Conditia Intelectualului intre Realitate si Ideal - Camil Petrescu

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Conditia Intelectualului intre Realitate si Ideal - Camil Petrescu.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 78 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Prof. univ. dr. Pavel Florea

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 9 puncte.

Domenii: Romana, Pedagogie

Cuprins

I Modernitatea ideilor lui Camil Petrescu despre teatru
II Condiţia intelectualului între realitate şi ideal
III Setea de dreptate absolută (Jocul ielelor)
IV Iubirea ideală (Suflete tari, Act veneţian, Mioara)
V Eroii dramei istorice (Danton, Bălcescu)
VI Singularitatea teatrului camilpetrescian în dramaturgia naţională şi universală

Extras din document

I. Modernitatea ideilor lui Camil Petrescu despre teatru

“Camil Petrescu a fost un om de teatru în sensul total al expresiei, adică a cumulat funcţia de dramaturg, regizor, cronicar dramatic şi ceea ce particularizează mai cu seamă locul său în mişcarea teatrală a vremii – funcţia de teoretician al artei dramatice, pe care a studiat-o cu mijloacele unui adevărat teatrolog aspirând spre o concepţie sistematică, ştiinţific fundamentată, asupra acestui domeniu.” 1 Toate lucrările sunt cunoscute: Fals tratat pentru uzul autorilor dramatici, Addenda la Falsul tratat, Teze şi antiteze, Modalitatea estetică a teatrului şi Modalitatea artistică a teatrului.

“Scriitorul avea o coerentă înţelegere despre teatru şi teatrologie. Repudia opiniile celor care credeau în teatrul de idei, în cel expresionist sau simbolist, precizând nu o dată, ca în comentariul din 1925 despre Fapta lui Blaga, că «teatrul nu este şi nu poate fi altceva decât o întâmplare cu oameni. Orice operă care s-a abătut de la acest principiu a fost sortită pieirii.» (…) Opţiunea sa se îndrepta spre dramaturgia de analiză şi cunoaştere, făcând dese referiri la opera lui Shakespeare, Gogol, Ibsen, Cehov, Caragiale. Adică spre un teatru al credibilităţii, al valorilor sufleteşti, al personajelor dramatice superioare, opunând emoţiei lacrimilor şi disperării verbale, capacitatea de emoţie morală. În concepţia sa spectacolul este sau trebuie să fie osmoza coerenta dintre text şi teatru.”2

În perioada dintre cele două războaie mondiale concepţia teoretică a lui Camil Petrescu se bazează pe intuiţionismul bergsonian şi fenomenologia lui Husserl – în aceasta din urmă concretizându-se principalele linii ale gândirii lui. Versurile:

“Eu sunt dintre aceia

Cu ochi halucinaţi şi mistuiţi lăuntric,

Cu sufletul mărit,

Căci am văzut idei.”

din poezia Ideea, exprimă orientarea fundamentală a concepţiei lui despre artă.

În plan teoretic şi practic, Camil Petrescu este iniţiatorul unui literaturi de cunoaştere. Atitudinile teoretice despre poezie, roman şi teatru sunt îndreptate spre cunoaştere, spre contemplarea directă a esenţelor, cu ajutorul intuiţiei de tip husserlian. Ideea centrală a teoriilor camilpetresciene despre literatura dramatică o constituie opţiunea pentru un teatru în care dorinţa interioară de absolut este cea care dă naştere la conflicte.

“Eterna nevoie de absolut în loc să fie deci orientată în afară, spre certitudini şi explicaţii teomorfe, este întoarsă spre sferele cele mai adânci ale conştiinţei pure înseşi, sprijinul absolutului fiind solicitat în interior şi imposibilitatea de a găsi certitudini aici, provoacă drama.”3 Nu poate fi vorba de absolut ca manifestare mistică iar dacă absolutuil este refuzat ca exterioritate, Camil Petrescu îl acceptă însă ca ipoteză a interiorităţii, în conştiinţă. “Nevoia de absolut este … întoarsă de la exteriorul teoretic, la conştiinţa în ea însăşi, absolutul dorit cu necesitate fiind căutat în interior, această necesitate interioară apărând ca însăşi generatoare de conflicte. Numai în acest sens drama fiind autentică.”4

“Drama absolută, teoretizată de Camil Petrescu în Addenda la Falsul tratat, reprezintă originalitatea teatrului său, dorinţa “autenticităţii” şi “substanţialităţii” aflându-se pe prim plan în gândirea sa. Astfel se poate explica singularitatea în epocă a temei abordate în piesel sale. Această dramă îşi propunea să deschidă drumuri spre adevărurile noosice, să descopere noi orizonturi în conştiinţa eroilor în aşa fel încât să nu exprime nici “ispăşirea tragică” şi nici “impulsul biologic”. Desigur, aceasta impunea participantului o vedere de dincolo de materialitatea faptului şi, în adâncuri, neajutat de intervenţiile dogmei ritualice Camil Petrescu pretindea intelectualităţii să înţeleagă “cauzalitatea dramatică absolută, adică imanenţa conştiinţei… în care acţiunea este condiţionată exclusiv de acte de cunoaştere, iar evoluţia dramatică este construită prin revelaţiile succesive, în care conflictul, în esenţa lui, în loc să fie dirijat de un Fatum de dincolo de lume, sau prin determinismul biologic, ori ca de obicei, să fie între personajele dramei, era în conştiinţa eroului, cu propriile lui reprezentaţii.”5

Fisiere in arhiva (1):

  • Conditia Intelectualului intre Realitate si Ideal - Camil Petrescu.doc

Alte informatii

Universitatea din Bacău Facultatea de Litere