Cunoaștere și Învățare Eficientă

1. CUNOASTERE SI ÎNVATARE EFICIENTA

Obiective vizate:

§ sa defineasca conceptul/categoria de cunoastere;

§ sa diferentieze si sa coreleze cunoasterea cu învatarea;

§ sa interpreteze afirmatia gen paradox: cunoasterea si învatarea coincid si se deosebesc;

§ sa evidentieze relatia de complementarietate dintre diferitele definitii ale învatarii;

§ sa extraga, în acord cu P.Golu, notele ce configureaza mumitorul comun al diferitelor definitii ale învatarii;

§ sa evalueze definitia evaluarii propusa de P.Golu, prin precizarile de esenta ce le contine;

§ sa cunoasca ce este specific si definitoriu pentru învatarea umana;

§ sa stie sa diferentieze si sa evalueze teoriile învatarii în functie de modul cum abordeaza relatia învatare - dezvoltare;

§ sa diferentieze si sa evalueze, conform celor trei criterii, relatia dintre modul de abordare al cunoasterii si eficienta învatarii;

§ sa interpreteze, cu ajutorul schemei, diferentele procesului de predare-învatare-evaluare, respectiv, consecintele asupra formarii personalitatii elevului, în cazul celor doua modele ale învatarii;

§ sa reconstituie pasii/etapele învatarii în cazul modelului constructivist

Structura tematica a unitatii de curs:

1.1. Conceptul de cunoastere

1.2. Cunoastere si învatare

1.3. Relatia învatare-dezvoltare

1.4. Relatia dintre modul de abordare a cunoasterii si învatarea eficienta

1.1. Conceptul de cunoastere

Termenul de cunoastere este un concept de maxima generalitate, motiv pentru care specialistii îl trateaza ca pe o categorie filosofica semnificând relatia dintre subiectul cunoasterii si obiectul cunoasterii exprimata în si prin modelul general al asimilarii si reconstructiei informationale a lumii obiective de catre subiect.

Cunoasterea comuna este studiata de gnoseologie iar cunoasterea stiintifica de epistemologie.

Atribuita subiectului si interpretata categorial, cunoasterea este recunoscuta ca un proces ce reuneste senzorialul si logicul, empiricul si teoreticul, mentalul si afectivul, cu o desfasurare perpetua în ordinea interactiunii dintre subiect si lumea sa. Asa cum preciza P.Popescu-Neveanu în dictionarul de psihologie, reflectarea caracterizeaza transferul adecvat de la obiect la subiect dar nu epuizeaza cunoasterea care modeleaza realitatea dupa normele logice, uzând de coduri si mijloace semantice (6, p.167). Asadar, cunoasterea consta în constructia sau reconstructia obiectului cunoasterii, astfel încât sa se sesizeze mecanismul acestei cunoasteri, ceea ce ar fi echivalent cu afirmatia ca a cunoaste înseamna a produce în gândire pentru a reconstitui modul de producere a fenomenelor. Mai mult, referindu-ne la specificitatea dar si la ascensiunea cunoasterii, se poate afirma ca ea nu numai ca asimileaza lumea fizica a obiectelor dar si pe cea a actiunilor, acestea din urma devenind, prin interiorizare, operatii mentale (vezi teoria operationala  L.S.Vîgotski, P.I.Galperin (apud 5, p.71-75).

1.2. Cunoastere si învatare

Într-o definitie larga, se poate considera ca învatarea este o proprietate generala a materiei vii, corelata cu un alt fenomen, la fel de raspândit în plan biologic, si, anume, adaptarea. La rându-l lor, asa cum precizeaza Pantelimon Golu, atât învatarea cât si adaptarea au drept fundament acea proprietate exceptionala a materiei vii, constând în marea ei plasticitate si suplete, care-i permite sa raspunda modificarilor ambientale, externe, prin modificari interioare adecvate(3, p.19).

Întrebându-ne care sunt diferentele dintre cunoastere si învatare si, în acelasi timp, în ce relatie se afla ele, suntem obligati sa sesizam ca sferele celor doua concepte se intersecteaza, ca exista o vasta zona comuna în care se poate vorbi de dimensiunea cognitiva a învatarii, respectiv, de faptul ca principala forma a cunoasterii este învatarea. Suprapunerea totala nu este posibila, întrucât în cazul cunoasterii centrul de greutate cade pe informatie si calitatea acesteia, pe când în cazul învatarii centrul de greutate cade pe procesele si operatiile ce stau la baza cunoasterii. Evolutia cunoasterii se reflecta cu preponderenta în trecerea de la simplu la complex, de la senzorial la abstract, de la particular la general, pe când evolutia învatarii se reflecta cu preponderenta în achizitiile structural-operational-comportamentale la nivelul individului, ce fac posibila trecerea de la un stadiu/nivel inferior la altul superior de cunoastere-actiune-comportament.

Parafrazându-l pe Novik, putem considera ca învatarea si cunoasterea coincid si se deosebesc: cunoasterea în raport cu învatarea ocupa acelasi loc ca si informatia în raport cu operatia, planul informational în raport cu planul operational (7, p.91). Aprecierea este cu atât mai valabila cu cât stim ca informatia si operatia se formeaza genetic una prin cealalta.