Tipuri de Romane in Perioada Postbelica

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Tipuri de Romane in Perioada Postbelica.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 52 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Gaga Adriana

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Romana

Cuprins

Cap I - Ce ştim şi ce nu ştim despre romanul de azi
Cap II - Literatura română postbelică. Critica. Eseul
Cap III - Mircea Cărtărescu
Cap IV - Moromeţii
Cap V - Cel mai iubit dintre pământeni
Cap VI - Femeia in roşu
Cap VII - Maitreyi
Cap VIII - Concluzii

Extras din document

Cap I: Ce ştim şi ce nu ştim despre romanul de azi

Ştim multe lucruri despre romanul de azi, dar sunt mai multe pe care nu le ştim. Ştim, de pildă, că este cel mai accesibil dintre genurile literare şi în războiul permanent pe care îl duce literatura, el execută operaţiile infanteriei: înaintează încet, se repliază la timp, învăluie, încearcă acţiuni de străpungere, în fine, cucereşte şi stabilizează un spaţiu. Dacă vrei să ştii ceva despre o lume şi despre mentalităţile sale, citeşte-i pe romancierii ei. Este bine cunoscută remarca acelui filosof din secolul trecut pe care până ieri toată lumea îl cita cu fervoare, iar azi îl ignoră cu obstinaţie: filosoful a învăţat mai mult despre societatea franceză din romanele lui Balzac decât din scrierile specialiştilor. Nu ştiu dacă schimbul este valabil în toate situaţiile, dar să luăm reflecţia filosofului ca un omagiu adus romanului, gen prin excelenţă social.

Ştim, apoi, că romanul este un gen acaparanl şi devorator. Înghite enorm de multe domenii şi îşi schimbă neîncetat frontierele. Când comparăm modelele, constatăm că din 30 în 30 de ani modelele se schimbă radical. Ce-a devenit romanul, azi? întreba un scriitor occidental cu câţiva ani în urmă. Şi tot el răspundea: „c'est un effroyable bordel" Nu ştiu dacă este un bordel,dar este, oricum, o casă cu multe intrări şi foarte multe ieşiri. Balzac avea două, ca să scape de creditori. Romanul de azi trăieşte la o răspântie şi are infinit mai multe căi de acces şi tot atât de multe refugii Asta dacă traducem o situaţie existentă (Balzac şi casa lui pariziană) într-o metaforă naratologică.

Se mai întâmplă ceva ciudat cu romanul: el este mereu în criză. Cine citeşte prefeţele, artele poetice, mărturisirile romancierilor şi ale criticilor literari din acest secol află că romanul n-a făcut decât să treacă printr-o interminabilă criză. Toţi cei care au legături cu acest gen literar (în sensul că îl fac sau îl comentează, ceea ce reprezintă alt mod de a-l face se plâng mereu că el nu mai este ce-a fost, se modifică tot timpul şi îşi pierde din autoritate. Este, aşadar, în stare de criză. După o vreme, constatăm însă că starea de criză este favorabilă romanului, eterna lui fugă din modele, continua lui metamorfoză îi aduc mai multe foloase decât pagube. Criza se dovedeşte a fi, în cele din urmă, condiţia de existenţă a romanului O criză a genului ca atare şi, desigur, o criză a obiectului romanesc. Dar şi a spiritului care observă toate acestea şi încearcă să le pună într-o naraţiune

Oricum, romanul este mereu în alertă, romanul se transformă şi îşi schimbă modelele şi structurile mai repede decât se schimbă sensibilitatea şi mentalităţile culturale ale cititorului de romane. Aici se deschide alt capitol şi altă criză care afectează romanul: criza receptării. Ea nu-i atât de mare ca în cazul poeziei (poetul scrie nu atât pentru generaţia contemporană lui, cât pentru generaţia pe care trebuie s-o formeze pentru a-l putea citi corect; parafrazez, desigur, pe Valery), dar este suficient de importantă pentru a fi luată în seamă atunci când judecăm condiţia romanului

Dar să ne întoarcem la romanul de azi şi la ceea ce ştim despre el. Este, în fond, tema reală a acestui mic eseu care, trebuie să precizez, nu-şi propune altceva decât să comunice câteva gânduri despre romanul care se face azi. Gândurile unui critic literar interesat nu în chip expres de evoluţia romanului (sunt oameni specializaţi în acest domeniu), dar nici nu este străin de ea Criticul literar care sunt a citit şi citeşte romanele apărute la noi şi în alte părţi (nu toate, se înţelege, ar fi imposibil) şi, făcând acest lucru de câteva decenii, si-a format, desigur, o idee despre roman. Am citit multe studii despre acest gen literar şi, o vreme, am urmării îndeaproape: cearta dintre stendhalienii şi flaubertienii din anii '70 şi '80 şi aventurile noului roman Până când mi-am dat seama că teoreticienii romanului deveniseră, cum bine le-a zis cineva, teroricienii romanului şi atunci i-am părăsit

Rezumând, simplificând enorm o materie în mişcare, pot sugera următoarele propoziţii provizorii:

1. Romanul a tins să se transforme, în ultimele decenii, dintr-o scriitura a aventurii, cum era în epoca lui Balzac, într-o aventură a scriiturii. Asta înseamnă că flaubertienii din timpul nostru îşi iau revanşa faţă de stendha-licni, teoria pătrunde în forţă în roman şi autoreferenţialitatea vine la putere; romanul începe să se povestească pe sine

2. Romanul renunţă la personajul central, personajul structurat şi, în genere, romanul european (cu precădere cel vestic) renunţă la tipologie Locul personajului este luat de naratorul care este tot una cu scriptorul care noteaza modul în care se organizează discursul romanesc Romanul îşi pierde o bună parte dintre cititorii lui (cititorii tradiţionali ) şi încearcă să-şi educe un lector nou, acela ce pune ordine în dezordinea programată a naraţiunii. Apare ideea că acest lector avizat intră în ecuaţia romanului şi devine unul dintre personajele lui. Fără el, romanul nu trăieşte estetic O teorie care a produs două tipuri de efecte în roman: a) a diminuat considerabil ideea că romanul se face de la sine, că este suficient să ai talent şi să cunoşti viaţa pentru a scrie un bun roman; mitul inspiraţiei s-a prăbuşit şi aici ca peste tot în literatura din secolul nostru. Romanul este însoţit de aici înainte de o conştiinţă a romanului, în orice romancier se ascunde un teoretician al romanului

Fisiere in arhiva (1):

  • Tipuri de Romane in Perioada Postbelica.doc

Alte informatii

POSTMODERNISMUL ROMÂNESC proiect cls XII