Stilul Publicistic

Imagine preview
(9/10 din 3 voturi)

Acest proiect trateaza Stilul Publicistic.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 125 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Ion Ana

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 9 puncte.

Domenii: Romana, Mass Media

Cuprins

1 Argument 3
2 Repere ale istoriei presei 5
2.1 Scurt istoric al mijloacelor de comunicare 5
2.2 Primele vârste ale presei româneşti 10
3 Stilul publicistic. Definire. Caracteristici. 19
3.1 Consideraţii asupra stilului publicistic. 24
3.2 Repere lingvistice caracteristice 27
4 Eterogenitatea stilului publicistic 29
4.1 Presa scrisă - exprimare şi aproximare 34
4.2 Procedee metalingvistice utilizate în stilul publicistic 36
4.3 De la stilul publicistic la stilul jurnalistului. 40
4.4 Pamfletul românesc, formă de manifestare a scrisului literar. 52
5 Titlul. Tipuri de titlu în presa scrisă. 58
5.1 Titlul verbal şi titlul nominal 58
5.2 Titlul narativ 59
5.3 Titlul incomplet 60
5.4 Desemnarea epică în titlu 61
5.5 Desemnarea personajelor in titlu 61
6 Genurile presei. Particularităţi de redactare. 63
6.1 Ştirea de presă. Trăsături şi funcţii specifice. 63
6.2 Ştirea de radio 66
6.3 Ştirea de televiziune 67
6.4 Ştirea de agenţie 70
7 Genurile redacţionale în presa scrisă 72
7.1 Ştirea 72
7.2 Feature 74
7.3 Reportajul 75
7.3.1 Clasificarea reportajelor 77
7.4 Interviul 81
7.4.1 Definiţii. Trăsături şi funcţii specifice 81
7.4.2 Titrarea interviului 85
7.4.3 Tipuri de interviu
7.5 Ancheta de presă 88
7.5.1 Consideraţii generale 88
7.5.2 Ancheta de presă. Tipuri de anchete. 89
7.6 Editorialul 91
7.7 Relatarea 92
7.8 Portretul 93
7.9 Pamfletul 94
7.10 Recenzia 95
7.11 Eseul 95
8 Mass-media mileniului III. Online journalism 97
8.1 Evoluţia tehnologică şi comunicarea de masă. 97
8.2 Specificul jurnalismului on-line 99
8.3 Documentarea şi scriitura în presa on-line 102
9 Stilul publicistic: evoluţie sau involuţie? Un studiu de caz. 104
9.1 Limba română în presa scrisă 104
9.2 Limba română în audio-vizual 114
10 Concluzii 121
11 Bibliografie 123

Extras din document

STILUL PUBLICISTIC

1 Argument

Într-o lume în mişcare complexă şi supusă sistematic unui masiv bombardament informaţional, limbajul publicistic pătrunde puternic în sfera cunoaşterii umane. Astăzi nimeni nu-şi mai poate concepe existenţa fără informaţia cotidiană tipărită (presa scrisă) şi electronică, audio-vizuală (radio, televiziune, internet).

După 1989, România a fost şi este, la rându-i, supusă bombardamentului informaţional care, trebuie să achiesăm la această idee, are o influenţă covârşitoare asupra modului nostru de a gândi, asupra comportamentului şi deciziilor politice, economice, sociale.

Multiplicarea tipurilor de texte şi de limbaje care îşi dezvoltă trăsături caracteristice e o realitate culturală contemporană. Jargonul legat de utilizarea computerelor, de exemplu, se dezvoltă rapid şi invadează viaţa cotidiană, influenţând, cel puţin sub aspect lexical, vorbirea curentă (cu atât mai mult cu cât contactul cu calculatorul se petrece pentru mulţi tineri foarte devreme, cel puţin prin jocurile electronice). În acelaşi context globalizant, mesajele poştei electronice reinventează stilul epistolar. În programele de televiziune larg urmărite, ca şi în presa scrisă, diferite modele lingvistice străine coexistă cu tipare interne care beneficiază de prestigiul cultural al tradiţiei (preţiozitate, stil înalt, stil ştiinţific, literaturizare) – şi mai ales cu presiunea unei oralităţi familiare şi argotice care subminează barierele dintre scris şi oralitate, dintre spaţiul privat şi cel public.

Aşa cum spunea apodictic celebrul viitorolog american Alvin Toffler, lumea îşi schimbă trendurile de existenţă în domeniul psihosferei, a „arhitecturii civilizaţiei” şi ca urmare a faptului „că bomba cu informaţii a explodat în mijlocul nostru, aruncând asupra noastră o ploaie de imagini şi schimbând radical modul în care fiecare dintre noi percepe propriul său univers şi acţionează asupra lui. În trecerea de la infosfera din Al DoileaVal la cea din Al Treilea Val, ni se transformă şi psihicul”.

Această transformare ontologică incumbă, în sfera mass-media, o imperioasă nevoie de cunoaştere a caracteristicilor infosferei şi prin intermediul acesteia a amplelor „schimbări de macaz” în destinul omenirii, care se produc vertiginos în ceea ce numim „societate post-industrială”, sub ochii noştri, şi anume a societăţii post-industriale, societate ce-l include pe individ în „mediul înconjurător inteligent”, în crearea „conştiinţei planetare” prin intermediul „reţelei T” (transnaţionale). „Reţeaua T”, de pildă, adaugă noi dimensiuni fenomenului de globalizare ce duce la o nouă personalitate a individului şi care va fi un produs al „eticii prosumatorului” (consumator + producător = prosumator), locuind, sub raportul educaţiei informaţionale, într-o planetară „casă electronică”.

Acesta este sensul progresului în secolul al XXI-lea, iar tinerele generaţii, volens-nolens, sunt incluse în această „casă electronică”, ca atare fiind nevoite să înveţe a decripta mesajul limbajelor info şi, în mod deosebit, stilul publicistic al acestora. De aici şi necesitatea de a învăţa să stăpânim, mai bine, instrumentele linvistice, a limbajul şi stilurilor publicistice, fără de care ar fi foarte greu de înţeles sensurile lumii de astăzi, ceea ce ar fi egal cu un analfabetism de neconceput şi, evident, de neacceptat. Ceea ce, de fapt, se încearcă a se demonstra şi motiva în această lucrare.

2 Repere ale istoriei presei

2.1 Scurt istoric al mijloacelor de comunicare

Plasat undeva într-o zonă a “întâlnirilor”, cu frontiere frecvent încălcate, câmpul problematic pe care-l propun ar aparţine fie celor care îşi asumă studierea istoriei presei, pe de-o parte, fie celor care cercetează istoria literaturii, pe de altă parte. Prins între aceste două perspective el riscă, paradoxal, să rămână un teritoriu al nimănui.

Este evident faptul că, de-a lungul timpului, în “lungul drum” al presei de la începuturi până astăzi, traseul acestui mod de comunicare a fost marcat de prezenţa scriitorilor. De la Swift şi Defoe la Dickens, de la Twain la Hemingway, de la Beaumarchais la Balzac sau Zola, de la Cehov sau de la Dostoievski, pentru a da doar câteva exemple din literatura lumii, sau, pentru a completa această listă cu siguranţă subiectiv-arbitrară, Haşdeu, Eminescu, Caragiale, Slavici, Delavrancea, Camil Petrescu, Arghezi, Bogza, Eliade etc., ca momente de referinţă din literatura română, iată o enumerare care poate susţine afirmaţia de mai sus.

Cum? Cât? De ce? Cu ce implicaţii se constituie această relaţie?

Fie că “întâlnirea” celor două tipuri de discurs, cel publicistic şi cel literar, acoperă doar un moment din viaţa unor mari scriitori, fie că se desfăşoară de-a lungul întregii existenţe, “fenomenul” se impune şi merită să fie cercetat fără prejudecăţi şi interdisciplinar. Şi aceasta nu numai pentru a înţelege mai bine creaţia unor scriitori, destinul lor uman, ci şi presa ca realitate. Un alt argument vizează modalitatea de structurare a comunicării. Există specii “de frontieră” si mă refer la unele specii literare care s-au născut, într-o formă sau alta, sub semnul gazetăriei şi s-au resimţit ca atare – de la schiţă la romanul foileton, sau reportajul, sau tableta, sau pamfletul.

Constatăm o firească influenţă a discursului literar asupra celui publicistic în aceeaşi măsură în care fenomenul se manifestă şi în celalalt sens. Uneori consecinţele au fost benefice, alteori nu.

Să acceptăm, ca ipoteză, existenţa unei “preistorii” a presei.

Înainte de a vorbi despre epoca presei, fixată de obicei după apariţia în versiune tipărită, trebuie să coborâm mult mai departe în timp. Istoria menţionează din vechime prezenţa unor modalităţi structurate ale comunicării publice. Nevoia de informare „de sus în jos” şi invers, acţiune care se dorea cât mai rapidă, mai exactă şi mai completă, prin care cei care conduceau erau datori să-şi transmită măsurile, dispoziţiile, actele de tot felul, pe de-o parte, iar pe de altă parte nevoia de a obţine “ştiri” despre ce se petrece la nivelul celor care erau conduşi, reprezintă o realitate. Această nevoie ca şi “curiozitatea” in sine au acţionat înainte de apariţia scrisului şi, evident, înainte de apariţia tiparului.

Fisiere in arhiva (1):

  • Stilul Publicistic.doc