Circularitatea la Rebreanu in Ion, Padurea Spanzuratilor si Ciuleandra

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Circularitatea la Rebreanu in Ion, Padurea Spanzuratilor si Ciuleandra.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 3 fisiere doc de 61 de pagini (in total).

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Romana

Cuprins

Cuprins
Introducere 5
I. CONTEXTUL LITERAR - De ce nu aveam roman? 7
1. Literatura de până la 1918 7
2. Perioada interbelică 8
2.1. Polemica din presa interbelică 9
2.2. Romanul între amatorism şi profesionalism 10
2.3. Toate încercările duc la Rebreanu 11
II. REBREANU ÎNTRE CELE DOUĂ RĂZBOAIE 13
1. Omul Rebreanu 13
2. Rebreanu Romancierul – Poetica romanului rebrenian 14
III. STRUCTURA NARATIVĂ REBRENIANĂ 16
«Corpul sferoid»
IV.CIRCULARITATEA ÎN ROMANUL „ ION” 21
1. Prezentarea romanului 21
2. Structura compoziţională de suprafaţă 23
• „Începutul” 24
• „Sfârşitul” 27
3. Structura circulară abisală – centrul catalizator 30
4. Structura ciclică temporală – timpul ciclic 33
V. CIRCULARITATEA ÎN ROMANUL „PĂDUREA
SPÂNZURAŢILOR” 34
1. Prezentarea romanului 34
2. Structura circulară de suprafaţă 36
● Scena de început 37
● Scena finală – spânzurătoarea lui Apostol Bologa 40
3. Structura circulară abisală – centrul catalizator şi corpul sferoid 42
4. Structura temporală în „Pădurea spânzuraţilor” 43
VI. CIRCULARITATEA ÎN ROMANUL „CIULEANDRA” 46
1. Prezentarea romanului 46
2. O altfel de ciclicitate 49
VII. REBREANU – RECEPTAREA ÎN POSTERITATE 54
1. Problema realismului rebrenian 54
2. Alte receptări 57
BIBLIOGRAFIE

Extras din document

Introducere

Această lucrare abordează tema ciclicităţii în trei din romanele lui Liviu Rebreanu, „Ion”, „Pădurea spânzuraţilor” şi „Ciuleandra”, axându-se în mare parte pe o analiză din punct de vedere formal. Pe lângă aspectul formal, sunt puse în discuţie şi elemente ce ţin de structura profundă a romanelor, de conţinutul ideatic al acestora.

Lucrarea debutează cu o analiză mai largă a contextului literar şi social, al perioadei anterioare lui Liviu Rebreanu şi a caracteristicilor literare prin care se definea această perioadă. Este pus în evidenţă faptul că literatura de dinainte de Rebreanu era una slabă din punct de vedere calitativ, limitată la proza scurtă, nuvelistică, romanul lipsind sau fiind slab reprezentat prin încercări eşuate.

Pe fundalul unei literaturi aflate într-un stadiu de continuă căutare a formelor celor mai adecvate, operele lui Rebreanu reprezintă o altfel de literatură, aducând un stil şi o specie noi, specia romanului, şi anume romanul realist obiectiv, prin primul său roman, „Ion”, apărut în 1920.

După apariţia romanului „Ion”, scriitorul publică alte două romane, de o valoare crescândă, „Pădurea spânzuraţilor” în 1922 şi „Ciuleandra” în 1927, romane în care are loc o trecere de la stilul realist obiectiv la un stil obiectiv de factură psihologică, creatorul mutându-şi câmpul de analiză în planul subiectiv al interiorităţii personajelor.

Toate cele trei romane sunt construite pe o structură circulară, din predilecţia lui Rebreanu pentru ordonare şi simetrie, structură circulară care are un rol foarte important în desfăşurarea acţiunii, întrucât motivează deznodământul.

În această lucrare, circularitatea celor trei romane este analizată minuţios şi pe rând, fiind disecate toate mecanismele realizării ciclice. Schema analizei porneşte de la acţiunea romanului, aşa cum este percepută la o primă vedere, apoi scenele care redau simetria compoziţională de suprafaţă sunt analizate paralel, prin comparaţie.

După ce este analizată circularitatea de suprafaţă, analiza pătrunde mai adânc, intrând în structura circulară de profunzime, romanul fiind construit în jurul centrului catalizator, mobilul ce declanşează conflictul, centru care strânge acţiunea într-un „corp sferoid”.

Obiectul analizei îl reprezintă în continuare timpul ciclic, care apare ca o predilecţie a scriitorului, prin intermediul căruia Rebreanu ridică dramele personajelor sale la nivelul infinitului, acestea căpătând o dimensiune eternă şi implicit repetabilă.

Ultimul capitol este construit ca un elogiu adus lui Liviu Rebreanu de către posteritate, elogiu alcătuit din câteva articole aparţinând unor renumiţi scriitori de după Rebreanu, chiar şi din secolul curent. Aceste articole, ce sintetizează personalitatea impozantă şi valoarea de netăgăduit a operelor lui Liviu Rebreanu, ţin locul oricărei încheieri convenţionale.

I. CONTEXTUL LITERAR – De ce nu aveam roman?

Perioada interbelică reprezintă o perioadă relevantă pentru literatura română, trecându-se de la literatura de inspiraţie istorică şi socială de până la 1918 la o literatură modernă, născută pe principiul sincronismului cu literatura universală. Sfârşitul primului Război Mondial aduce în plan literar o diminuare a liricului şi respectiv o expansiune a epicului, a obiectivităţii realiste, eclipsând subiectivitatea romancierilor de până la război, pentru care viaţa reală coincidea cu literatura. Amprenta lirică este astfel ştearsă de către apariţia adevăratului roman epic, romanul modern, ce va încununa literatura română şi o va reprezenta dincolo de graniţele ţării.

1. Literatura de până la 1918

Perioada literară antebelică era dominată de lirică şi de nuvelistică, operele literare din această perioadă având caracter preponderent istoric şi social, valoarea estetică nefăcându-şi simţită prezenţa decât slab şi abia spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX.

Reprezentativi pentru perioada antebelică sunt poeţii şi scriitorii care nutreau o mare simpatie pentru ţăranul român, precum G. Coşbuc, O. Goga, Al.Vlahuţă, N. Iorga, Hasdeu şi Duiliu Zamfirescu, scriitori care se încadrau în curentele sămănătorist şi poporanist, militând pentru cauza ţăranului înrobit şi dorind întoarcerea la virtuţile bătrânilor, la datinile strămoşeşti şi la sat ca unic păstrător al valorilor naţionale. Dintr-un acut sentiment al dezrădăcinării, toţi aceşti poeţi şi scriitori încercau prin operele lor să se facă glasul necazurilor şi suferinţelor îndurate de ţărani, fapt care făcea ca aceste opere ale lor să fie aproape în întregime lirice şi melodramatice, însă lipsite de valoare estetică în sine. Deşi specific poeziei ca mijloc de exprimare şi de transmitere a sentimentelor şi gândurilor poeţilor, liricul apare însă foarte frecvent în perioada antebelică şi în creaţiile aşa numite epice, precum nuvelele, unde liricul este reprezentat prin acel melodramatic, prin acea subiectivitate sufocantă în care sunt redate evenimentele, autorul făcându-se mereu ecoul eroilor săi lipsiţi de identitate individuală.

Pe lângă caracterul liric exagerat, ceea ce i se mai reproşează literaturii din această perioadă este şi caracterul social şi istoric pronunţat al operelor, cărora le lipseşte cu desăvârşire profunzimea psihologică a personajelor legate de planul social. Preponderenţa dimensiunii sociale asupra celei psihologice este evidentă atât în « Ciocoii vechi şi noi » de N. Filimon cât şi în romanul ciclic al Comăneştenilor. Accentul este pus mai mult pe trăsăturile personajelor care ar putea forma tipologii sociale, precum « parvenitul », «inadaptabilul », şi nu pe trăsăturile definitorii ale personajelor care ar putea alcătui individualităţi, neexistând astfel o autonomie interioară a personajului.

Fisiere in arhiva (3):

  • Bibliografie.doc
  • Cuprins.doc
  • Lucrare de diploma.doc