Adopția - forma a ocrotirii alternative a copilului

INTRODUCERE

Prin lucrarea de faţă, am încercat să dezbat unele aspecte privind subiectul adopţiei care reprezintă unul dintre cele mai actuale şi mai controversate fenomene ale vieţii sociale contemporane. Adopţia poate fi un mijloc pentru soluţionarea problemelor familiale ale copilului, după cum poate fi o sursă de probleme familiale, dacă drepturile celor implicaţi în adopţie şi mai ales, drepturile fundamentale şi interesul copilului nu sunt respectate. Adopţia a devenit un fenomen internaţional care a captat nu numai atenţia parlamentelor naţionale dar şi pe cea a organismelor internaţionale. Uneori, din păcate, scopul adopţiei internaţionale este din nefericire, adeseori asociat cu interese meschine, astfel că terminologia juridică a adopţiei este deseori dublată de o terminologie cu, conotaţii negative precum: vânzare de copii, cerere şi ofertă, ţări exportatoare, ţări importatoare, intermediari care facilitează adopţia internaţională a copilului. Afirmaţia potrivit căreia ,,adopţia internaţională este un mijloc de protecţie a copilului lipsit de mediul familial în ţara sa de origine” riscă să se traducă prin ideea că adopţia internaţională este un mijloc pentru familiile din ţările dezvoltate de a adopta copii din ţările cu dificultăţi economice. Numărul familiilor care doresc să adopte un copil a ajuns în România dublu faţă de cel al minorilor ce pot fi adoptaţi, asta deoarece în ţara noastră încât se merge după principiul de "a-i găsi copilului o familie, nu familiei un copil". Chiar şi instituţiile statului şi organizaţiile nonguvernamentale ce activează în domeniul adopţiilor recunosc faptul ca situaţia în România este dominată de un paradox inexplicabil, în condiţiile în care reglementările de adopţie în România nu satisfac nevoile celor care ar trebui să beneficieze de pe urma lor.

Statul se face obligat să-i găsească o familie copilului şi nu viceversa, motiv pentru care autorităţile încearcă în primele etape reintegrarea copilului în familia naturală, care l-a abandonat, iar apoi la celelalte rude identificate până la gradul al patrulea. Numai în condiţiile în care familia biologică nu doreşte să crească acel copil, el poate fi dat spre adopţie. Faptul că familia are prioritate pentru a avea grijă de un copil odată abandonat este o chestiune delicată. Întrucât multe dintre cazurile de abandon provin din medii în care violenţa în familie, sărăcia şi profilul moral al custodelui lasă de dorit, nu este de mirare ca reglementările privind adopţia din anul 2005 au fost catalogate drept improprii celui mai bun interes al copilului. Nici situaţia părinţilor dornici de adopţie nu era mai bună. Familiile trebuiau să urmeze o procedură care cerea timp, nervi şi adeseori, nu ajuta să îşi atingă obiectivul. Deşi teoretic procesul durează un an, practic toata birocraţia aderentă amâna adopţia pe timp nelimitat. Acest lucru era atât în dezavantajul copiilor, care rămâneau în acest timp în grija statului, cât şi cuplurilor, care nu îşi împlineau visul de a avea copii. Aşa s-a ajuns la o statistica cutremurătoare: 2.000 de familii înscrise pentru adopţie, fata de 1.000-1.200 de copii daţi în adopţie

Anul 2011 a adus după el o serie de modificări în ceea ce priveşte legea adopţiei din România. Toate acestea urmăresc schimbarea condiţiilor în care un copil poate sau nu poate să devină unul adoptabil, dar şi durata îndelungată în care familia aşteaptă să înfieze. Noua Lege nr. 233/2011 operează 70 de modificări în legea privind regimul juridic al adopţiilor, din care de interes major. În legea adopţiei se doreşte, în primul rând, schimbarea consimţământului părinţilor biologici legat de adopţie, astfel încât copiii să poată fi adoptaţi pentru că ei sunt într-o situaţie disperată şi nu pentru că părinţii lor nu vor pur şi simplu acest lucru.

Actualitatea temei

Problematica copiilor abandonaţi şi aflaţi în situaţia de a fi adoptaţi, reprezintă o categorie a populaţiei aflată într-o poziţie evident dezavantajată faţă de alte categorii sociale - este o temă de actualitate în România pentru profesioniştii ce activează în domeniul ştiinţelor sociale care poate fi diminuată numai prin efortul comun al actorilor sociali interesaţi de soluţionarea acestei probleme din perspectiva multiaxială-socială, psihologică, juridică, educaţională, pedagogică, familial. Gradul de civilizare al societăţii în mare măsură este determinat de atitudinea celorlalte persoane faţă de copiii cu probleme sociale deosebite. Crearea unor condiţii pentru adaptarea şi integrarea lor socială constituie un obiectiv principal al oricărui stat şi al comunităţii în general.

Un argument important care demonstrează actualitatea acestei teme, se bazează pe faptul că problema copiilor aflaţi în situaţie de adopţie, este una dintre cele mai acute nu numai în domeniul protecţiei copilului şi al familiei dar şi în viaţa socială a comunităţii în general.

Obiectivele lucrării - Această cercetare vizează următoarele obiective:

Determinarea particularităţilor specifice situaţiilor de risc social în cazul copiilor adoptabili, a integrării lor sociale şi a capacităţii acestora de a depăşi situaţiile dificile în care se află în contextul protecţiei sociale în România;