Corupția în România- analiză din perspectiva calitații vieții

Reprezentând o problemă socială complexă, ale cărei modalitaţi de manifestare, consecinţe sociale şi moduri de soluţionare interesează atât factorii instituţionalizaţi de control social, cât şi opinia publică, corupţia tinde să devină astăzi, în multe societăţi, un fenomen deosebit de grav şi periculos, îmbrăcând chiar forma crimei organizate, generând o serie de consecinţe negative şi distructive asupra structurii şi stabilitaţii organizaţiilor şi instituţiilor sociale şi provocând stări demoralizatoare şi de insecuritate la nivelul grupurilor şi indivizilor.

Fenomenul de corupţie are o serie de particularităţi şi caractere distincte care sunt dependente de natura regimului politic, de evoluţia social-istorică, economică, culturală, de sistemul legislativ şi starea morală, spirituală a fiecărei societăţi. Toate societăţile, indiferent de natura sistemului economic sau politic, consideră fenomenul de corupţie un indicator al stării morale al naţiunii, o consecinţă a lipsei de control social exercitat de cele mai importante instituţii ale statului său sau chiar a implicării acestor instituţii într-o sferă ilicită privată.

În acest sens corupţia nu este doar un simplu delict sau infracţiune similară cu altele, ci un act cu consecinţe importante pentru funcţionarea întregii societăţi care poate evidenţia, în mare măsură, modul în care demnitarii statului, reprezentanţii deopotrivă, ale unui grup de particulari preocupaţi numai de profiturile proprii.

Lucrarea propune o analizã a datelor şi indicatorilor corupţiei cu scopul de a evidenţia legatura dintre acest fenomen şi calitatea vieţii, dar şi consecinţele pe care le are corupţia asupra vieţii cotidiene. În acest scop am utilizat raportul Institutului de Cercetare a Calitaţii Vieţii- Reprezentările Populaţiei asupra Corupţiei, dar si rapoartele Transparency International.

Ioan Mãrginean considerã cã domeniul calitãţii vieţii poate fi definit prin „ansamblul condiţiilor fizice, economice, sociale, culturale, politice, de sãnãtate, în care trãiesc oamenii, conţinutul şi natura activitãţilor pe care le desfãşoarã, caracteristicile relaţiilor şi proceselor sociale la care participã, bunurile şi serviciile la care au acces, modelele de consum adoptate, modul şi stilul de viaţã, evaluarea gradului în care împrejurãrile şi rezultatele corespund aşteptãrilor populaţiei, stãrile subiective de satisfacere/nesatisfacere, fericire, frustrare, etc” (. Ioan Mărginean, 1991, pp.3-23)

Calitatea vieţii cuprinde urmãtoarele domenii: Populaţia; Mediul natural; Aşezãrile umane; Locuinţa; Mediul social; Familia; Persoana; Ocuparea; Calitatea vieţii de muncã; Resurse microeconomice pentru nivelul de trai; Veniturile; Consumul; Serviciile pentru populaţie; Gospodãria; Învãţãmântul; Asistenţa sanitarã; Cultura; Asigurãrile şi asistenţa socialã; Timpul liber; Calitatea mediului politic; Instituţiile de stat şi ordinea publicã. Corupţia este in legătură directă cu ultimele două dimensiuni ale calităţii vieţii, afectează toate aceste domenii deoarece întotdeauna cineva va avea de suferit în urma unor acte de corupţie (fie ca e afectat în mod direct atunci când aceste e vorba de ”corupţia mica”, la nivel microsocial, fie ca e afectat in mod indirect, ca de altfel întreaga societate, când e vorba de corupţia la nivel politic, macrosocial).

Definiţia corupţiei

Majoritatea autorilor consideră că acestui fenomen nu i se poate da o singură definiţie, universal valabilă. În limba română termenul este cunoscut cu sensul de “abatere de la moralitate, ca o acţiune de încălcare a limitelor sociale” .

Termenul de corupţie derivă din latinescul “coruptio,-onis” care înseamnă abatere de la moralitate, cinste, dar şi desfrânare, depravare. În accepţiunea altor autori rădăcina cuvântului “corupţie” ar proveni din verbul latin “rumpere”, care înseamnă a rupe, el desemnând, deci, o fractură, o fisură, o infracţiune. Ruptura poate consta în încălcarea unei reguli morale sau a unui cod social, de conduită, ori a unei reglementări administrative, dar de fiecare dată cel dispus la asemenea încălcări urmăreşte obţinerea pentru sine, familie, prieteni sau un grup social, un folos care să fie recompensa directă . (Silviu Cernea, 1996, p. 3)

1 .Definiţia sociologică a corupţiei

Din punct de vedere sociologic corupţia este considerată acea stare de dezechilibru normativ şi moral al acelor societăţi aflate în criză, întrucât ea perturbă grav desfăşurarea relaţiilor sociale la nivel instituţional şi interpersonal, determinând scăderea prestigiului şi autorităţii instituţiilor publice sau private precum şi a unor instanţe specializate de control şi prevenire socială, datorită implicării în diferite afaceri a unor persoane cu funcţii de decizie din domeniul politicului, legislativului, executivului, administraţiei şi justiţiei. Ca fenomen social, corupţia poate fi considerată expresia unor manifestări de descompunere morală, de degradare spirituală, care prin amploarea, intensitatea şi formele ei de manifestare este un adevărat barometru al stării de legalitate şi normalitate a unei societăţi. (Dobrică I., D. Banciu, S. M. Rădulescu, 2005, p. 22)

2. Definiţia criminologică a corupţiei

La nivel criminologic, corupţia este un “concept mai larg, mai complex”, care scoate in evidenţă “starea generală de moralitate” a societăţii la un moment dat.

În opinia Elenei Cherciu, corupţia reliefează atitudinea faţă de morală şi etică şi ţine de abuzul de putere, de incorectitudine în luarea unei decizii.

Programul National pentru Prevenirea Corupţiei defineşte corupţia ca fiind “utilizarea abuzivă a puterii publice pentru obţinerea de foloase personale necuvenite:

- abuzul de putere în exercutarea atribuţiilor de serviciu;

- frauda;

- utilizarea fondurilor ilicite în finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale;

- instituirea unui mecanism arbitrar de exerciatrea puterii în domeniul privatizării sau al atribuţiilor publice;

- conflictul de interese”

Din punct de vedere criminologic, conceptul corupţiei “comporta o serie de clasificări realizate in funcţie de anumiţi factori: amploare, reacţie socială, subiecţi activi, timp, spaţiu, domeniul de manifestare, etc.”

Prin urmare, doctrina reţine trei tipuri de corupţie: sistematică, sporadică şi ocazională.

Corupţia sistematică are loc în momentul în care “piaţa paralelă ilegală a corupţiei se afirmă în plenitudinea sa” şi se manifestă în mod special la nivelurile instituţionale până la veriga politică. Corupţia este “difuzată în plan teritorial” şi “inseră în multe şi variate activităţi”, inclusiv cele financiare, având “capacitatea de a organiza mecanisme speciale pentru gestionarea veniturilor”.

Corupţia sporadică se referă la “cazuri limitate zonal, cu un nivel scăzut de difuzie ce nu constituie o reţea în sensul celor prezentate.