Latinitate și Dacism

Istoria limbii române este la fel de controversata ca si cea a poporului român,din doua motive principale: saracimea izvoarelor istorice, în special a celor scrise si interesele politice. Din aceste cauze exista mai multe variante de istoria limbii române, din acestea derivând doua variante de istorie a poporului român. Este interesant de observat ca pentru a impune o varianta sau alta de istorie a poporului, se porneste în mare masura de la istoria limbii acestuia. Astfel se poate spune ca istoria limbii române este chiar mai disputata si controversata decât cea a poporului, deoarece o concluzie definitiva în acest sens ar duce automat la o concluzie definitiva si în cealalta privinta.

Baza oricarei literaturi nationale este viata spirituala a poporului, iar organul ei de exprimare este limba lui. Nascuta pentru a servi ca mijloc de comunicare, limba n-a putut sa nu atraga atentia asupra sa.

,,Orice cultura începe cu un miracol al spiritului: limba.’’ (Jacob Burckhardt)

Temelia limbii si a poporului român o reprezinta conceptele de latinitate si dacism. Latinitatea este un curent de idei referitor la originea latina a unui neam, iar dacismul este un curent ideologic autohton si caracterizat prin exagerarea contributiei dacilor în etnogeneza româneasca. Latinitatea este un concept care desemneaza un curent de idei referitor la originea latina a unui neam.

DACISM

Formarea poporului român în spatiul carpato-danubian si continuitatea lui în acest spatiu constituie un proces asemanator formarii si continuitatii altor popoare romanice europene: francez, italian, spaniol si portughez. La toate aceste popoare constatam un element etnic de baza: galii în cazul francezilor, celtiberii în cazul spaniolilor si portughezilor, galii si etruscii în cazul italienilor. La români au fost daco-getii. Peste acest element de baza, autohton, au venit colonistii romani, aducând cu ei limba latina, civilizatia si cultura romana.

Dacii, sau getii, fac parte din marele grup etnic al tracilor si constituie cea mai importanta ramura a lui, având o civilizatie, o cultura si o istorie politica pe care n-a egalat-o nicio alta ramura. Se poate spune ca geto-dacii reprezinta elita numerosului grup al tracilor. Cu privire la multimea acestor traci, Herodot face o afirmatie de o mare importanta: ,,Neamul tracilor este, dupa cel al inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur cârmuitor, sau daca tracii s-ar întelege între ei, ar fi de neînvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decât toate neamurile.’’ Dintre cele peste o suta de formatiuni tribale si gentilice ale tracilor, triburile dacilor si getilor erau cele mai mari si cele mai puternice. Ocupau teritoriul cuprins între Muntii Balcani si Muntii Slovaciei si de la litoralul apusean al Marii Negre pâna dincolo de bazinul Tisei. Triburile denumite ,,dacice’’ locuiau pe teritoriul actualei Transilvanii si al Banatului, iar al ,,getilor’’ în Câmpia Dunarii, inclusiv în sudul fluviului, în Moldova si Dobrogea de azi. Burebista, un stapânitor ce se tragea din spatiul getic, a izbutit sa adune sub o singura conducere triburile si uniunile de triburi ale getilor si ale dacilor. Actiunea de unificare a triburilor daco-getice a continuat chiar si dupa moartea lui Burebista, pâna la cârmuirea lui Decebal. Mai apoi sub conducerea împaratului Traian, între anii 105-106 d.Hr. ,Sarmizegetusa, capitala Daciei, a fost zdrobita, statul dac a fost distrus, iar Decebal se sinucide.

Dacia va fi stapânita de romani timp de 165 de ani (106-271 d. Hr.). Prin cucerirea Daciei de catre romani se deschide o epoca noua în istoria societatii omenesti de pe teritoriul patriei noastre. Cucerirea romana, din dreapta si stânga Dunarii, a pus capat nu numai dominatiei popoarelor autohtone asupra pamânturilor din aceste regiuni, ci a dus si la disparitia elementului autohton din punct de vedere lingvistic. Romanizarea populatiei bastinase s-a desfasurat relativ usor. În afara masurilor cu caracter administrativ, dintre factorii care au contribuit la romanizare pot fi enumerati: