Delicvență și Criminalitate în Rândul Copiilor și Adolescenților

MOTTO : “ Copilul este ca un pui de vrabie. Daca îl strangi prea tare în palmă, îl sufoci, dacă îl laşi prea slobod, cade şi-l mănâncă pisica “ ( Costica V. – sătean din Tecuci )

ARGUMENT

În limbajul obişnuit, a devia înseamnă a te depărta faţă de o direcţie considerată de alţii ca fiind normală, a te abate de la o cale care este acceptată în mod legitim de toţi ceilalţi. Devianţa socială nu se confundă, deşi a cuprinde ca forma sa cea mai gravă, cu delicvenţa juvenilă. Uneori poate fi vorba de un simplu gust de aventură şi de un grad excesiv de nonconformism. Constituind o formă specială de deviantă socială, infracţionalitatea include ansamblul manifestărilor antisociale, ilegale şi imorale cu un grad sporit de gravitate socială, care transgresează şi violează cele mai importante valori şi relaţii sociale protejate prin normele penale ( viaţa, persoana şi integritatea ei, libertatea, proprietatea, sanatatea, familia, statutul şi siguranţa acestuia, etc. ). Devianţa se naşte din decalajul de valori pe care-l aduce schimbarea societăţii. Specialiştii în domeniu susţin faptul că acest mileniu se confruntă cu o extensie alarmantă a fenomenului infracţional, iar cel mai grav este faptul că tot mai mulţi copii şi adolescenţi comit grave acte de infracţionalitate; diversificarea ilicitului penal şi sporirea ponderii infracţiunilor grave ( omuciderea, violul, traficul de droguri, etc. ) determină o sensibilitate şi o reacţie tot mai accentuată a societăţii faţă de o asemenea evoluţie îngrijorătoare. Societatea, prin limitele şi îndatoririle pe care le impune, creează condiţiile infracţiunii, dar dacă aceste condiţii nu sunt “ întarite “ de anumite caracteristici personale, actul infracţional nu are loc. Dacă aspectele teoretice se referă prioritar la modalităţile de producere, mecanismele etiologice ale infracţiunii semnificaţiile sociale ale comportamentului infracţional, cele practice privesc, îndeosebi, formele şi mijloacele de prevenire şi combatere a manifestărilor antisociale la nivelul diferitelor grupuri sociale şi al întregii colectivităţi. Mergând pe ideea că fiecare dintre noi poate realiza un “ pas mic “ în ceea ce priveşte combaterea acestui fenomen, înţelegerea comportamentului adolescentin, lucrarea de faţă îşi propune să surprindă, pe de o parte, “ reacţia “ societăţii faţă de un adolescent care a comis sau care poate comite o infracţiune, atitudine care îi va influenţa considerabil cariera infracţională, iar pe de altă parte, poziţia ei cu referire la cauzalitatea care a dus sau poate duce la actul infracţional. Deasemenea se va urmări şi conceperea unei metode în încercarea de a reduce, măcar într-o proporţie cat de mică, delicvenţa şi criminalitatea din rândul copiilor şi adolescenţilor pe baza rezultatelor obţinute din studiul de opinie efectuat, printr-un proiect de intervenţie, de ce nu prin modalitaţi de aplicare a strategiilor didactice ( educaţie-civică, educaţie-religioasă, voluntariat ).

CAPITOLUL I

ADOLESCENŢA ŞI DEVIANTELE SALE

1.1 Noţiuni de devianţă, predelicvenţă şi delicvenţa juvenila in analiza sociologică în randul adolescenţilor

Având origine etimologică latină, cuvântul delicvenţă vine de la delinquere, care înseamnă a fi de vină, a greşi . Termenul de devianţă apare în sociologia americană la sfârşitul anilor 50, înlocuind noţiunile de patologie şi dezorganizare socială.

Noţiunea de delicvenţă permite reconsiderarea unor diferite tipuri de comportament, o parte dintre ele nefiind considerate delicte, situaţie constatată în tipologiile de devianţă propuse de R. Merton sau T. Parsons care pun, alături de comportamentele „inovatoare”, cele de hiperconformism (ritualism), marginalizare sau rebeliune .

Ca fenomen de încălcare a normelor de orice natură, devianţă are fie un caracter moral, fie un caracter penal. Ea poate lua traiectorii diferite înscriind pe tineri în aria inadaptării sociale, a noncomformismului şi delicvenţei.

Ca fenomen, delicvenţa juvenilă este plasată pe aria tulburărilor de comportament de personalitate.

Ca formă de comportament indezirabil, delicvenţa juvenilă reprezintă un fenomen complex care defineşte ansamblul conduitelor aflate în conflict cu sistemul de valori ocrotit de norma penală.

Nu poate exista asemănare între cariera infracţională a adultului şi cea a tânărului, pentru că faptele sale indezirabile nu sunt produse datorită unor motivaţii antisociale ci ele se datorează unor erori educaţionale.