Sistem informatic pentru firmă

CAPITOLUL I. INTRODUCERE

1. BAZELE MANAGEMENTULUI

1.1. GENERALITĂŢI

Baza obiectivă a apariţiei şi dezvoltării activităţii de management ca activitate specializată, o constituie munca. În momentul în care munca a devenit proces conştient de transformare s-au conturat două forme de manifestare ale acesteia: acţiunea fizică directă sau prin intermediul mijloacelor de muncă asupra obiectului muncii, care duce la transformarea acestora în vederea atingerii unui scop pe de-o parte şi conducerea proceselor de transformare pe de alta. Cele două aspecte prezentate sunt legate între ele organic. Astfel se naşte conceptul de diviziunea muncii care presupune împărţirea muncii într-un număr de părţi componente legate de procesul de desfăşurare a acesteia, şi la constituirea unei reţele care interconectează părţile componente pentru realizarea în comun a activităţilor.

În acord cu cele două forme de manifestare a muncii prezentate (acţiunea fizică şi conducerea proceselor) în cadrul diviziunii muncii există două categorii de procese:

- procesul de execuţie, prin care are loc transformarea fizică, cantitativă şi calitativă a obiectelor muncii, în conformitate cu o anumită tehnologie, care angrenează majoritatea forţei de muncă, şi

- procesul de conducere în care o parte a forţei de muncă acţionează asupra celeilalte cu scopul obţinerii unui grad cât mai mare de eficienţă.

În cele ce urmează ne vom concentra asupra procesului de conducere ca bază a managementului. Astfel procesul de conducere, în cadrul diviziunii muncii se caracterizează prin prezenţa a trei faze distincte în compunerea lui. Dacă faza previzională care constă în stabilirea obiectivelor, luarea decizilor strategice, urmăreşte stabilirea unei viziuni de perspectivă, faza operaţională priveşte asigurarea cadrului organizatoric de coordonare şi antrenare a forţei de muncă iar faza de comensurare, evaluare şi integrare reprezintă faza finală a procesului de management în care are loc analiza şi interpretarea rezultatelor, rezultate care vor alimenta faza previzională a unui nou ciclu.

Activitatea de management se diferenţiază de cea de execuţie prin caracteristicile esenţiale ale muncii. Astfel dacă într-o activitate de execuţie obţinerea rezultatelor se poate baza pe cunoştinţele profesionale, în management se impune în mod obligatoriu multipla personalizare. Pe de altă parte, deşi activitatea de conducere are o pondere mai redusă faţă de cea de execuţie, rezultatul de ansamblu şi eficienţa depind de activitatea de management.

În ultimele decenii în domeniul ştiinţelor, al sistemelor de cercetare, în producţie şi în viaţa socială au avut loc mutaţii importante, datorită implicaţiilor generate de un fenomen amplu cunoscut sub numele de revoluţie tehnico ştiinţifico contemporană. Astfel raporturile tradiţionale între dezvoltarea ştiinţei, dezvoltarea producţiei şi dezvoltarea tehnicii s-au schimbat în mod radical. Dacă înainte de revoluţia tehnico ştiinţifică antrenarea producţiei antrena dezvoltarea tehnicii care la rândul ei determina dezvoltarea ştiinţei, astăzi raporturile s-au inversat şi ştiinţa impulsionează dezvoltarea tehnicii care la rândul ei determină dezvoltarea producţiei. Datorită acestor schimbări, durata de viaţă a produselor s-a redus ducând la apariţia unei serii de noi concepte în domeniul managementului. Astfel conducerea dinamică, managementul previzional sau managementul integrat sunt noţiuni care s-au adăugat caracteristicilor managementului. Ca o paranteză, noţiunea de management integrat s-a dezvoltat odată cu sistemele avansate de producţie în care managementul poate fi preluat de către echipamente de prelucrare automată a datelor care pot veni în sprijinul acestuia.

Aceste noi concepte au dus la apariţia unor noi metode în management care vin în sprijinul acesteia, astfel născându-se abordarea managamentului ca ştiinţă. Din moment ce managementul ca ştiinţă preia cunoştinţele dintr-un număr foarte mare de domenii pe care le alătură rezultatelor propriilor cercetări, managementul este o ştiinţă interdisciplinară.

Patru sunt grupele mari de problematici de care se ocupă managementul ca ştiinţă, în fiecare din aceste grupe de problematici regăsindu-se cunoştinţe din mai multe domenii. Astfel bazele organizatorice folosesc cunoştinţe din drept şi domeniul organizării, metodele de management fac apel la cunoştinţe din domeniul statisticii, sociologiei sau psihologiei, tehnica şi tehnologia provin din ştiinţele tehnice, iar instrumentele managementului provin din matematică şi cibernetică.

Obiectivul principal al ştiinţei managementului îl constituie cercetarea fenomenelor şi dezvoltarea de principii şi legităţi pa baza căruia trebuie să se desfăşoare activitatea de management. Managementul ştiinţific este activitatea practică de conducere pe baza cuceririlor ştiinţifice cu scopul de a se evita empirismul şi a spori eficienţa.