Diversitate tematică, stilistică și de viziune în poezia interbelică

Anii interbelici se caracterizeazã în literatura românã printr-o remarcabilã dezvoltare a romanului care în scurt timp atinge nivelul valoric european.

În perioada interbelicã se intensificã dezbaterile cu caracter teoretic în legãturã cu romanul. Astfel Garabet Ibrãileanu în studiul “Creaţie şi analizã” constatã existenţa a douã principale tipuri de roman:

romanul de creaţii, care prezintã personajele în deosebi prin comportamentul lor

romanul de analizã care este interesat de viaþa interioarã de psihic.

În perioada interbelicã romancierii experimenteazã tehnici multiple ale romanului modern. Astfel avem tendinţa de revenire la modelele tradiţionale precum cel balzacian pe care George Cãlinescu îl foloseşte în “Enigma Otiliei”. El considera absolut necesar dezvoltarea romanului românesc pe linia studiului caracterului.

Romanul interbelic cunoaşte şi alte orientãri cum este cea liricã în opera lui Ionel Teodoreanu, estetizantã şi simbolicã la Mateiu Caragiale, memorialistã la Constantin Stere şi fantasticã la Mircea Eliade.

Pe lângã roman în proza interbelicã se dezvoltã: nuvela la Gib Mihãiescu, reportaj literar la Seo Bogza şi proza originalã a lui Urmuz deschizãtoare de drumuri pentru literatura deceniilor urmãtoare.

În aceasta perioada s-au dezvoltat mai multe curente literare printre care se numară şi modernismul.Acesta cuprinde toate acele mişcari artistice care exprimă o ruptură de tradiţie şi are în vedere principalele elemente noi în poezie,proză şi în critica literară. Modernismul nu s-a manifestat numai în domeniul literaturii,ci şi în artă. Fiind total opus tradiţionalismului,acesta reprezintă o manifestare radicală şi îndrăzneaţă,a celor mai noi forme de exprimare în planul creaţiei. Această tendinţă susţine teoria imitaţiei,promovarea tinerilor scriitori,care au o imaginaţie bogată şi care creează cu uşurinţă o poezie,de asemenea susţine şi trecerea de la o literatură cu tematică rurală la o literatură de inspiraţie urbană, şi evoluţia de la epic la liric. Printre modernişti se numără George Bacovia,Lucian Blaga,Ion Barbu şi Tudor Arghezi. Aceştia s-au impus prin originalitatea creatoare.

Tradiţionalismul este o ideologie cultural literală interbelică caracterizată printr-un ansamblu de idei, credinţe, prin care promovează tradiţia şi ideea de specific naţional. Atitudinea tradiţinalismului este mai veche în cultura noastră, iar ea preia elemente din semănătorism şi poporanism.

Tradiţinalismul interbelic se constituie în opoziţie cu modernismul lovinescian (secolul XX).

Tradiţionalismul preţuieşte şi apară tradiţia înţeleasă ca expusă pericolului alterării şi degradării. Spiritul critic nu este exclus din atitudinea tradiţionalistă, numai că el este întors, de regulă, împotriva tendinţelor şi valorilor moderne ce aduc o eroziune şi chiar o degradare a „vechiului”. Specifice şi definitorii pentru tradiţionalism sunt interesul şi pasiunea pentru folclor, conservarea în mit a trecutului naţional, mai ales a celei de factură rurală.