Temeiuri scripturistice despre Sfânta Treime

INTRODUCERE

Dogma Sfintei Treimi este adevărul de temelie al învățăturii creștine, proprie și caracteristică creștinismului, ea stând la baza tuturor mărturisirilor de credință ale Bisericii. Cuprinsul dogmei Sfintei Treimi constă în afirmarea credinței că Dumnezeu este unul în Ființă și întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.

Fiecare dintre cele trei Persoane sau ipostase este Dumnezeu adevărat: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Dumnezeu-Sfântul Duh, având fiecare întreaga Ființă și toate atributele dumnezeiești, fără însă a fi trei Dumnezei, adică fără împărțire sau despărțire a Ființei.

Credința într-un singur Dumnezeu o mai au și mozaicii și mahomedanismul, dar credința în Sfânta Treime, este proprie creștinismului

Experiența lumii precereștine, participantă sau nu la descoperirea Vechiului Testament, ne invață în chip lămurit că omul se pierde în îndoielile sale și că nu este capabil să ajungă la adevarata cunoaștere a lui Dumnezeu. Această cunoaștere este dată omenirii prin descoperirea dumnezeiască în Iisus Hristos și prin Pogorârea Sfântului Duh în ziua cincizecimii.

Biserica lui Hristos este cea care păstrează exprimarea în cuvinte despre cunoașterea tainei Ființei dumnezeiești și care ne invață că adevăratul Dumnezeu este Dumnezeul Cel Unul în Trei Persoane. Ea ne vorbește despre dumzeiasca Ființă ca de o Tri-unitate nedespărțită și neamestecată, ca de Treimea cea deoființă1.

Credința în Sfânta Treime delimitează învățătura creștină despre Dumnezeu de alte învățături și concepții, în sensul că numai o astfel de dumnezeire este singura mântuitoare ca bază a comuniunii de iubire cu noi în veșnicie

Mai mult credința creștină în Sfânta Treime ne arată că Dumnezeu este transcendent și imanent în același timp, că este mai presus de lume, dar este și în lume și mult mai mult El coboară la creația Sa cu una dintre Persoanele Sale. Se apropie la maximum de oameni pentru a le da posibilitatea de a urca la cer, adică la comuniune cu El.

DESCOPERIREA SFINTEI TREIMI ÎN VECHIUL TESTAMENT

Pornind de la mărturia Sfântului Apostol Pavel că Vechiul Testament este „umbra celor viitoare” (Coloseni II, 17) și „că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos” (Galineni III, 24) Sfinții Părinți au găsit în Legea Veche mai multe texte pe care le-un interpretat drept urme ce mărturisesc existența Sfintei Treimi încă din cele mai vechi scrieri. Astfel, indicii despre o pluralitate de persoane în Dumnezeu avem chiar de la început în Sfânta Scriptură.

Moise istorisind creația o redă sub forma unui dialog despre care Sfinții Părinți zic că are loc între Dumnezeu si Cuvântul Său. În acest dialog, ori de câte ori este vorba de a se da viață în mod special ființelor din natură și a organiza elementele create primordial revin des cuvintele „Și a zis Dumnezeu: „Să fie lumină” (Fc. 1,3); „Să fie tărie” (v,6); „Să se adune apele”... (v,9); „Să odrăslească pământul iarba verde”... (v,11); „Să fie luminători.”... (v,14); „Să mișune apele de sumedenie de animale cu viață” ... (v,20); „Să scoată pământul ființe vii” ... (v,24) etc. la acestea răspunzându-se: „Și s-a făcut lumină” (v,3); „Și a făcut Dumnezeu tăria cerului” ...(v,7); „Și pământul a odrăslit pajiște verde”... etc.