Campanie Împotriva Discriminării Copiilor cu Dizabilități

Introducere

Ne-am ales această temă pentru ca vrem să facem să dispară acea diferenţă pe care unii o evidenţiază, dintre persoanele cu handicap şi restul societăţii. E dureros sa priveşti în jur şi să vezi cum copilul tău e neputincios şi firav, iar cineva de alături să îl privească ca pe un pericol pentru alţi copii.

Deşi există o lege care le garantează educaţia în condiţii normale, copiii cu handicap fizic, dar fără probleme psihice, nu sunt înscrişi în şcolile obişnuite. Directorii şi profesorii fug de ei, ca să nu-şi asume responsabilităţi suplimentare. Respinşi, nedreptăţiţi, aceşti copii ajung în final în instituţii destinate minorilor cu retard, şi pierd şansa să crească normal.

Mai jos vom enumera câteva definiţii :

• o "deficienţa" corespunde oricărei pierderi de substanţă sau alterare a unei structuri sau a unei funcţii psihologice, fiziologice sau anatomice;

• o "incapacitate" corespunde oricărei reduceri (rezultată ca urmare a unei deficienţe) parţială sau totală a capacităţii de a îndeplini o activitate de o manieră sau în limitele considerate ca normale de o fiinţă umană;

• un "handicap" este un dezavantaj social pentru un individ dat, care rezultă dintr-o deficienţă sau o incapacitate care limitează sau interzice îndeplinirea unui rol normal (în raport cu vârsta, sexul, factorii sociali sau culturali) de către acea persoană.

Handicapul consta în pierderea sau limitarea posibilitatilor de a participa, pe picior de egalitate cu ceilalti indivizi, la viata comunitatii.

Copiii cu asemenea probleme pot beneficia de educare, recuperare, socializare, stimulare complexa, iar familiile de informare si consiliere, în institutii ale statului si/sau private care sunt abilitate sa ofere aceste servicii. Cu cât solicita sprijin mai devreme cu atât sansele de a evolua în bine sunt mai mari.

CAUZE:

- genetice;

-boli infecto-contagioase;

- accidente;

-naşteri cu risc;

-cauze socio-culturale.

TIPURI DE HANDICAP:

• motrice;

• locomotorii;

• psihomotorii;

• handicap de intellect;

• senzoriale;

• de comportament;

• de limbaj;

• bolnavi psihici.

Principalele deficienţe ale scheletului şi ale aparatului de susţinere, prezentate pe scurt sunt :

-deficienţe ale feţei, capului, gâtului

-deficienţe mecanice si motrice ale maxilarului – ocluzie, prognatism, timus (contracţie spastică involuntară a muşchilor mandibulei ce împiedica deschiderea gurii)

-paralizie facială, mişcari involuntare ale feţei (ticuri, mişcări automate), mişcări anormale ale capului

-deficienţe ale staticii si posturii : devierea coloanei vertebrale , mişcări involuntare a corpului, mişcări bizarre sau stereotip, cum ar fi balansarea sau legănarea

-deficienţe ale staturii si corpolenţei : nanism, gigantism, obezitate

-deficienţe mecanice si motrice ale membrelor superioare : anchiloze, articulaţii instabile, dislocări şi inţepeniri cu reducerea sau pierderea mişcării

-deficienţe mecanice si motrice ale membrelor inferioare, cauzate de lungimea inegală : luxaţii congenitale de şold, -deficienţe ale genunchiului, gleznei, piciorului etc.

-paralizie spastică a mai multor membre : paraplegii, tetraplegii

-paralizie cu flascitatea membrelor

-alterări ale axei membrelor : restul unui membru asemanator amputării ce se poate manifesta ca un defect de dezvoltare sau ca rezultat al intervenţiei chirurgicale.

Atitudinea părinţilor fată de copilul cu probleme oscilează în funcţie de urmatorii factori:

-categoria socio-profesională;

-relaţia conjugală dintre părinţi;

-atitudinea părinţilor în faţa bolii;

-experienţele trecute şi aspiraţiile viitoare ale membrilor familiei.

Indiferent de momentul când părintele este informat asupra stării de sănătate a copilului, se produc o serie de trăiri. Iata enumerate mai jos pe scurt aceste manifestari:

-Reacţii similare reacţiilor de doliu.

-Reacţii de negare a realităţii.

-Perceperea realitaţii de factura realistă.

-Atitudini de culpabilitate şi disperare.

-Reacţia fraţilor faţă de copilul bolnav.

Problemele cu care se confruntă grupul ţintă:

• Probleme de integrare a copiilor cu handicap;

• Discriminarea acestor copii în unele locuri publice cum ar fi: mijloace de transport, parcuri de joaca pentru copii;;

• Lipsa participarii lor la viaţa civilă, socială;

• Lipsa uneori a socializării în familie. Copilul diferit se adaptează greu la relaţiile interpersonale de aceea parinţii trebuie să joace rolul de mediator între copil şi persoanele străine.

• Lipsa integrării şcolare. Formele de integrare a copiilor cu handicap: clase diferenţiate integrate în structurile şcolii obişnuite, grupuri de câte 2-3 copii deficienţi incluşi în clasele obişnuite, integrarea individuală a acestor copii în aceleaşi clase obişnuite.

• Lipsa organizării jocurilor sociale, care sunt esenţiale pentru copiii cu handicap întrucât le oferă şansa de a se juca cu alţi copii;

• Lipsa desfasurarii unor activităţi ce ar implica participarea acestor copii.