Chestionarul Sociologic

Scurt istoric al chestionarului

De-a lungul istoriei chestionarul s-a dovedit a fi una din tehnicile cele mai frecvent utilizate în ştiinţele socioumane. Theodore Caplow (1970), analizând principalele surse de date din articolele publicate în Revue Française de Sociologie (1965–1967) şi în The American Sociological Review (1966–1967), sublinia faptul că anchetele prin interviu şi chestionar reprezentau mai mult de jumătate din totalul studiilor publicate.

Şi în sociologia românească predomină anchetele pe bază de chestionar. Un studiu pe zece ani (1972–1982) asupra revistei de sociologie relevă faptul că jumătate din cercetările realizate, ale căror rezultate fuseseră publicate, se bazau pe aplicarea chestionarelor. Fără a dispune de analize riguroase, chiar o privire sumară asupra producţiei sociologice de până la 1989 şi, mai ales, după această dată, ne îndreptăţeşte să afirmăm că, în sociologia românească, de la relansarea ei în 1965 şi până în prezent, chestionarul a reprezentat principala tehnică de investigare.

Necesităţile cercetării sociale au impus perfecţionarea recoltării răspunsurilor prin chestionar. Chiar dacă, iniţial, această tehnică a fost utilizată de către etnografi, rafinarea tehnică a chestionarului reprezintă rodul colaborării dintre sociologi şi psihologi. La noi, tradiţia chestionarelor etnografice urcă până la Bogan P. Haşdeu, care, în 1878, lansează un chestionar cu 400 de întrebări referitoare la obiceiurile juridice ale poporului, la viaţa socială din trecut, casă etc., iar în 1886 redactează un al doilea chestionar vizând probleme lingvistice şi mitologice (206 de întrebări). Răspunsurile la aceste chestionare difuzate cu ajutorul revizorilor şcolari şi al protopopilor au fost utilizate de Bogdan-Petriceicu Haşdeu în lucrările Obiceiele juridice ale Poporului Român (1878) şi Etymologicum Magnum Romaniae (1886). În 1895, Nicolae Densuşianu expediază intelectualităţii satelor un chestionar cu privire la tradiţiile istorice din ţinuturile locuite de români. La fel procedează Alexandru Odobescu. În 1898, Spiru Haret numeşte o comisie sub preşedinţia lui Gh. Tocilescu pentru elaborarea unui chestionar folcloristic. Chestionarul a fost publicat întâia oară în anul 1898. Este revăzut în 1904, iar în 1930 se republică de către Constantin Rădulescu Codin.

Definiţia chestionarului

Chestionarul este un instrument de investigare, constînd dintr-un ansamblu de întrebări scrise şi, eventual, imagini grafice, ordonate logic şi psihologic care, prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin auto-administrare, determină din partea celor anchetaţi răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris.

Clasificarea chestionarelor

Primul criteriu de clasificare a chestionarelor dupã conţinutul informaţiilor adunate vizeazã calitatea informaţiilor. Din acest punct de vedere, se disting douã tipuri de chestionare.

Chestionarele de date factuale, de tip administrativ, referitoare la fapte obiective, susceptibile de a fi observate direct şi verificate şi de alte persoane. Astfel de chestionare, lansate în scopuri administrative, nu sunt totdeauna foarte laborios concepute. Orice formular tip reprezintã, în fond, un chestionar, dar formularele tip din administraţie corespund prea puţin unor necesitãţi mai îndepãrtate: de centralizare a datelor, de prelucrare secundarã a lor.

Chestionarele de opinie se referã la datele de ordin imposibil de observat direct. În fond, acest al doilea tip de chestionare nu sunt numai de opinie; cu ajutorul lor se studiazã atitudinile, motivaţia şi interesele, dispoziţiile şi înclinaţiile, cu un cuvânt, tot ceea ce reprezintã psihologia persoanei, trãirile ei subiective.

Al doilea criteriu se referã la cantitatea informaţiei. În acest sens, se poate vorbi de douã tipuri de chestionare.

Chestionare speciale, cu o singurã temã. În practicã, este foarte greu sã se distingã chestionarele speciale de celelalte feluri de chestionare. Complexitatea fenomenelor sociale impune cercetarea concomitentã a unei multitudini de factori, fapt pentru care chestionarele speciale se utilizeazã foarte rar. Ele se aplicã mai mult în studierea pieţei sau a comportamentului electoral, situaţii în care importantã este viteza obţinerii şi prelucrãrii informaţiei. Astfel de chestionare sunt destinate a pune în evidenţã anumite fenomene, mai puţin pentru a le mãsura şi încã şi mai puţin pentru a le explica. Scopul precis al unor astfel de chestionare este acţiunea. Din acest punct de vedere, se dovedesc a fi foarte utile. De asemenea, chestionarele simple (axate pe o singurã temã) se recomandã în anchetele şi sondajele efectuate prin intermediul presei scrise, al ziarelor sau revistelor, când editorii încearcã sã afle pãrerea publicului despre cotidianul sau sãptãmânalul lor, despre modul de procurare sau despre obişnuinţa de informare a cetãţenilor.