Alegerea Partenerului Conjugal

INTRODUCERE

Decizia de a alege partenerul cu care să formeze un cuplu este susţinută de motivaţii conştiente şi inconştiente ale individului. Sociologii şi psihologii sunt de părere că alegerea partenerului este motivată atât de similarităţile dintre noi doi cât şi de complementarităţile acestora. Oamenii sunt atraşi de cei care le sunt asemănători din punct de vedere al valorilor şi normelor socio-culturale sau al statutului profesional, dar și de cei care le sunt diferiţi.

Partenerii apreciază în mod paradoxal şi diferenţele sau ceea ce nu regăsesc în ei înşişi, dar descoperă în ceilalţi. Studiile au relevat faptul că, deşi similarităţile joacă un rol esenţial în alegerea maritală, complementarităţile socio-culturale şi ale trăsăturilor de personalitate devin esenţiale pentru menţinerea coeziunii cuplului. Spre exemplu, experienţele similare împărtăşite iniţial pot constitui un punct de atracţie reciproca însă maniera în care fiecare a rezolvat situaţia poate fi dificilă şi completează strategia proprie.

Tema cercetării noastre este de mare întindere, cuplul conjugal fiind studiat din mai multe puncte de vedere de către mulţi cercetători, pe categorii diferite de vârstă şi categorii sociale.

Titlul cercetării care urmează a fi prezentată este: “Alegerea partenerului conjugal“, aceasta fiind o tema de larg interes. La baza alegerii unei astfel de teme a stat dorinţa de a afla mai multe despre modul de alegerea a partenerului conjugal, în consolidarea relaţiei lor, cum ajung să devină o familie.

Ipotezele care stau la baza cercetării noastre sunt următoarele:

1. Dacă alegerea partenerului de viaţă se va face după anumite reguli şi principii şi bazată pe iubirea reciprocă a celor doi parteneri atunci şansele de reuşită a relaţiei sunt mari.

2. Dacă dragostea este singurul lucru care ne face sa fim fericiţi, atunci înseamnă că avem nevoie de o persoană ( un partener ) care să ne ofere iubire

Şi pentru că nu s-a gândit niciodată s-o caute în el însuşi, a găsit o compensaţie în sublimarea instinctului ancestral, transformând forţa iraţională, ilogică şi inconştientă a instinctului într-un sentiment care a contribuit mai mult decât orice la iluminarea drumului care duce la adevărata fericire: dragostea.”

CAPITOLUL 1

REPERE TEORETICE

1.1. Obiectul şi problematica sociologiei în familie

Oamenii nu au trăit niciodată izolaţi, solitari, în singurătate (decât în condiţii cu totul excepţionale şi de scurtă durată), ci numai împreună cu alţii, “ starea lor normală fiind aceea de colectivitate sau grupală, de la unităţi foarte restrânse de câteva persoane: diade, triade etc. – până la republici sau imperii “.

Unitatea biologică de bază nu numai ontogenică, dar şi filogenică a omenirii nu este individul,ci perechea unor indivizi de sex opus, capabilă să dea naştere altor fiinţe umane, deci mai mult decât perechea ca atare (care poate fi şi sterilă), perechea fecundă şi progeniturile ei, adică familia naturală (mama, tatăl şi copii).

Apariţia şi evoluţia speciei umane se datorează existenţei celei mai vechi forme de comunitate umana - familia – care a cunoscut transformări esenţiale de-a lungul istoriei societăţii umane, determinate de evoluţia acesteia, dar, care a provocat la rândul ei serioase mutaţii în evoluţia şi structura societăţii.

De aici parcurge rolul primordial, universal şi permanent al familiei ca şi numeroase consecinţe în cele mai variate domenii socio-culturale. Fenomenul împerecherii, deşi de natură şi de origine biologică, nu diminuează cu nimic aspectele lui sociale, psihologice şi cultura.

În mod obişnuit, în sens larg, spune N. Mitrofan familia este definită ca “ un grup social ai căreia membrii sunt legaţi prin raporturi de vârstă, căsătorie sau adopţiune şi care trăiesc împreună, cooperează sub raport economic și au grijă de copil/copii “ sau în sens restrâns ca “un grup social format dintr-un cuplu căsătorit și copii acestuia ”.