Asistența Socială în România

Asistenţa socială are ca aspiraţie realizarea unei societăţi nu numai prospere, dar şi înalt incluzive pentru toţi cetăţenii ei, aceasta referindu-se şi la cei care, din motive subiective sau obiective se află în poziţii marginale. Într-o societate modernă, democratică, asistenţa socială este o necesitate a întregii societăţi, dar şi un drept cetăţenesc.

Asistenţa socială constituie procesul propriu-zis prin care cetăţenii beneficiază de măsurile de protecţie socială şi de ajutor profesionist în vederea satisfacerii trebuinţelor lor şi a unei bune integrări în societate.

Rolul ei este de a asigura accesul acelor persoane care nu se pot adapta prin forţe proprii la societatea în care trăiesc, cei care nu se pot bucura de drepturile elementare şi fundamentale.

În societatea actuală, problematica fundamentală căreia trebuie să-i răspundă asistenţa socială este conceptualizată generic prin termenul de excluziune socială a celor care nu ajung la resurse suficiente necesare unei supravieţuiri decente.

Odată cu aplicarea reformei economice în România este necesar să se treacă şi la o reformă în domeniul social, respectiv al asistenţei sociale, care să atenueze, pe cât posibil, deprecierea nivelului de trai al unor categorii de populaţie.

1.1.Istoricul asistenţei sociale în România

Primele începuturi ale asistenţei sociale în România, sunt semnalate sub forma unor acţiuni caritabile, filantropice, cu un pronunţat caracter religios, cel mai adesea coordonate de biserică, având scopul de ajutorare ocazională a celor aflaţi la marginea societăţii: bătrâni, bolnavi, săraci, copii orfani, handicapaţi, cerşetori etc.

Asemenea acţiuni au ajutat la formarea unui spirit de solidaritate umană atât de necesar dezvoltării serviciilor moderne de asistenţă socială şi protecţie socială.

Treptat, activităţile de ocrotire socială cu caracter civic-religios s-au structurat sub forma unor măsuri reglementate prin acte juridice –normative, finanţate din bugetul public, în cadrul unor instituţii specializate.

După Unirea Principatelor Române din 1859 apar acte normative care fixează chiar atribuţii concrete pentru serviciile de asistenţă socială la nivelul comunelor şi judeţelor.

Intervenţia sistematică a statului în activitatea de asistenţă socială începe cu crearea, în anul 1920, a Ministerului Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, în cadrul căruia funcţiona şi Direcţia Asistenţei.

La nivel local s-au constituit birouri judeţene şi comunale, care aveau funcţia de a oferi efectiv asistenţă socială, iar ca organ local consultaiv, de avizare şi coordonare era comitetul judeţean.

În anul 1930 a fost adoptată Legea sanitară şi de ocrotire socială, care oferea un cadru legal, foarte modern pentru perioada respectivă, de funcţionare a întregului sistem de asistenţă socială şi de coordonare la nivel naţional.

În municipii şi oraşele reşedinţă de judeţ au fost înfiinţate oficii de ocrotire socială, iar în mediul rural case de ocrotire socială.

În prezent la nivel de judeţ funcţionează Direcţia Muncii, Solidaritate Socială şi Familie Mureş ca reprezentant în teritoriu a Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei în cadrul căruia există Serviciul de asistenţă socială.

1.2.Caracterizarea generală a sistemului de asistenţă socială în România

În mod frecvent, termenul de asigurări sociale se substituie celui de asistenţă socială. Dacă sistemul asigurărilor sociale este un sistem contributiv la care participă angajatorii şi angajaţii, atunci sistemul de asistenţă socială este un sistem de ajutoare şi servicii, finanţat de la bugetul de stat şi bugetele locale, pentru persoanele care nu sunt apte de muncă şi nu dispun de mijloacele necesare traiului. Sprijinul material în sistemul de asistenţă socială poate proveni şi din contribuţiile (donaţiile, sponsorizările) voluntare ale persoanelor fizice şi juridice.

Asistenţa socială poate fi privită şi analizată din mai multe puncte de vedere şi anume:

• Ca acţiune concentrată în sprijinul familiilor aflate în dificultate;

• Ca domeniu de studiu;

• Ca disciplină de pregătire profesională aprofundată.

Fără îndoială că interesul major îl reprezintă asistenţa socială ca acţiune concretă concentrată în sprijinul celor aflaţi în dificultate.