Discriminarea în organizații

TEMA CERCETARII

Problemele privind discriminarea in organizatii sunt foarte grave in Romania, sustin reprezentantii Centrului Parteneriat pentru Egalitate (CPE). Problematica discriminarii de gen scapa celor mai multi angajati cand se gandesc la locul de munca. Potrivit studiului realizat de CPE, peste jumatate din managerii din Romania considera ca o femeie este evaluata mai atent decat un barbat in cazul in care candideaza pentru un post de conducere, iar 50% dintre angajati si manageri cred ca sunt preferati barbatii pentru ocuparea acestor pozitii. Motivele discriminarii sunt de mai multe feluri: de origine rasială sau etnică, religie sau convingeri, vârstă, dizabilităţi şi orientare sexuală. Insa, indiferent de motiv, discriminarea are caracteristici, forme şi aspecte similare. O metodă globală accentuează de asemenea faptul că discriminarea ne afectează pe toţi în societate şi nu doar anumite grupuri.

Datorita faptului ca discriminarea este o problema sociala tot mai des intalnita in toate domeniile si care are reale consecinte asupra oamenilor, am ales sa tratam aceasta tema din perspectiva existentei sale in cadrul organizatiilor. Vom incerca sa observam ce influente are discriminarea asupra organizatiei, in general, si asupra membrilor acesteia.

OBIECTIVELE CERCETARII

1. Principalele dimensiuni si caracteristici ale fenomenului discriminarii in Romania.

2. Identificarea perceptiilor si atitudinilor legate de discriminare din perspectiva experientei directe si indirecte a membrilor organizatiilor.

UNIVERSUL CERCETARII

Populatia tinta a acestei cercetari este reprezentata de membrii organizatiei Service Faur Srl., cu sediul in Bucuresti. Nu se fac diferentieri in functie de varsta, sex, profesie sau statut social.

CADRUL TEORETIC AL CERCETARI

Discriminarea reprezintă tratamentul diferenţiat aplicat unei persoane în virtutea apartenenţei, reale sau presupuse, a acesteia la un anumit grup social. Discriminarea este o acţiune individuală, dar dacă membrii aceluiaşi grup sunt trataţi sistematic în mod similar, aceasta constituie şi un patern social de comportament agregat (Michael Banton, 1998). În ştiinţele sociale termenul face trimitere, în general, la un tratament prejudiciant, cu efecte negative asupra celui vizat.

Cercetările efectuate au identificat existenţa mai multor tipuri de discriminare. În general, este operată distincţia între discriminarea directă şi cea indirectă (Michaela Banton, 1998). Discriminarea directa este diferenta de tratament a unei persoane in defavoarea acesteia, din cauza apartenentei sale la un anumit sex sau din cauza graviditatii, nasterii, maternitatii ori acordarii concediului paternal. Cel de al doilea termen si anume, discriminarea indirecta reprezinta aplicarea de prevederi, criterii sau practici, in aparenta neutre, care, prin efectele pe care le genereaza, afecteaza persoanele de un anumit sex, exceptand situatia in care aplicarea acestor prevederi, criterii sau practici poate fi justificata prin factori obiectivi, fara legatura cu sexul. Primul tip apare atunci când tratamentul diferenţiat este generat în mod intenţionat, în timp ce cel de-al doilea tip apare atunci când acest tratament are la bază o decizie inechitabilă luată anterior. De exemplu, discriminarea directă este prezentă atunci când două persoane având pregătire egală şi o slujbă similară sunt plătite în mod diferenţiat datorită faptului că una dintre acestea aparţine unui anumit grup etnic. Discriminarea indirectă apare atunci când cele două persoane sunt plătite în mod diferit deoarece au fost angajate în poziţii diferite deşi aveau aceeaşi pregătire. Kirshna Mallick (1995) propune alte două tipologii, având la bază distincţia între discriminarea intenţionată şi conştientă şi cea neintenţionată, precum şi între discriminarea practicată de indivizi şi grupuri şi cea practicată de instituţii.

În timp ce discriminarea reprezintă o formă de manifestare comportamentală, prejudecata reprezintă o atitudine negativă faţă de fiecare individ membru al unui grup, care este motivată doar de apartenenţa acestuia la grup (Gordon Allport, 1958). Discriminarea este legată de stereotipuri, care reprezintă componenta negativă a prejudecăţii (Dora Copozzo, Chiara Volpato, 1996). Acestea reprezentând o structură cognitivă stabilă şi relativ rigidă, ajută la menţinerea atitudinii negative şi la perpetuarea comportamentelor diferenţiate bazate acestea. Un alt fenomen cu care este relaţionată discriminarea este cel de stigma, cei stigmatizaţi devenind mai uşor ţinta tratamentelor diferenţiate.

Ştiinţele sociale au oferit o serie de explicaţii alternative pentru practicarea discriminării.

- Teoriile care pun accentul pe stratificarea socială arată că discriminarea este „produsul stratificării sociale bazată pe distribuţia inegală a puterii, statusului şi bogăţiei între grupuri” (Bouhris, Turner, Gagnon, 1997, pag. 274). Grupurile dominante încercă să îşi menţină poziţia apelând la practici de discriminare. Cercetările de psihologie socială au relevat faptul că membrii grupurilor cu status superior au tendinţa să discrimineze mai mult decât cei ai grupurilor subordonate (ibidem, pag.285).

- Teoria conflictelor reale elaborată de Sherif (1956) susţine că discriminarea apare în condiţiile competiţiei pentru resurse limitate care există între două grupuri. În acest context indivizii tind să favorizeze membrii propriului grup.

-O altă serie de explicaţii oferite pentru discriminare leagă tratamentul diferenţiat aplicat anumitor persoane / grupuri de identitatea socială. Teoria identităţii sociale elaborată de Henry Tajfel (1981) arată că indivizii au tendinţa să discrimineze în favoarea grupului din care fac parte pentru ca acest grup să obţină o poziţie superioară altor grupuri. Acest fapt conduce la dobândirea unei identităţii sociale pozitive la nivel individual.

-Teoria interacţiunii comportamentale, elaborată de Rabbie (apud. Bouhris, Turner, Gagnon), arată că discriminarea în favoarea propriului grup este un lucru pur raţional, instrumental şi economic. Indivizii au tendinţa să îi favorizeze pe membrii propriului grup şi deci, să îi defavorizeze pe membrii altor grupuri, pentru a îşi maximiza câştigul personal. Alocând mai multe resurse membrilor grupului de care simt că aparţin, indivizii se aşteaptă ca şi aceştia la rândul lor să îi favorizeze, conform normelor de reciprocitate.