Virtuțile teologice în scrierile Sfantului Apostol Pavel

Introducere: Personalitatea Sfântului Apostol Pavel, întemeietorul creştinismului misionar

Învăţătura şi faptele Mântuitorului Hristos au fost scrise de Evanghelişti, aşa precum le-au văzut şi auzit, aşa precum ele s-au desfăşurat, fără a le expune într-un sistem. În Evanghelii avem învăţătură creştină expusă în liniile sale mari în punctele sale generale.

Cel care a interpretat, a sistematizat şi a aplicat învăţătura Domnului Hristos la realităţile sociale, răspândind-o în lume, a fost Sfântul Apostol Pavel. El a fost cel mai strălucit Apostol al Domnului Hristos, doctrinarul creştinismului şi răspânditorul îndrăzneţ al credinţei noastre la neamuri.

Asupra vieţii şi personalităţii Sfântului Pavel s-a scris mult. Totuşi nu poate fi socotit a fi complet cunoscut căci datele sale biografice sunt relativ puţine, iar personalitatea sa este foarte complexă. El este socotit după Mântuitorul Hristos, cel mai mare geniu al creştinismului, astfel că adâncurile fiinţei sale sunt insondabile.

Sfântul Pavel s-a născut în Tars, capitala Ciliciei. Tatăl său venise aici din Galileea, era fariseu din tribul lui Veniamin şi era cetăţean roman. Aici se naşte fiul Său, Saul, „cel dorit” căruia la circumciziune i se dă numele şi de Paul. Pavel îşi primeşte instrucţiunea în casa părintească, în limba aramaică, potrivit învăţământului evreilor de atunci; adică învăţarea legii. El n-a frecventat şcoala greacă din Tars, căci aceasta ar fi influenţat defavorabil asupra legii şi neamului său. Limba greacă a învăţat-o din convorbirile cu copiii din vremea sa. De mic, Saul avea o deosebită aplecaţie spre studiu, iubea legea, fapt ce l-a determinat pe tatăl său să-l facă „rabi”. La 12 ani este trimis la Ierusalim şi încredinţat strălucitului învăţător Gameliel, spre a e se instrui în vederea viitoarei sale misiuni.

Astfel instruit şi format, el se alătură conaţionalilor săi din Ierusalim şi împreună cu ei începe o intensă activitate de apărare a legii iudaice împotriva creştinismului.

Minunea întâmplată pe drumul Damascului reprezintă un punct de cotitură în viaţa sa deoarece din duşman al creştinismului devine cel mai aprig apărător şi răspânditor al acestuia.

O a doua etapă importantă a vieţii sale o reprezintă „epoca misiunii sale pentru neamuri”. Este etapa marilor sale realizări unde se vădeşte genul său organizatoric şi misionar, înalta sa cultură teologică, spiritul de dragoste şi jertfelnicie puse toate în slujba lui Hristos. Activitatea sa misionară se concretizează în trei mari călătorii misionare mai cunoscute unde a fost însoţit de unii ucenici ai săi sau chiar singur, dar cu conştiinţa sigură şi voinţa oţelită spre a înfrunta orice piedică.

Aşezat pentru câtăva vreme în Corint unde lucrul Domnului cerea zăbavă, pentru ca să împrăştie miozomele unei societăţi cu moravuri decăzute, să înfrângă rezistenţa atâtor curente de gândire filosofică dizolvată şi a atâtor concepţii de viaţă dubioase care preamăreau viciul şi îl motivau religios – printre predici şi alergături şi ceasuri de muncă zilnică şi nocturnă în atelierul de confecţionat corturi al satelor creştine Acvila şi Priscila, Sfântul Apostol Pavel îşi rupe răgazul trebuincios unei recapitulări de fond a ofensivei duhovniceşti pe care o desfăşurase în proaspătul ţăran misionar de dincoace de Egee.

Inventarierea atentă şi minuţioasă cu care s-a soldat această călătorie misionară îi indică existenţa anumitor deficienţe, provenite din cauză că a străbătut cetăţile mai în grabă decât s-ar fi cuvenit şi decât şi-ar fi dorit, pentru ca recolta spirituală să fie pe potriva năzuinţelor cale, aşadar cât mai abundentă . Nemaifiind disponibil pentru a se deplasa în persoană, ca să plinească lipsurile semnalate de oamenii săi de credinţă, Sf. Apostol Pavel aşterne în scris ceea ce intenţiona să adauge predicilor sale orale, vorbeşte acolo.

Recapitularea săvârşită la Corint, i-a înlesnit Sfântului Apostol Pavel şi o sintetizare a programului său de muncă înnoitoare de suflet, de atitudine, de metode, bine ştiind că ostenelile sale misionare nu se desfăşurau la întâmplare, ci cu rânduială atent chibzuită.

Operând acomodările de vigoare la situaţia şi la felurile stării de lucruri pe care le întâlnea în drumeţiile sale misionare, de Duhul Sfânt călăuzite, preocuparea de căpetenie a lui Pavel era în tot locul şi în toată vremea aceeaşi : toate detaliile vieţii comunităţilor să le aşeze în făgaşul voii lui Dumnezeu, în Hristos (Efeseni 1:10). Este o preocupare superioară, specific apostolească. A nutrit-o permanent faţă de propria sa persoană şi a reuşit s-o întruchipeze în gradul cel mai înalt, pildă făcându-se credincioşilor.

În scopul arătat, era necesar mai presus de orice ca Hristos să fie cunoscut deplin şi îmbrăţişat fără scăzământ de toţi ascultătorii şi credincioşii Săi. Predicile Sfântului Apostol Pavel vădesc constant această îndoită preocupare: cunoaşterea desăvârşită a lui Hristos şi urmarea Lui. Cu alte cuvinte, cititorii epistolelor pauline trebuiau să se pătrundă de convingerea fermă că Domnul nostru Iisus Hristos este Mântuitorul şi modelul lor de trebuire în lume, între oameni.

Astfel apare aşa-numitul creştinism paulin. Pe linia de dezvoltare doctrinară a religiei creştine după influenţele care i se atribuie Domnului Iisus Hristos, vin la rând cele pe care le-ar fi suferit din partea Apostolului Pavel.

Cât priveşte personalitatea acestui Apostol care este pusă în cântar cu aceea a Domnului nostru Iisus Hristos, trebuie remarcat de la început că a avut un rol covârşitor în fondarea şi răspândirea creştinismului în lumea antică, dar nu Apostolul Pavel este întemeietorul său ci Domnul nostru Iisus Hristos . Într-adevăr, Apostolul Pavel a fost o personalitate complexă, bucurându-se de o cultură admirabil conturată pentru acele vremuri. Bun cunoscător al Legii şi al Profeţilor, urmând şcolile cele mai vestite şi ascultând dascălii cei mai acreditaţi, Apostolul Pavel n-a ignorat, ca şi Domnul nostru Iisus Hristos nici cunoştinţele profane, Născut, crescut şi educat în miezul culturii rabinice, dar accesibil într-un mod excepţional şi culturii elenistice a acelei vremi, dovedind o receptivitate uimitoare, acest genial fiu al Tarsului era corifeul generaţiei sale ceea ce îi acordă o primaţie doctrinală, datorită căreia va fi în fruntea cavalcadei pe drumul Damascului.

Ca om, Sfântul Pavel era mic de statură, cu trupul slab, pleşuv, suferind de o boală fizică pe care el o socotea ca un bold înfipt în carnea sa, ca un înger al lui Satan, ce-l bătea peste obraz (2 Corinteni 12:7).