Discriminarea de Gen

Termenul discriminare (lat.discriminare = a face deosebire), din punct de vedere social, se refera la categoria de oameni care sunt izolati si dezavantajati pe motive religioase, nationale, rasa, convingeri politice, sex sau alte criterii subiective. Cercetarile efectuate au identificat existenta mai multor tipuri de discriminare. În general, este operata distinctia între discriminarea directa si cea indirecta (Michaela Banton, 1998). Primul tip apare atunci când tratamentul diferentiat este generat în mod intentionat, în timp ce cel de-al doilea tip apare atunci când acest tratament are la baza o decizie inechitabila luata anterior. De exemplu, discriminarea directa este prezenta atunci când doua persoane având pregatire egala si o slujba similara sunt platite în mod diferentiat datorita faptului ca una dintre acestea apartine unui anumit grup etnic. Discriminarea indirecta apare atunci când cele doua persoane sunt platite în mod diferit deoarece au fost angajate în pozitii diferite desi aveau aceeasi pregatire. Kirshna Mallick (1995) propune alte doua tipologii, având la baza distinctia între discriminarea intentionata si constienta si cea neintentionata, precum si între discriminarea practicata de indivizi si grupuri si cea practicata de institutii.

În timp ce discriminarea reprezinta o forma de manifestare comportamentala, prejudecata reprezinta o atitudine negativa fata de fiecare individ membru al unui grup, care este motivata doar de apartenenta acestuia la grup (Gordon Allport, 1958). Discriminarea este legata de stereotipuri, care reprezinta componenta negativa a prejudecatii (Dora Copozzo, Chiara Volpato, 1996). Acestea reprezentând o structura cognitiva stabila si relativ rigida, ajuta la mentinerea atitudinii negative si la perpetuarea comportamentelor diferentiate bazate acestea. Un alt fenomen cu care este relationata discriminarea este cel de stigma, cei stigmatizati devenind mai usor tinta tratamentelor diferentiate.

Stiintele sociale au oferit o serie de explicatii alternative pentru practicarea discriminarii.

-Teoriile care pun accentul pe stratificarea sociala arata ca discriminarea este produsul stratificarii sociale bazata pe distributia inegala a puterii, statusului si bogatiei între grupuri (Bouhris, Turner, Gagnon, 1997, pag. 274). Grupurile dominante încerca sa îsi mentina pozitia apelând la practici de discriminare. Cercetarile de psihologie sociala au relevat faptul ca membrii grupurilor cu status superior au tendinta sa discrimineze mai mult decât cei ai grupurilor subordonate (ibidem, pag.285).

-Teoria conflictelor reale elaborata de Sherif (1956) sustine ca discriminarea apare în conditiile competitiei pentru resurse limitate care exista între doua grupuri. În acest context indivizii tind sa favorizeze membrii propriului grup.

-O alta serie de explicatii oferite pentru discriminare leaga tratamentul diferentiat aplicat anumitor persoane / grupuri de identitatea sociala. Teoria identitatii sociale elaborata de Henry Tajfel (1981) arata ca indivizii au tendinta sa discrimineze în favoarea grupului din care fac parte pentru ca acest grup sa obtina o pozitie superioara altor grupuri. Acest fapt conduce la dobândirea unei identitatii sociale pozitive la nivel individual.

-Teoria Interactiunii Comportamentale, elaborata de Rabbie (apud. Bouhris, Turner, Gagnon), arata ca discriminarea în favoarea propriului grup este un lucru pur rational, instrumental si economic. Indivizii au tendinta sa îi favorizeze pe membrii propriului grup si ,deci, sa îi defavorizeze pe membrii altor grupuri, pentru a îsi maximiza câstigul personal. Alocând mai multe resurse membrilor grupului de care simt ca apartin, indivizii se asteapta ca si acestia la rândul lor sa îi favorizeze, conform normelor de reciprocitate.

Unul dintre domeniile în care este prezenta adesea discriminarea este sfera serviciilor sociale publice (de exemplu servicii de asistenta sociala, serviciile de sanatate, serviciile educationale, institutiile destinate sa mentina ordinea publica). Discriminarea este prezenta aici datorita puterii discretionare de care dispun functionarii acestor institutii (Michael Lipsky, 1980). În analiza pe care o face asupra relatiilor dintre functionarii institutiilor publice si clientii acestora, Michael Lipsky identifica o serie de situatii în care pot sa apara tratamente diferentiate la adresa clientilor si anumite grupuri de clienti care sunt potential favorizati. Astfel, functionarii vor fi tentati sa îi favorizeze în distribuirea resurselor pe clientii care par sa aiba cele mai multe sanse de eligibilitate conform criteriilor birocratice. De asemenea, birocratii vor avea tendinta sa îi favorizeze pe cei din interactiunea cu care pot obtine o anumita gratificatie. În acest caz se afla cei similari pe o dimensiune sau alta cu functionarii respectivi (de exemplu etnic sau rasial). Tratamentul diferentiat apare mai ales atunci când exista multi solicitanti pentru resursele respective si nu exista un control pentru felul în care au fost atribuite acestea, precum si în situatia în care functionarii trebuie sa hotarasca daca unii clienti raspund mai bine la tratament decât altii. În conditiile în care munca functionarilor publici implica un stres destul de mare, acestia vor face apel la stereotipuri pentru a îsi simplifica munca si vor actiona în conformitate cu acestea.

Grupurile supuse cel mai adesea discriminarii si asupra carora s-au centrat cele mai multe studii sunt: minoritatile etnice, rasiale, religioase, grupurile de imigranti. O preocupare aparte a existat pentru discriminarea practicata la adresa femeilor. În ultima perioada un interes special este acordat studiilor referitoare la discriminarea minoritatilor sexuale, a persoanelor cu abilitati speciale, precum si a vârstnicilor. Domeniile de manifestare a discriminarii cele mai investigate au fost sistemul educational, piata muncii, locuirea.