Metafora la Lucian Blaga

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Metafora la Lucian Blaga.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 51 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Andrei Arsene

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Romana

Cuprins

INTRODUCERE.p. 2.
CAPITOLUL I: ASPECTE GENERALE CU PRIVIRE LA METAFORĂ
1.1. Originea metaforei.p. 5
1.2. Analiza lingvistică a metaforei.p. 7
1.2.1. Structura formală a metaforei.p. 7
1.2.2. Structura semantică a metaforei.p. 13
1.3. Conotaţii metaforice.p. 17
CAPITOLUL II: METAFORA – CONCEPT FUNDAMENTAL AL OPEREI LUI LUCIAN BLAGA
2.1. Metafora cu mesaj.p. 21
2.2. Metafora plasticizantă.p. 24
2.3. Metafora revelatorie.p. 26
2.3.1. Metaforă şi simbol.p. 28
2.3.2. Metaforă şi mit.p. 33
CAPITOLUL III: STUDIU DE CAZ – METAFORA LA LUCIAN BLAGA – APLICAŢII PE TEXT.p. 35
CONCLUZII.p. 47
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ.p. 50

Extras din document

INTRODUCERE

Metafora, considerată drept figură de stil prin excelenţă, se revelează ca fiind indispensabilă omului, «animal metaforizant» (cf. Lucian Blaga), afirmându-şi cu convingere prezenţa în toate domeniile de manifestare şi activitate comună.

Conştientă de amploarea şi dificultatea temei, am restrâns preocupările la cercetarea metaforelor substantivale la Lucian Blaga. Această opţiune are, însă, şi alte temeiuri: convingerea mea este că metafora substantivală furnizează, între celelalte tipuri de metafore, datele cele mai sigure pentru definirea personalităţii poetului. Credem că universul interior al poetului ni se dezvăluie, în ceea ce are caracteristic, în primul rând prin substanţă şi abia apoi prin acţiune şi calitate. Metaforele substantivale sunt substituiri, în vreme ce metaforele verbale şi adjectivale, în marea lor majoritate, sunt atribuiri inadecvate logici de acţiuni şi calităţi. Specificitatea de substanţă a unei a viziuni poetice ni se impune în urma analizei semantice a termenului figurat substantiv. Relaţiile stabilite de acesta cu textul (acordul semantico-stilistic cu verbul, cu epitetul şi înlănţuirile de grefe) dau naştere structurilor metaforice complexe.

Dar, dacă studiul metaforei substantivale din perspectivă semantică este indispensabil în căutarea şi fixarea originalităţii unui autor şi a unei opere, o cercetare a aceleiaşi opere din perspectivă formală duce la încheier însemnate privind metafora în sine, ca fapt de limbă. Or, transferul metaforic la nivelul substantivului oferă cele mai interesante structuri.

Analiza metaforică a operei lui Lucian Blaga ne îndreptăţeşte să credem că, în procesul creaţiei artistice, primul salt de la propriu la figurat se face în domeniul substanţei, urmând ca o viziune puternic integratoare să asocieze termenului figurat, potrivit exigenţelor acestuia, acţiunea şi calitatea.

Nu mi-am propus o reformulare sau o reinterpretare a definiţiei metaforei, ci am fost de acord cu opiniile care aşează la originea metaforei o comparaţie. Cum această concepţie, prin vulgarizare, a ajuns să facă din metaforă un fel de silogism trunchiat (o comparaţie căreia îi lipseşte un termen) punându-i ca suport o căutare premeditată de asemănări şi prezentând-o apoi ca pe o exhibiţie retorică după alţii, că metafora se sprijină nu pe o comparaţie constituită ca atare, ci ca pe o asociere (sau comparare obscură), adesea abisală şi fulgerătoare, săvârşită de intuiţie între lucruri care nu trebuie să aibă din punctul de vedere al logicii curente ceva comun şi că esenţială nu este, deci, apropierea, ci substituirea celor două realităţi. Comparaţia este, în mod evident, mai „intelectuală”, mai prozaică, decât metafora.

De altfel, diferitele specii de metafore par să dovedească, în înşiruirea lopr, trecerea treptată (nu în conştiinţa unui poet, ci în domeniul metaforei privit în ansamblu) de la comparaţie spre metafora implicaţie (cea mai greu de recuperat).

Deci, acceptăm, că metafora este „rezultatul exprimat al unei comparaţii subînţelese” , definţie oarecum imprecisă, totuşi, deoarece ar putea întemeia credinţa că metafora se realizează numai în absenţa termenului propriu, în vreme ce, cum se ştie, metaforele coalesccente presupun prezenţa acestuia în expresie.

Metafora a fost studiată mai cu seamă din punctul de vedere al substanţei sale (Tudor Vianu, op. cit., H. Konrad, Étude sur métaphore, Paris, 1939 etc.). Analiza pur lingvistică a metaforei, eliberată de infiltraţii filosofice, pur lingvistică a metaforei, eliberată de infiltraţii filosofice, psihologice şi estetice, a solicitat în mai mică măsură atenţia cercetătorilor. Dintre aceştia, trebuie amintit în primul rând R. Jakobson (Two aspects of Language and Two Types of Aphasic Disturbances, în Fundamentals of Language's Gravenhage, 1956; pierre Guiraud şi Pierre Kuentz, La Stylistique. Lectures, Paris, 1970).

Plecând de la teoria neutralizării, aplicată metaforei, precum şi de la unele sugestii oferite de C. Brooke-Rose, s-a încercat o descriere a metaforei substantivale, sprijinită atât pe câştigurile sincretismului cât şi principiile de analiză îndatorate gramaticii tradiţionale.

Cum sincretismul (neutralizarea) este „suspendarea posibilităţii de a comuta invariante” , metafora poate fi descrisă în asemenea termeni. La nivelul poeziei (sub dominaţia stilului artistic al limbii) Lucian Blaga, de exemplu, identifică lume şi cântare (Lumea e o cântare), cuvinte străine în alte contexte, dar care îşi pierd în contextul poetic dat caracterul de „invariante”. Opoziţia dintre ele se şterge, se neutralizează.

Realizarea metaforei presupune, aşadar, existenţa, cel puţin a doi termeni: termenul propriu (Tp) şi termenul figurat (Tf).

Atunci când ambii sunt prezenţi în expresie, între ei stabilindu-se un raport de identitate, avem de-a face cu metafore coalescente; când termenul propriu lipsesc din expresie, fiind absorbit în termenul figurat, metafora este o implicaţie.

Fisiere in arhiva (1):

  • Metafora la Lucian Blaga.doc

Bibliografie

1. Alexandrescu, Sorin, Simbol şi simbolizare, în Studii de poetică şi stilistică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1987.
2. Andriescu, Alexandru, Despre limbajul poetic contemporan, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969.
3. Blaga, Lucian, Geneza metaforei şi sensul culturii, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994.
4. Blaga, Lucian, Trilogia culturii, Editura Humanitas, Bucureşti, 2011.
5. Călinescu, George, Despre măiestrie şi metaforă, Cronicile optimistului, 1964.
6. Cicero, Marcus Tullius, Arta oratoriei, Editura Saeculum, Bucureşti, 2007.
7. Coteanu, Ion, Raportul dintre denotaţie şi conotaţie, în rev. „Limba şi Literatura română”, nr. 3/1972, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975.
8. Coteanu, Ion, Stilistica funcţională a limbii române, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1973.
9. Dorfles, Gillo, Estetica mitului – de la Vico la Wittgenstein, Editura Univers, Bucureşti, 1975.
10. Duda, Gabriela, Metafora în poezia românească simbolistă, Editura Eminescu, Bucureşti, 2002.
11. Iordan, Iorgu, Stilistica limbii române, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1975.
12. Irimia, Dumitru, Introducere în stilistică şi poetică, Editura Polirom, Bucureşti, 1999.
13. Mancaş, Mihaela, Semantica simbolului poetic, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1988.
14. Miclău, P., Semiotica lingvistică, Editura Facla, Timişoara, 1977.
15. Micu, Dumitru, Estetica lui Lucian Blaga, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970.
16. Munteanu, Ştefan, Stil şi expresivitate poetică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972.
17. Parpală, Emilia, Introducere în stilistică, Editura Universitaria, Craiova, 2006.
18. Popescu, Mihaela, Dicţionar de stilistică, Editura All Educational, Bucureşti, 2002.
19. Popescu, Mihaela, Dicţionar de stilistică, Editura Antet, Bucureşti, 2010.
20. Ricouer, Paul, Metafora vie (trad. rom.), Editura Univers, Bucureşti, 1984.
21. Slave, Elena, Metafora în limba română, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991.
22. Todoran, Eugen, Lucian Blaga. Mit, poezie, mit poetic, Editura Grai şi Suflet – Cultura Naţională, Bucureşti, 1997.
23. Vianu, Tudor, Despre stil şi artă literară, Editura Tineretului, Bucureşti, 1965.
24. Vianu, Tudor, Filosofie şi poezie, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1976.
25. Vianu, Tudor, Problemele metaforei şi alte studii de stilistică, în Despre stil şi artă literară, Bucureşti, 1965.
26. Vianu, Tudor, Problemele metaforei. Opere, Editura Minerva, Bucureşti, 1975.