Inceputurile Literare si Filologice ale lui Mihai Eminescu

Imagine preview
(9/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Inceputurile Literare si Filologice ale lui Mihai Eminescu.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 36 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domenii: Romana, Filologie

Cuprins

1. ÎNCEPUTURILE LITERARE ŞI FILOLOGICE ALE LUI MIHAI EMINESCU
2. DESPRE FONDUL ISTORIC AL LIMBII ROMÂNE
3. SURSELE POPULARE ALE LIMBAJULUI POETIC
4. EMINESCU DESPRE LIMBAJUL SCRIITORILOR ŞI DESPRE EVOLUŢIA STILURILOR

Extras din document

ÎNCEPUTURILE LITERARE ŞI FILOLOGICE ALE LUI MIHAI EMINESCU

Debutul tânărului Eminescu, 1866 la Familia lui Iosif Vulcan, n-a fost înregistrat de către contemporani ca un fapt literar ieşit din comun, pentru că primele lui poezii nu se depărtau cu totul de creaţia poeţilor de prestigiu al apocii, dar evoluţia artei eminesciene a fost extrem de rapidă şi profund înnoitoare către 1870. E drept că şi în colaborările lui la revista citată se puteau distinge accente profunde, mai ales în originala asociere de cuvinte, cu totul îndrăzneaţă pe alocuri, în viziunea hiperbolică a realităţii:

Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea,

Ca preotul altarul, ca spaima un azil;

Ca sceptrul mâna blândă, ca vulturul mărirea,

Ca visul pe-un copil.

Desigur că nu era un tânăr versificator oarecare autorul acesta al poemei Amorul unei marmure, care e evoca în termeni neologici perspective titanice,alăturând imagini atât de frapante pentru a sugera stări afective adânci: „ Gândiţi-vă la ceste imagini: — scria O. Densusianu — ca zeul nemurirea, ca preotul altarul, ca spaima un azil; aceasta e ceva ce nu i-ar fi trecut prin gând lui Bolintineanu sau Alecsandri. ” Nu încape încape îndoială însă: de la primele poezii publicate acum un secol în Convorbiri literare poetul nu mai semăna cu nici un scriitor de până la el. Niciodată sinteza dintre tradiţie şi inovaţie n-a fost mai elocventă, mai adâncă şi mai artistică.

De aceea, opera lui Eminescu, privită în ansamblul ei, reprezintă momentul cel mai înalt al artei literare; o epocă de răscruce pentru modernizarea culturii şi a limbii noastre naţionale. Niciodată limba română n-a fost supusă unui proces mai adânc de regenerare şi înnobilare ca în laboratorul eminescian unde, în zeci şi zeci de variante, limbajul poetic s-a rafinat în poemele de supremă calitate artistică.

Este un mare avantaj pentru cunoaşterea unui proces subtil existenţa caietelor poetului, manuscrisele şi variantele, însemnările, comentariile lui punând la îndemâna cercetătorilor toate datele originalităţii gândirii, inspiraţiei şi eforturilor înnoitoare ale poetului. Din acest material vast şi deosebit de preţios, din ampla sistematizare a variantelor cuprinse şi comentate cu atâta erudiţie de acad. Perpessicius, am putut reţine amănunte, comentarii, precizări de cel mai mare interes penttru mai exacta cunoaştere a gândirii şi artei eminesciene, pentru a completa profilul poetului în luptă cu rezistenţa cuvintelor, în luptă pentru adevăr şi progres, domeniul literar şi filologic fiind încă în epoca lui foarte controversat.

Contribuţia lui Eminescu la consolidarea principiului estetic în creaţia poetică şi la elucidarea căilor de modernizare şi cultivare a limbii nationale se conturează studiind deci manuscrisele cu însemnări preţioase, unele uitate acolo, nerelevate pînă acum de cercetători, variantele poemelor, proza lui politică îndeosebi, bogată în comentarii originale pe marginea fenomenului literar şi lingvistic al epocii. O asemenea investigaţie ne convinge că spiritul combativ al poetului se întâlnea de multe ori cu aplicaţia criticii moderne, practicată de T.Maiorescu, cu ideile lui Alecsandri, Hasdeu, Odobescu, Slavici, î direcţia înnoirii culturii, a literaturii şi limbii literare. Critica eminesciană pornea de la realităţi, devenind un instrument necesar de afirmare a valorii. Ibrăileanu spunea în Spiritul critic (1909) că Eminescu „n-a vorbit mult în privinţa limbii” din două motive: întâi, pentru că „ a trăit la sfârşitul epocii oamenilor universali”,şi în al doliea rând, pentru că „ pe la 1880 încetase primejdia stricării limbii”.( p.153)

Fisiere in arhiva (1):

  • Inceputurile Literare si Filologice ale lui Mihai Eminescu.doc

Bibliografie

Momentul Eminescu în cultura românească, Gheorghe Bulgăr.

Alte informatii

Ministerul Educaţiei Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova Universitatea de Stat B.P.Haşdeu din Cahul