Extras din proiect

Lingvistul elvețian Ferdinand de Saussure(1858-1913) este întemeietorul lingvisticii structurale, iar numele său rămâne legat de geneza lingvisticii moderne în ciuda existenței unor idei structuraliste (la Humboldt sau Leibniz ).

Rădăcinile lui Saussure provin dintr-o familie de savanți ilustri din Geneva.După încheierea cursurilor secundare pleacă să studieze la Leipzig, la cea mai celebră Universitate specializată în filologie din vremea sa. A predat lingvistica indoeuropeană în Franța. Apoi s-a întors în Elveția primind o catedră de lingvistică unde a mai predat printere altele limba sanscrită, limba lituaniană și lingvistică generala.

Ferdinand de Saussure este considerat drept fondatorul lingvisticii moderne. În Cursul de lingvistică generală „Cours de linguistique générale” (1916), publicat de către studenții săi, după moartea sa, pe baza notițelor pe care și le luaseră la cursurile acestuia, el a definit concepte fundamentale (distincția dintre limbaj, limbă și vorbire, între sincronie și diacronie <a făcut diferenţa dintre lingvistica sincronică, care studiază o limbă în stadiul în care se află ea într-un anumit moment, și lingvistica diacronică, care compară diferitele stadii ale unei limbi>, caracterul arbitrar al semnului lingvistic etc.) care ulterior vor inspira, nu numai știința lingvistică, dar și alte sectoare ale științelor umaniste.

Deși publicațiile sale nu au fost numeroase (la 21 de ani Mémoire sur le système primitif des voyelles dans les langues indo-européennes - 1878, teza de licență și unele studii fragmentare), Saussure a avut o mare influență asupra lingvisticii.

Ch. Bally, A. Sechehaye, A. Riedling, cei trei dintre elevii lui Saussure au reușit să conceapă o redactare unitară a cursului - „Cours de linguistique généraleˮ (Paris, Payot, 1916), folosind notițele de la cursurile ținute de Saussure la Geneva în 1906-1907, 1908-1909, 1910-1911 și amintirile de la orele maestrului.

În orice gândire modernă trebuie inclusă personalitatea lui Saussure : de la filosofie la lingvistică, de la semiotică la antropologie deoarece a influenţat profund (chiar dacă după câteva decenii de la publicarea operei fundamentale) demersul celor mai importanţi gânditori contemporani precum: Merleau-Ponty, Lévi-Strauss, Barthes, Lacan, Foucault și prin ei ansamblul știinţelor umane.

Charles Bally (1865-1947) – cel mai important succesor al lui Ferdinand de Saussure

Charles Bally (1865-1947) a fost un cunoscut lingvist elvețian. Specialist în lingvistică generală („Lingvistică generală și lingvistică franceză”) și în gramatica comparată a limbilor indo-europene; dar și întemeietor al stilisticii lingvistice („Tratat de stilistică franceză”).

A jucat un rol important în lingvistică. Acesta a studiat limba și literatura clasică la Geneva, precum Ferdinand de Saussure, apoi și-a continuat studiile la Berlin. După încheierea studiilor Bally a lucrat ca profesor privat pentru familia regală a Greciei. A revenit în Geneva, unde a predat la o şcoală de afaceri de unde s-a mutat la Progymnasium, o școală de gramatică.

Succesorul lui Ferdinand de Saussure, Charles Bally, este recunoscut drept părintele stilisticii. Ipostaza stilisticii pe care o introduce Bally, este lingvistică iar obiectul stilisticii lingvistice este studierea faptelor de limbaj: ,,La stylistique étudie donc les faits d`expression du langage au point de vue de leur contenu affectif, c`est-à-dire l`expression des faits de la sensibilité par le langage et l`action des faits de langage sur la sensibilité.” Bally defineşte stilistica, stabileşte principalele trăsături ale stilisticii lingvistice, dar și obiectul ei de studiu: limba vorbită şi particularităţile de expresivitate ale limbii vorbite.

Bally nu porneşte de la zero, nu inventează cu totul o terminologie şi o teorie în totalitate nouă. Un periplu din zilele noastre până la începuturile acestei discipline ne duce în Antichitate unde găsim rădăcinile acestei discipline, bazele stilisticii se pun tot în acea perioadă, prin intermediul retoricii. Diferă astfel doar denumirea, fiind cunoscută sub numele de retorică, viziunea şi modul de teoretizare. Majoritatea manualelor sau tratatelor de stilistică indică retorica Antichităţii drept punctul de plecare al stilisticii.