Taina cununiei - între tradiție și secularizare

Cuvânt înainte

Istoria omului începe cu familia – crearea primilor oameni, Adam şi Eva, binecuvântarea lor în Eden (Fac. 1.28) – şi se încheie cu nunta cerească dintre Hristos şi Biserică (Apoc. 18. 23; 19.7-9). Începutul restaurării lumii este legat de nunta din Cana Galileii, unde Hristos dă „vinul cel bun” – Sângele Său, iar împărăţia lui Dumnezeu este anunţată de o nuntă la care Mirele este Hristos, înconjurat de casnicii, prietenii Săi.

Este evident faptul că Taina Cununiei, sub aspect teoretic, dar mai ales practic, este complexată atât prin sensurile ei duhovniceşti cât şi prin multitudinea problemelor existenţiale pe care le ridică, fiind Taina care intră cel mai mult în tangenţă cu viaţa creştinilor. Într-adevăr, ea priveşte însăşi fiinţa omului, tot atât de mult ca şi viaţa de zi cu zi.

În acestă lucrare voi încerca să prezent efectele negative pe care lumea decăzută le are asupra înţelegerii adevăratului scop al Căsătoriei dar şi câteva efecte negative pe care le-a avut această lume decăzută cu privire la ceremonialul religios al Cununiei.

1. Separarea Nunţii de Euharistie – distorsionarea sensului de comuniune, întoarcerea la „păgânism” –

Majoritatea liturgiştilor sunt de părere că până prin secolul al IX-lea, Biserica nu a cunoscut o slujbă proprie Căsătoriei, separată de Dumnezeiasca Liturghie.

Ceremoniile liturgice ale căsătoriei s-au dezvoltat plecând de la binecuvântarea pe care o dădea Biserica mirilor în cadrul sărbătoririi familiale, sărbătoare prilejuită de căsătoria membrilor comunităţii creştine. Aceste binecuvântări aveau loc în cadrul Sfintei Liturghii, bucuria mirilor fiind bucuria întregii comunităţi.

Pierderea conştiinţei ecclesiale a fost determinată, în timp de îndepărtarea creştinilor de Sfânta Liturghie şi de înstrăinarea de adevăratul sens al Jertfei Euharistice; înlocuirea ecclesiei (adunării credincioşilor) cu grupul restrâns al familiei „privatizarea” Tainei Nunţii, a condus la ruperea totală a acesteia de Euharistie.

„Creştinii” zilelor noastre nici nu cunosc integrarea organică nunţii lor în Trupul Bisericii şi cu atât mai puţin „Banchetul Euharistic” pe care l-au înlocuit cu masa şi petrecerea din afara Bisericii .

„Împlinirea” nunţii de către doi creştini se făcea prin împărtăşirea lor împreună cu Euharistia . „Creştinii” din zilele noastre nu-şi dau seama de importanţa Sfintei Euharistii, nu îşi dau seama că mântuirea se realizează în comuniune cu Hristos, cu Biserica pe care El a întemeiat-o, iar singura modalitate de a intra în deplină comuniune cu Hristos şi cu Biserica este împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui. Aşa cum fiecarae aspect al vieţii a fost cuprins în Euharistie, tot aşa nunta a fost pecetluită prin includerea în acest act central al comunităţii. Aceasta înseamnă că, întrucât căsătoria a avut întotdeauna dimensiuni sociologice şi legale, acestea au fost pur şi simpu acceptate de Biserică. La fel ca şi întreaga viaţă „naturală a omului”, căsătoria trebuie să fie adusă în Biserică şi transformată în taină a Împărăţiei.