Disfuncții în Socializarea Primară și Secundară

1. Prezentarea problematicii

Oamenii nu se nasc membrii ai unei societăţi, ci dispun de anumite predispoziţii pentru socializare, care le dă ,,şansă de viată,, sub forma unui minim credit de integrare în universul vieţii sociale. Încă de la naştere ei participă la propriul lor proces de socializare începând cu etapa interiorizării culturale a obiectelor lumii înconjurătoare.

Pentru cel aflat în prima etapă a socializării(socializarea primară), ,,ceilalţi semnuificativi,, reprezintă primii referenţi comportamentali care îi vor orienta decisiv atitudinile, credintele, convingerile, valorile.Toate acestea vor deveni caracteristici ale personalităţii sale viitoare.

Odată luată în primire, realitatea poate fi modificată şi recreată subiectiv de către fiecare personalitate ăn formare, în funcţie de soluţiile personale preferate pentru rezolvarea problemelor pe care viata le prezintă la tot pasul. Societatea îi pune candidatului la socializare o serie pre-definită de alţi semnificativi(părinţi, rude), pe care trebuie să-i accepte ca atare, in afara oricărei opţiuni subiective.Socializarea primară oferă prima structură fundamentală de înţelegere a vieţii sociale şi fixează cel mai temeinic normele esenţiale de convietuire în societatea oamenilor. Achiziţiile culturale dobândite în timpul socializării primare se vor manifesta inclusiv după ce personalitatea a suportat efectele socializării secundare sub acţiunea proceselor educaţionale formale, nonformale sau informale(şcoală, biserică, colegi, prieteni, cluburi, asociatii etc.)

În raport cu socializarea secundară, care intervine în procesul formării personalităţii relativ târziu, socializarea primară poate fi considerată o socializare anticipativă.Din acest punct de vedere, socializarea secundară constituie o modaliatate filtrată axiologic de integrare-adaptare subiectivă la diferitele situaţii de viaţă, în timp ce socializarea primară-anticipativă reprezintă o consecinţă a fixării primelor stereotipuri şi rutine atitudinale fundamentale care etichetează definitiv personalitatea.

Se poate spune ca in timp ce socializarea primară este o socializare în oglindă, socializarea secundară implică o retragere progresivă din normele comportamentale impuse de alţii încă de la naştere. La început copilul invată ceea ce este după cum o numesc cei din jurul sîu şi recunoaşte elementele lumii in care trăieşte, după cum a fost învăţat să le numească de către ceilalţi semnificativi. Socializarea primară dă prima formă a conştiinţei de sine a personalităţii socialeprin intermediul căreia va filtra toate celelalte achiziţii viitoare în procesul construirii sale ca membru integrat societăţii, ajungând să se identifice prin el însuşi în funcţie de reuşita sau nereuşita soluţilor pe care le găseşte problemelor întâlnite în viaţa de zi cu zi.

Dacă în socializarea primară experienţa de viată a celorlalţi este semnificativă pentru individ, in sensul că se simte protejat prin ceilalţi, în cazul socializării secundare rolul principal revine reconstrucţiei subiective, creatoare a acestor experienţe, furnizându-i condiţiile auto-protecţiei sale faţă de eventualele erori în interpretarea semnificaţiei date actelor din realitatea trăită.Lumea devine mai familiară pentru individ în masurain care invaţă semnificaţile corecte ale diverselor împrejurări de viaţă.

Societatea, identitatea şi relitatea sunt acum cristalizate subiectiv intr-un proces unic, de interiorizare care decurge in paralel cu interiorizarea limbajului, ceea ce inseamnă ca ,, limbajul reprezintă instrumentul cel mai important al socializării,,.

De la inceput individul se percepe pe sine in mod simultan atât in interiorul cat si in exteriorul realităţii sociale, ceea ce presupune din partea sa o permanentă echilibrare inte realitatea obiectiva si ce subiectivă. Fiecarea etapă din procesul socializării este definită de social ca fiind corespondentă unei anumite vârste, tip de personalitate în construcţie sau scopuri predefinite ale socializării. Inversarea lor este considerată o abatere mai mult sau mai puţin permisă de societete. Cu precizarea că fiecare societate ,,compune,, propriul său program de socializare potrivit caracteristicilor sale culturale.

Trebuie reţinut faptul că socializarea primară are ca rezultat interiorizarea cunoaşterii general relevante, iar socializarea secundară, interiorizarea cunoaşterii specific relevante, respectiv a unor versiuni a realităţii.,,Sub-lumile,, interiorizate în cursul socializîrii secundare sunt de regulă realitîţi parţiale, prin comparaţie cu ,, lumile de bază,, , interiorizate în socializarea primară.

Definiţiile date realităţii în etapa socializării primare, vor fi substituite de contra-definiţii ale aceleiaţi realităţi în etapa socializării secundare, pe măsura extinderii posibilităţilor de interacţiune socială ale individului cu alte grupuri, instituţii sau organizaţii. Ele se află la baza proceselor de schimbare atât din existenţa lui subiectivă, dar şi a acţiunilor sociale de grup, contribuind la apariţia unor zone personale de semnificaţie, diferite de zonele semantice de semnificaţie însuşite în copilărie.