Lucrarea de față nu are pretentia a fi una exhaustiva, ci încearcă doar sa facă o succintă prezentare a efectelor divorțului asupra familiei creștine

Capitolul I

Factori premergători divorțului:

Divorţul este un fenomen psihosocial complex, reprezintă forma finală a desfacerii vieţii conjugale, modificând viaţa partenerilor şi a descendenţilor acestora. El antrenează stadii tensionale, conflicte, frustrări şi insatisfacţii ale unor efecte ce se prelungesc dincolo de pronunţarea instanţelor de judecată. Desfacerea pe cale legală a unei căsătorii. Din punct de vedere sociologic divorţul nu este un simplu eveniment ci un proces adesea traumatizant ce cuprinde mai multe etape:

Disoluţia şi eroziunea este primul indicator al disoluţiei căsătoriei şi este percepută ca manifestarea insatisfacţiei faţă de convieţuirea în cuplu. În mod obişnuit , primele semne de insatisfacţie provin de la soţie. Motivele de insatisfacţie invocate de soţii sunt aproximativ aceleaşi: infidelitate, agresivitate verbală, conflicte valorice. Femeile invocă mai frecvent agresivitatea fizică şi alcoolismul soţilor, iar barbaţii invocă mai frecvent insatisfacţia sexuală si lipsa de afectivitate.Cuplurile cu o durată mai lungă de existenţă şi persoanele cu nivel mai ridicat de instrucţie invocă mai frecvent dificultăţile de comunicare şi absenţa camaraderiei.

Separarea premergătoare divorţului. Nu toate separările conduc la disoluţia căsătoriei, dar majoritatea disoluţiilor sunt premerse de separare. Practicarea separării este în funcţie şi de aspecte independente de relaţiile dintre parteneri: nivelul veniturilor, posibilitatea găsirii unei locuinţe, regimul juridic al proprietăţii familiale.

Disoluţia legală .Căsătoria este un contract legal între cuplu şi stat, disoluţia căsătoriei nu se poate face din punct de vedere legal fără participarea statului.Cererea de divorţ este înaintată mai frecvent de femei decât de barbaţi . Acest fapt are o explicaţie de ordin istoric şi juridic.Mult timp, reglementarea legală a disoluţiei căsătoriei s-a facut potrivit principiului divorţului sancţiune, în urma stabilirii culpei unuia sau ambilor soţi. În conformitate cu normele ,,cavalereşti” ale asteptărilor sociale, soţul lăsa soţiei dreptul de a prezenta plângerea şi accepta să i se atribuie vina disoluţiei casătoriei.