Viața și opera imnografică a Sfântului Ioan Damaschin

INTRODUCERE

În ordine cronologică, Sfântul Ioan Damaschin este considerat ultimul părinte bisericesc. Unul dintre cei mai mari intelectuali ai Bizanțului, era de origine aramaico-siriană. Înzestrat cu o gândire enciclopedică, a încercat o sinteză masivă a tuturor cunoștințelor din vremea sa în spirit creștin, o întreprindere echivalentă ca amploare cu cea a lui Aristotel.

Un imnograf de neegalat și autor de sinteze teologice, Sfântul Ioan Damaschin, este cunoscut mai ales pentru tratatele sale de apărare a cinstirii icoanelor, chipul sa apărând frecvent în picturile din bisericile ortodoxe . El nu este, așa cum s-a spus anterior, un compilator, ci mai degrabă un sistematizator și sintetizator al doctrinei creștine de până la el.

Dogmatica sa este considerată ca fiind manualul clasic al doctrinei creștine. Este un scriitor ales, cunoscut pentru claritatea, concizia și densitatea sa. Sfântul Ioan Damaschin, în special în lucrarea sa Sfintele Paralele, este un transmițător de scrieri, idei și tradiții mai vechi decât el. A îmbogățit Octoihul cu cântări frumoase și l-a sistematizat în bună parte. A fost o personalitate bisericească magnifică, cu credința sa intensă în Dumnezeu, cunoștințele sale teologice și profane și smerenia monahală desăvârșită, toate împletite între ele.

El pune capăt celei de-a treia perioade patristice și întregii literaturi patristice cu o viață personală de mare înălțime duhovnicească și cu lucrări teologice în aproape toate domeniile, care îl dezvăluie ca un mare reprezentant al culturii și al scolasticii timpurii. Biserica Ortodoxă îl cinstește pe data de 4 decembrie.

I. VIAȚA SFÂNTULUI IOAN DAMASCHIN

Sfântul Ioan Damaschin s-a născut în Damasc, de unde și apelativul de Damaschin, la începutul celei de-a doua jumătăți a secolului al șaptelea, într-o familie aristocratică și prosperă, care se ocupa de sistemul de impozite din Siria încă de la începutul secolului al șaptelea. Damascul, situat la est de Munții Antiliban, pe o câmpie fertilă, este unul dintre cele mai vechi orașe din lume, fiind consemnat încă de pe vremea lui Avraam (Fapte 14,15; 15, 2) sub numele antic „Damesk” .

Deși Siria a avut neșansa de a fi condusă de o succesiune de monarhi, membrii familiei Damaschin care au deținut succesiv acest rang înalt nu au fost înlăturați din funcțiile lor. Cel care a făcut faimoasă familia Damaschin a fost bunicul său, Mansour, care a avut trista sarcină de a se ocupa de capitularea Damascului în fața arabilor la 4 septembrie 635 .

Deși Siria a avut neșansa de a fi condusă de o succesiune de monarhi, membrii familiei Damaschin care au deținut succesiv acest rang înalt nu au fost înlăturați din funcțiile lor. Cel care a făcut faimoasă familia Damaschin a fost bunicul său, Mansour, care a avut trista sarcină de a se ocupa de capitularea Damascului în fața arabilor la 4 septembrie 635 .

Succesorul lui Mansur a fost Serghie, tatăl Sfântului Ioan Damaschin. În ceea ce privește tatăl Sfântului Ioan, unele surse arabe indică faptul că Mansur ibn Sarjun a fost succedat de fiul său Serghie, sau Sargun ibn Mansur în limba arabă, care a ajuns la poziția de consilier al califului. Pe de altă parte, califul Yazid, fiul lui Mo awiya, îl menționează într-un document pe un anume creștin Sargun Mansur ca fiind unul dintre asociații săi personali. Sargun Mansur era cunoscut pentru faptul că participa la banchete și petreceri la curte care încălcau principiile islamice și creștine .

Datorită poziției sale, Serghie i-a oferit o educație privilegiată fiului său, Ioan, angajându-l ca dascăl al acestuia și al fiului său adoptiv, Cosma, pe un călugăr numit tot Cosma, originar din Italia și răscumpărat din sclavie. Astfel, sub oblăduirea îndrumătorului lor, amândoi și-au însușit arta de a scrie și cânta cântări bisericești .

După moartea tatălui său, adică cam după 690, Ioan ocupă aceeași funcție. Potrivit istoricului A. Thevet, Sfântul Ioan „a fost onorat cu o autoritate mai mare decât cea a tatălui său”. Compararea Sfântului Ioan cu Sfântul Matei în Actele celui de-al șaptelea Consiliu Ecumenic de la Niceea din 787 confirmă, de asemenea, că a deținut această funcție înaltă. Durata reală a mandatului Sfântului Ioan în această funcție nu este cunoscută. Martin Jugie crede că Sfântul Ioan s-a retras din viața publică în 710, anul în care califii și-au sporit ostilitatea față de creștini. Părintele Dumitru Fecioru, pe de altă parte, crede că Sfântul Ioan a păstrat această funcție până în 718, când califul Omar al II-lea (717-720) a început o campanie intensă împotriva creștinilor .