Creștinismul în Esența Sa și Sub Aspectul Actualității Sale

Crestinismul ca religie oficiala

„Initial o miscare reformatoare, asociata cu o figura charismatica de catre evreii din zona rurala, a devenit rapid o miscare preponderent urbana, raspândindu-se de-a lungul drumurilor principale din Imperiul Roman. Influenta iudaica directa înceteaza curând (mai ales dupa ce Ierusalimul cade în fata legiunilor romane în anul 70 d.Hr.), iar cea a culturii elenistice creste, cu mostenirea sa etica si filosofie greceasca. Patru secole mai târziu, dupa caderea Romei, crestinismul devine mostenitorul unui Imperiu Roman subred, iar la timpul potrivit se integreaza institutiilor unei civilizatii, aceea a Europei si a ramificatiilor sale ulterioare în lumea noua. În prezent, crestinismul s-a raspândit la nivel global, ceea ce îi pune noi probleme doctrinare si etice.”( Singer, Peter Tratat de etica, Ed.Polirom, 2006, pag.123)

Astfel, oficializarea crestinismului s-a întâmplat în timpul Împaratului Constantin cel Mare, care îndemnat de mama sa, Elena a recunoscut credinta crestina prin Edictul de la Milano (313), care se aplica în tot Imperiul. Crestinismul a devenit astfel o religie oficiala. Constantin cel Mare a convocat episcopii la consiliul de la Niceea (325) pentru a stabili principiile si practicile de baza ale crestinismului. A fost stabilita ca zi de sarbatoare duminica si botezul la nastere. Mai târziu s-a stabilit sistemul sarbatorilor religioase, cele stabile (fixe) si cele schimbatoare. Iustinian a definitivat prin codul sau de legi organizarea bisericeasca si ierarhia acesteia.

Diferite explicatii ale religiei

Încercari de întelegere si explicare a religiei sunt de când exista religia. Sociologia religiilor reprezinta o încercare de explicare a fenomenului religios, fiind o disciplina empirica, care s-a format în secolul nostru. Sociologia religiilor studiaza modul în care sacrul (sfântul – Durkheim) sau divinul (supranaturalul – Weber) se manifesta în comunitatile umane în societate.

De la existenta sa, omul a constatat ca pe lânga lumea empirica, cotidiana pe care o traieste, numita naturala, exista si o alta pe care empiric nu o percepem. Exista o lume supranaturala, transcedentala. Aceasta lume transcedentala l-a însotit permanent pe om, care s-a raportat la ea. Omul, influentat de aceasta lume supranaturala a încercat sa intre în contact cu ea, sa-i cunoasca vointa, sa stabileasca o legatura.

Deci religia este legatura dintre om, dintre credincios si lumea sacra a divinului. Modalitatile de legatura dintre om si sacru sunt variate. Populatiile din orient îsi manifestau aceste legaturi într-o forma specifica. Grecii sau romanii îsi reprezentau lumea sacra într-o forma specifica, ca o multime de zei, fiecare cu anumite preocupari. Legaturile cu lumea sacrului erau stabilite prin sacrificii sau rugaciuni în monoteism. Exista forme specifice de relatii cu sacru. Prin urmare exista mai multe forme de religiozitate, de aceea disciplina care se ocupa de aceste relatii variate cu sacrul este sociologia religiilor.

Cu toate acestea cele mai vechi explicatii în legatura cu religia sunt oferite de teologie. Teologia explica pentru credinciosi existenta si vointa divina, pe baza textelor sfinte. Fiecare Biserica îsi are propria teologie deoarece întelegerea sacrului si relatiile cu acesta sunt variate de la o epoca la alta si de la un popor la altul. De aceea teologia ortodoxa este alta decât cea catolica sau protestanta.

Explicatii ale fenomenului religios sunt oferite si de sociologi ce au pus bazele sociologiei religiilor, începând cu A.Comte si continuând cu Durkheim, care a continuat si a desavârsit pozitia lui Comte. În cartea sa “Formele elementare ale vietii religioase”(1912) arata ca teologia vede acest specific în supranatural, în lumea misterului, religia încercând sa explice ceea ce depaseste inteligenta si naturalul. Durkheim spune ca toate religiile pornesc de la o clasificare radicala care deosebeste sacrul de profan: sacrul este sfânt, pur iar profanul este cel în afara templului. Nu exista în istoria gândirii omenesti un alt exemplu de doua categorii atât de profund diferentiate. Între sacru si profan nu exista intermediere, ele fiind despartite prin moarte.

Definitia religiei data de Durkheim în lucrarea sa este: “Religia este un sistem solitar de credinte si practici relative la lucrurile sacre”. Pe baza acestora credinciosii se unesc în comunitati sufletesti numite biserici.