Viata Duhovniceasca a Sotilor in Sanul Familiei Crestine

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Viata Duhovniceasca a Sotilor in Sanul Familiei Crestine.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 3 fisiere doc de 68 de pagini (in total).

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Ion Gheorghiu, Andrei Florin

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Religie

Cuprins

I.INTRODUCERE 4
1.Semnificaţia umană a unirii conjugale 4
2.Funcţii şi valenţe religioase ale legăturii matrimoniale 5
II.TAINA NUNŢII 8
1.Unirea conjugală 9
2.Exigenţe şi finalităţi ale unirii soţilor creştini 10
3.Convieţuirea conjugală. 16
4.Problema copiilor în contextul angajamentului familial creştin. 18
. Procrearea.
III.PĂCATE ÎMPOTRIVA CĂSĂTORIEI 26
IV. CONCLUZII 49
NOTE BIBLIOGRAFICE 66
BIBLIOGRAFIE 71

Extras din document

I.INTRODUCERE

În contextul contemporan multe probleme devin acut actuale. Între ele, la loc de frunte şi insistent dezbătută, este şi problema familiei, o noţiune şi o realitate cu un orizont şi un conţinut vast şi dinamic. Morala creştină consideră familia întotdeauna la dimensiunile ei reale şi majore.

În logica şi optica creştină, familia este inseparabilă de căsătorie, mai precis de căsătoria taină. Este practic imposibil a le aborda distinct. De aceea plecând de la organicitatea lor, le vom discuta în cele ce urmează, încercând a le distinge semnificaţiile şi valenţele conjugale ce le degajă.

1.Semnificaţia umană a unirii conjugale - La originea vieţii se află familia, iar la temelia ei stă căsătoria. Primul act şi cel esenţial în procesul întemeierii familiei este asocierea a două fiinţe libere pentru convieţuire şi copărtăşie la toate .

Căsătoria şi familia se constituie ca aşezăminte şi structuri majore ale existenţei. Familia, instituţie global pusă în slujba vieţii este, cel dintâi laborator al elaborării personalităţii umane, loc în care se naşte prima oară ideea de aproapele. Ea stă ca “celulă de bază la temelia organismului social” . Transformarea individului în persoană este întâi de toate opera familiei , în familie trebuie văzut chipul miniaturat desăvârşit al societăţii.

Bărbatul şi femeia exprimă cele două modalităţi de existenţă ale omului . Omul a fost creat ca dualitate pentru a exista în relaţie şi, considerat în sine, nu se simte complet, îl caută pe celălalt pentru împlinire şi creaţie .

Căsătoria răspunde deci impulsului natural, înclinaţiei spontane ce se află în om de a consimţi la o viaţă comună, de a forma o permanentă şi exclusivă unire cu insul de sex opus, totul provenind mai întâi dintr-o nevoie înscrisă în natură . Cele două sexe se întregesc sufleteşte şi trupeşte prin unirea lor, constituind laolaltă un monolit uman. Căsătoria eliberează pe om din starea de solitudine, izolare şi separare egocentrică, îl predispune la a-şi depăşi propriile limite, a se abandona pe sine, a-şi deplasa centrul de gravitate spre altul, a i se dărui.

Relaţia conjugală este cea mai expresivă şi originală relaţie de întâlnire, de descoperire mutuală şi dialog cu aproapele, ea reprezintă “prototipul umanităţii în calitate de comunitate” .

Individul izolat caută fiinţa care să fie cu el în armonie profundă, personală, fapt care înseamnă pentru el siguranţă, căldură umană, încredere în viaţă, afecţiune, dragoste . Fără-ndoială, însă ca dorinţa şi posibilitatea reală de perfecţionare reciprocă cauza originară, intrisencă şi prima în timp, care angajează la contactarea legăturii conjugale .

Angajându-se liber şi reciproc să pună bazele unui cămin, să ducă o viaţă comună, aparţinându-şi absolut şi pe viaţă, soţii sunt legaţi moral şi juridic; relaţia conjugală vizează persoanele lor şi rezidă din ele .

Asentimentul liber, personal şi irevocabil al bărbatului şi femeii, voinţa şi dragostea de a se angaja în unirea conjugală este condiţia sine qua non a unei comuniuni de viaţă sănătoasă.

Aşezată pe baze biologice şi social umane, căsătoria relevă puternice entităţi etice şi sacramentale. Dumnezeul este creatorul naturii şi al legilor ei, nu mai puţin deci al căsătoriei, care aparţine deopotrivă ordinii naturale şi divine .

Juridic, căsătoria şi familia se întemeiază pe consimţământul liber al celor doi soţi de a trăi împreună, iar religios, legământul capătă un caracter sfânt, binecuvântat fiind de Dumnezeu prin rugăciunile Bisericii şi Taina respectivă.

2.Funcţii şi valenţe religioase ale legăturii matrimoniale - Căsătoria şi familia sunt două realităţi dinamice, ce cuprind vieţi umane în relaţie şi care au apărut odată cu istoria .

Convieţuirea bărbatului cu femeia este un aşezământ dumnezeiesc ce-şi are începutul odată cu crearea neamului omenesc ca cea mai mare taină a creaţiei. Prima familie s-a întemeiat în paradis, având ca preot şi martor pe însuşi Dumnezeu prin cuvintele: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul…” (Fac. I, 28). Dumnezeu în Treime l-a creat pe om până la pluralitatea persoanelor, ceea ce implică distincţie de sexe . Dar cele două aspecte ale omului sunt inseparabile în gândirea divină . Dumnezeu n-a creat femeia dintr-o materie eterogenă, ci din trupul bărbatului ca să arate unitatea funciară a naturii umane, identitatea de esenţă a celor două sexe . “Nu este bine să fie omul singur pe pământ; să-i facem ajutor asemenea lui”(Fac. II, 18), arată că bărbatul şi femeia sunt făcuţi unul pentru altul, două jumătăţi ale aceluiaşi întreg, o singură fiinţă prin origine şi menire .

Fisiere in arhiva (3):

  • Bibliografie.doc
  • Cuprins.doc
  • Lucrare de diploma.doc