Statutul Laicilor în Biserică

Introducere:

Viaţa bisericească nu poate fi concepută fără laici. Biserica este formată din cler şi credincioşi. Aşa cum fără episcop nu poate exista Biserica, tot aşa şi fară credincioşi (bărbaţi şi femei) existenţa Bisericii este imposibilă.

Termenul de laic are, în general, un înţeles universal, în creştinism primind un înţeles special. Indiferent de apartenenţa la o religie sau alta (creştinism, budism, hinduism, iudaism, islam etc. ) laicii reprezintă persoana umană, reprezintă structura societăţii, împuternicită de Dumnezeu de a „creşte şi a se înmulţi, de a umple pământul şi al stăpâni.” (Fac I, 28), constituind astfel creaţia, „poporul lui Dumnezeu” - „laicii lui Dumnezeu”. Există o strânsă legătură între laici şi societate, între aceste două instituţii existând o interdependenţă continuă. Laicii reprezintă societatea în sine, luând asupra lor responsabilitatea şi finalitatea vieţii oamenilor timpului lor şi structurilor societăţii.

Etimologic cuvântul laic provine din limba greacă - laos – şi se poate traduce cu „cel ce aparţine poporului”. Întrucât toţi oamenii au fost şi sunt creaţi de Dumnezeu e greşit a se spune că doar creştinii sunt „poporul lui Dumnezeu”. E adevărat ca din perspectiva creştină „poporul lui Dumnezeu” reprezintă doar persoanele ce au fost iniţiate prin Botez şi Sfintele Taine, dar a tăgădui apartenenţa celorlalte religii la „poporul lui Dumnezeu” este identică cu concepţia iudaică potrivit căreia doar poporul evreu reprezintă adevăratul şi unicul popor a lui Dumnezeu.

În creştinism persoana umană cunoaşte o importanţă capitală. Creştinii, iniţiaţi prin Sfintele Taine (Botez, Mirungere, Euharistie) sunt „fiii lui Dumnezeu” chemaţi spre a moşteni Împărăţia Cerurilor. În creştinism laicii reprezintă o categorie aparte, deosebită de ierarhie şi cler, bine definită ca statut şi responsabilităţi, fiind ancoraţi atât în Biserică, cât şi în Stat, trăind experienţa schimbărilor rapide, speranţele, succesele şi dezamăgirile societăţii şi Bisericii de azi.

Biserica, întemeiată de Iisus Hristos, este formată din cler şi laici, între ei neexistând un dualism ecleziologic. Clericii sunt egali cu laicii, din toate punctele de vedere, însă între aceste două categorii de persoane există din puct de vedere sacramental – ierarhic unele diferenţe ce au fost înţelese mai puţin sau mai mult corect în cursul istorie. Nu există statutul de inferioritate sau superioritate, cât nici participare activă sau pasivă a uneia dintre trepte, fiecare din aceste trepte având şi cunoscând o menire şi apreciere din cele mai înalte.

Indiferent în ce tip de societate s-ar afla (democratică, monarhică, teocratică etc.) Biserica Ortodoxă păstreză şi va păstra ca formă de guvernare instituţia ierarhic – sinodal, nicidecum guvernarea monarhic – absolutist – aristrocată (cunoscută în special în Apus) sau guvernarea democratică, în care puterea emană de la popor (cunoscută şi dezvoltată în religiile protestante). Aceasta este menirea Bisericii Ortodoxe, şi reprezintă lait-motivul lucrării ce urmează.

Astfel, lucrarea ce urmează îşi propune o amplă dezvoltare şi tratare a ultimei trepte a stărilor bisericeşti, - a laicatului – din perspectivă creştin-ortodoxă. Acest studiu nu îşi propune să insiste asupra studiului istoric a statutului laicatului, ci asupra definirii biblico-canonice a acestei instituţii Bisericeşti.

I. Apostolatul laicilor potrivit Sfintei Scripturi

I.1. Norme scripturistice privind preoţia laicatului în Vechiul şi Noul Testament

Apostolatul laicilor reprezintă o participare la însăşi misiunea mântuitoare a Bisericii şi la acest apostolat iau parte activă toţi creştinii iniţiaţi prin Sfintele Taine. De aceea, apostolatul laicilor, decurgând din însăşi chemarea lor creştină, nu poate lipsi nicicând în Biserică.