Stilul brâncovenesc în arhitectura bisericească românească

INTRODUCERE

„În multe chipuri şi în multe rânduri, Domnul Dumnezeu a căutat cu milă şi cu îndurare spre Neamul nostru Românesc. De la Dumnezeu ne-a venit întotdeauna ajutorul Său cel preaputernic şi El a ridicat din mijlocul nostru un lung şir de bărbaţi desăvârşiţi, care ne-au scăpat din nevoi, ne-au făcut cinste nepieritoare şi ne-au arătat drumul cel drept al vieţii celei bine plăcute atât oamenilor, cât şi lui Dumnezeu” .

Diac. Niculae M. Popescu

Este știut că marele martir al neamului românesc, Constantin Brâncoveanu, face din domnia lui o epocă de glorie și aceasta nu numai pentru propriul său popor și pentru Biserica Românească, dar pentru întreaga Ortodoxie. Privit sub acest aspect și în această lumină, el capătă aureola unei mari personalități, dotată cu un deosebit simț artistic, dornică să lase posterității o moștenire aleasă, menită să exprime gustul de frumos al său și al unui întreg popor. Susținut în marile lui acte de soția sa, doamna Maria, și de o întreagă pleiadă de boieri și sfetnici, printre care rudele sale Cantacuzinii şi având legături atât în Orient, cât şi în Occident, opera artistică a lui Brâncoveanu marchează o adevărată epocă, în care se întâlnesc tot ceea ce Orientul şi Occidentul aveau la acea vreme mai pregnant şi mai atrăgător; peste toate acestea se aşează însă amprenta personalităţii lui Brâncoveanu şi a specificului poporului român.

Marii istorici francezi de artă, Charles Diehl şi Henry Focillon vorbesc despre Brâcoveanu ca despre o mare personalitate, care – prin valoarea producţiilor artistice patronate de el – trece dincolo de frontierele micului principat muntean. Amintind frescele de la Hurezi, atât în ceea ce priveşte scenele iconografice cât mai ales tabloul ctitorilor, în care voievodul este însoţit de întreaga sa familie, Charles Diehl spune că ele sunt printre cele mai remarcabile pe care le-a produs arta românească; ele mărturisesc despre continuitatea artei bizantine şi strălucirea pe care o dădu artelor Constantin Brâncoveanu. Mai ales sub Constantin Brâncoveanu, la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, arta, îmbogăţită din abundenţă cu contribuţii din străinătate, reflectă un fast imperial. Aceasta o vedem îndeosebi la Hurezi, unde pavilionul lui Brâncoveanu evocă amintirea acestui Solomon dunărean.

Arta brâncovenească îmbrăţişează toate manifestările artistice, atât în domeniul religios: construcţii, pictură, sculptură, argintărie, broderie, manuscrise cu miniature, icoane, gravură – şi în general tot mobilierul necesar unui aşezământ bisericesc –, cât şi în domeniul construcţiilor civile: palate, case domneşti, conace – de asemenea cu tot necesarul lor.

Cu un început de înflorire în timpul domniei lui Şerban Cantacuzino, arta sub Constantin Brâncoveanu cunoaşte un avânt nemaiîntâlnit, ajungând pe culmi nebănuite. Îmbogăţită cu elemente noi, pe care le combină, arta ajunge la o perfecţiune demnă de remarcat, se conturează în forme precise, formând un stil nou, îmbrăcat într-o haină nouă: stilul brâncovenesc.

Zidirile lui Brâncoveanu se disting de la prima vedere printr-o bogăţie excepţională în ceea ce priveşte materialul întrebuinţat şi printr-o supleţe şi eleganţă extraordinară în ceea ce priveşte modul de prezentare. În monumentele brâncoveneşti impresionează, de la prima vedere, proporţiile, siluetele şi mai ales minunatele sculpturi în piatră sau zugrăvelile policrome.

Multiplele planuri ale bisericilor anterioare se continuă şi în epoca lui Brâncoveanu, dar meşterii acestuia caută să extragă din vechile monumente, acele elemente arhitectonice care vor face, împreună cu noul, creat de ingeniozitatea lor, caracteristicile stilului brâncovenesc.

În ceea ce priveşte arhitectura, fie că este vorba de monumente religioase, sau de cele laice, caracteristicile noului stil se pot remarca după pridvorul deschis, sprijinit pe zece coloane de piatră, câteodată pe şase, în general răsucite (caneluri în spirală) sau decorate cu sculpturi admirabile. Peste capitelurile cu profiluri corintiene ce încununează coloanele, sunt aşezate arcade, în cele mai multe cazuri în formă trilobată. Trecerea din pronaos în naos se face pe sub trei arcade, element architectonic specific stilului brâncovenesc, care se generalizează – el nefiind întâlnit până aici decât în două monumente mai vechi: în Moldova la biserica Aroneanu (1594), iar în Muntenia, la biserica Mihai Vodă din Bucureşti (1594) – căci la celelalte monumente vechi, trecerea între aceste două compartimente se făcea printr-o singură deschidere. Faţadele noilor construcţii sunt în general acoperite cu zugrăveli policrome, pe care le întâlnim mai ales la arcade, cornişe şi acolo unde chenarele uşilor nu sunt din piatră sculptată. Întâlnim de asemenea arcade oarbe.

Toate aceste date nu sunt altceva decât caracteristici ale stilului brâncovenesc, care ne oferă o imagine mai vie despre activitatea lui ctitoricească, aducând şi o înlesnire în cunoaşterea operelor de artă ale trecutului nostru.