Absenteismul școlar - cauze și prevenire

INTRODUCERE

Învăţământul este considerat unul dintre cei mai importanţi factori ai dezvoltării social-economice, fapt atestat atât de resursele umane şi materiale consacrate acestui sector, cât şi de grija pentru utilizarea lor raţională şi pentru dezvoltarea armonioasă a sistemului.

Societatea îşi structurează anumite aşteptări în ceea ce priveşte sistemul şcolar şi implicit, faţă de procesul de învăţământ. Permanent se caută soluţii şi modalităţi pentru utilizarea eficientă a resurselor alocate şi pentru corelarea învăţământului cu privire la cerinţele dezvoltării economico-sociale.

Procesul de învăţământ este un proces instructiv-educativ. Învăţătorii şi profesorii transmit elevilor cunoştinţe, le formează priceperi şi deprinderi, conduită morală şi estetică, comportament de cultură în societate, trăsături de voinţă şi caracter. Ei, profesorii, organizează şi îndrumă munca independentă a elevilor, verifică şi apreciază cunoştinţele elevilor, contribuie la exersarea şi formarea capacităţilor intelectuale şi morale ale acestora, îi “învaţă” cum să înveţe, cum să descopere singuri cunoştinţele noi, cum să le aplice în practică, cum să se adapteze condiţiilor noi de viaţă.

Scopul acestei lucrări este acela de a evidenţia faptul că absenteismul şcolar este o problemă răspândită şi foarte gravă, putându-se ajunge chiar şi la abandon şcolar. În acest sens este important, pe lângă altele, şi climatul familial din care face parte adolescentul.

În primul capitol al acestei lucrări prin „Noţiuni generale despre sistemul de învăţământ românesc” am adus în discuţie reperele teoretice ale învăţământului nostru, cu ceea ce presupune el din punct de vedere teoretic, legislativ şi social.

Al doilea capitol încearcă să aducă în atenţie importanţa familiei şi implicarea sa în problematica adolescenţilor din punct de vedere social cu relaţiile interpersonale pe care acestea le implică.

În capitolul trei am analizat tema acestui proiect, şi anume absenteismul şcolar. Am menţionat cauzele şi modalităţile de prevenire şi consecinţele la care se poate ajunge,în special la abandonul şcolar.

Abandonul şcolar constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de studii început. Cauzele abandonului şcolar pot fi economice, socio-culturale şi religioase, psihologice şi pedagogice.

Obiectivele acestei lucrări sunt:

- adunarea unor informaţii despre fenomenul absenteismului şcolar;

- acordarea sprijinului specializat adolescenţilor pentru a reduce riscul absenteismului şcolar şi a abandonului şcolar.

Cercetarea pe care am realizat-o a pornit de la ipoteza că absenteismul şcolar este mai ridicat dacă:

1. relaţiile dintre elevi şi cadrele didactice sunt mai încordate;

2. relaţiile dintre elevi şi colegii de clasă sunt mai încordate;

3. elevul provine dintr-o familie cu un climat nefavorabil.

CAPITOLUL I

NOŢIUNI GENERALE DESPRE SISTEMUL DE

ÎNVĂŢĂMÂNT ROMÂNESC

1.1.Învăţământul românesc

Reforma învăţământului în România subliniază importanţa comutării accentului de pe latura informativă a procesului educativ spre cea formativă, atât de deficitară până nu demult. Învăţământul de tip tradiţional se focalizează pe aspectele cognitive ale elevului, urmărind preponderent pregătirea lui secvenţială pe discipline şcolare. Se ignoră astfel armonizarea laturii cognitive a presoanei cu cea afectivă, atitudinală şi comportamentală. Şcoala riscă să devină astfel un mediu artificial, rupt de exigenţele şi presiunile vieţii reale . Învăţământul modern românesc trebuie să aibă ca scop nu doar absolvenţi bine informaţi, ci şi formarea de persoane cu resurse adaptative la solicitările sociale şi psihologice ale vieţii, cu un sistem axiologic ferm conturat. În fapt, scopul ultim al educaţiei este pregătirea pentru viaţă a elevului. Conceperea şcolii ca o instituţie socială cu funcţii multiple, aptă să răspundă eficient nevoilor psihologice şi sociale ale elevului, să asigure cadrul optim pentru starea sa de bine, pentru diminuarea şi prevenirea tulburărilor de adaptare specifică vârstei, pentru formarea unor cetăţeni responsabili ai societăţii civile, este vitală.

Sistemul de învăţământ românesc nu este încă în totalitate pregătit să răspundă noilor exigenţe impuse de tipul de societate democratică spre care România tinde şi nici schimbărilor de esenţă pe care le aduce noul secol pe întregul mapamond. Conservatorismul, depersonalizarea, intelectualismul şi antihedonismul, autoritarismul şi obedienţa, eletismul şi inegalitatea de şanse, segregarea şcolii de persoană, familie, comunitate şi societate sunt doar câteva dintre caracteristicile învăţământului românesc care mai persistă din nefericire şi astăzi. Sistemul de învăţământ este reprezentat de totalitatea instituţiilor şcolare şi educative ale unei societăţi care

sunt organizate şi funcţionează, în mod corelat, după anumite principii, în vederea realizării unor anumite finalităţi ale educaţiei, specifice pentru o epocă istorică. În majoritatea ţărilor lumii, sistemele de învăţământ sunt structurate pe cicluri de învăţământ şi trepte. Fiecare treaptă este, la rândul ei, structurată pe mai multe profiluri şi filiere (de exemplu, licee de filologie, licee economice, licee militare, pedagogice etc.).