Literatură pentru Copii

Literatura copilăriei trebuie făcută cu artă, chiar dacă acest concept s-a încetăţenit relativ târziu, evidenţiind ideea că ea nu trebuie să-l vizeze doar pe copil, pentru a nu conduce la alterarea gustului său estetic. Cartea pentru copii trebuie să aibă un rol formativ şi o mare ţinută artistică. Universul copilăriei este unul fabulos, plin de efuziune sufletească, un univers în care până şi poveştile prind viaţă, datorită puterii imaginative a copilului care formează şi deformează după bunul plac, creându-şi propriul său basm.

Lucrarea de faţă este alcătuită din patru capitole şi îşi propune să clarifice conceptul de literatură pentru copii care are acoperire mai mult didactică, dar, de o importanţă deosebită în formarea gustului de lectură, în pregătirea terenului pentru receptarea marii literaturi.

Primul capitol, Literatura pentru copii, cuprinde în mare generalităţi despre acest concept, şi anume procesul de evoluţie al cititorului de la vârsta preşcolarului până la adolescenţă, importanţa şi rolurile (educative, cognitive, etice) ale literaturii. Tot aici vom clasifica literatura, pornind de la constatarea că sunt în circulaţie foarte multe confuzii la ceea ce este potrivit sau nu pentru un copil. De asemenea, vom avea în vedere funcţiile acestei literaturi, fără de care e greu de stabilit dacă un text este adecvat sau nu unei anumite vârste şi începuturile acestei literaturi care îşi au baza în creaţiile populare, în nepreţuitul nostru folclor naţional.

În capitolul doi, Sfera literaturii pentru copii, am abordat în esenţă tematica, stilul şi personajele acestui tip de literatură care sunt evocate din copilărie cu tot ce are ea mai frumos şi anume paradisiacul, infantilismul şi umanitatea. Tot aici s-a vorbit despre genurile literare, obiectivele specifice literaturii pentru copii şi nu în ultimul rând, despre marile probleme care se dezbat şi în ziua de azi: literatura copiilor nu trebuie să fie considerată un gen minor demn de a fi privit cu rău sau cu superioritate pentru că nu există genuri minore sau majore, nu este o literatură prăfuită şi desuetă atât timp cât are profesioniştii ei, există doar o literatură de bună sau de proastă calitate condiţia fiind ca aceasta să fie accesibilă. Literatură pentru copii scriu toţi autorii, printre care şi marii scriitori, însă nu trebuie să excludem faptul că există şi profesionişti ai geniului. Cu atât mai mult – o vom repeta mereu – cărţile pentru copii pot foarte bine să fie mari, tărâmul de suflete cuprinse în ele poate stimula talentele autentice.

Intervalul de timp 1885 – 1916 este descris în capitolul trei. În epoca de trecere de la un secol la altul, în preocuparea scriitorilor nu a lipsit şi acest tip de literatură, interesul pentru copii fiind firesc, fiecare poet fiind în sinea lui un copil veşnic. Am ales anume această perioadă de la sfârşitul secolului XIX – începutul secolului XX fiind un interval de tranziţie pentru literatura română, când s-a trecut de la epoca marilor clasici spre timpul interbelic. În această epocă se continuă tradiţia marilor clasici, majoritatea fiind tentaţi de acest tip de literatură, facilă doar în aparenţă pentru că multora le vine greu să se transpună empatic în situaţia copilului care uneori înţelege în felul său, iar alteori înţelege eronat unele lucruri. Pierderea imensă, spre sfârşitul secolului, a marilor scriitori ca Eminescu, Creangă şi Caragiale devenise improprie junimismului iar pragul care delimitează cele două veacuri nu reprezintă o dată convenţional acceptată de istoricii literari pentru periodizarea literaturii noastre. Cei mai reprezentativi scriitori ai epocii menţionaţi sunt: Ioan Slavici, Petre Dulfu, Barbu Delavrancea, Alexandru Vlahuţă, George Coşbuc, Dimitrie Anghel, Emil Gârleanu, Elena Farago, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi şi Victor Eftimiu. Explorând textele scrise în acest interval de timp, vom separa ce este şi ce nu este literatură pentru copii, vom aprecia modul în care scriitorii acestui interval şi-au onorat obligaţiile faţă de proprii lor copii şi faţă de copii epocilor.

Ultimul capitol, patru, este destinat unei scurte istorii a literaturii pentru copii universale şi locale. Istoria literaturii pentru copii cuprinde în timp, de la Ghilgameş şi terminând cu Harry Potter, şi în spaţiu – absolut tot ce s-a scris în lumea întreagă. În primele decenii ale secolului trecut, ca şi mai târziu, când încă nu exista categoria de scriitori profesionişti pentru copii, erau selectate din lucrările autorilor noştri ceea ce se considera a fi asimilabil de către ei. Apoi, spre sfârşitul veacului XIX şi începutul secolului XX, literatura în chestiune capătă din ce în ce mai limpede contur prin creaţiile marilor noştri scriitori inspirate din lumea minunată a copilului. Izvoarele cărţii pentru copii sunt multe şi felurite, dar absolut toate, fără excepţie – fie că poartă numele de Creangă, Andersen, Grigore Vieru, Perrault sau Arghezi – au în comun ceva: generozitatea părintească şi căldura omenească.

Mi-am ales această lucrare ca un fel de reacţie împotriva celor care neagă existenţa literaturii pentru copii. S-a scris şi se va mai scrie o literatură de bună calitate. Când scrii pentru copii, aproape că te simţi prost să scrii rău. Trebuie să scrii bine, eşti obligat de aceşti ochişori care reprezintă viitorul nostru.