Drepturile Omului și Strategii Anti-Discriminatorii - Discriminarea Copiilor cu Handicap

A. ARGUMENT

Am ales această temă deoarece discriminarea copiilor cu handicap duce la neintegrarea în societate şi la neglijarea acestora. Copiii cu handicap din România sunt constant victime ale societăţii, care îi condamna la izolare.

Deşi există o lege care le garantează educaţia în condiţii normale, copiii cu handicap fizic , dar fără probleme psihice, nu sunt înscrişi în şcolile obişnuite. Directorii şi profesorii fug de ei, ca să nu-şi asume responsabilităţi suplimentare. Respinşi, nedreptăţiţi, aceşti copii ajung în final în instituţii destinate minorilor cu retard, şi pierd şansa să crească normal.

Pentru a întelege mai bine problemele persoanelor cu deficiente, incapacitate, handicap, pentru ca de asta e vorba, trebuie sa cunoastem definitiile acestor termeni:

- o "deficienta" corespunde oricarei pierderi de substanta sau alterare a unei structuri sau a unei functii psihologice, fiziologice sau anatomice;

- o "incapacitate" corespunde oricarei reduceri (rezultata ca urmare a unei deficiente) partiala sau totala a capacitatii de a îndeplini o activitate de o maniera sau în limitele considerate ca normale de o fiinta umana;

- un "handicap" este un dezavantaj social pentru un individ dat, care rezulta dintr-o deficienta sau o incapacitate care limiteaza sau interzice îndeplinirea unui rol normal (în raport cu vârsta, sexul, factorii sociali sau culturali) de catre acea persoana;.

Handicapul, în concepţia tradiţionalistă, defineşte posibilităţile reduse ale unei persoane de a acţiona singur, comparativ cu posibilităţile unei persoane sănătoase O abordare mai generală defineşte „neputinţa unei persoane vizând activităţile profesionale, sociale şi de relaţionare, civice şi afective”. Handicapul mai poate fi definit şi ca o afectare la nivelul funcţionării capacităţii naturale a individului de adaptare la mediul social

Reiese din aceasta ca handicapul depinde de relatiile persoanei cu mediul ei înconjurator. Un handicap este evident când aceste persoane întâlnesc obstacole culturale, materiale sau sociale care le împiedica accesul la diversele servicii ale societatii, care sunt disponibile pentru concetatenii lor. Handicapul consta în pierderea sau limitarea posibilitatilor de a participa, pe picior de egalitate cu ceilalti indivizi, la viata comunitatii.

Integrarea persoanelor cu handicap nu reprezinta doar sarcina statului ci si a întregii societati si a tuturor membrilor, reprezentantilor si institutiilor acesteia. Consideratia pentru persoanele cu handicap nu trebuie sa constituie numai responsabilitatea familiei, prietenilor si vecinilor, ci si a tuturor membrilor societatii care trebuie sa fie vigilenti cu toate formele de intoleranta si sa realizeze ca si ei au datoria de a a permite persoanelor care sufera de handicapuri sa participe "cât de normal posibil" la viata.

Copiii cu asemenea probleme pot beneficia de educare, recuperare, socializare, stimulare complexa, iar familiile de informare si consiliere, în institutii ale statului si/sau private care sunt abilitate sa ofere aceste servicii. Cu cât solicita sprijin mai devreme cu atât sansele de a evolua în bine sunt mai mari.

Etiologia acestor cazuri poate fi : prenatală, perinatală, dobândită.

Cauzele sunt multiple : cauze genetice, boli infecto-contagioase, accidente, naşteri cu risc, cauze socio-culturale.

Se disting următoarele tipuri de handicap : motrice, locomotorii, psihomotorii, handicap de intelect, senzoriale, de comportament, de limbaj, asociate, polihandicap, bolnavi psihici.

Sunt considerate handicapate fizic acele persoane care prezintă deficienţe fizice suficient de grave pentru a împiedica sau a face dificilă derularea normală a vieţii cotidiene. În general, când se vorbeşte de deficienţe fizice, se au în vedere infirmităţile motorii, dar pot fi incluse în această categorie şi deficienţele funcţiei cardio-respiratorii, care influenţeaza negative capacitatea fizică.

În Clasificarea Internaţională a deficienţelor, incapacitătilor si handicapurilor, varianta experimentală adoptata de OMS, deficienţele scheletului si ale aparatului de susţinere sunt interpretate într-un sens larg, cu excluderea organelor interne ca reflectare a dispoziţiei corpului şi a părţilor sale vizibile, incluzând alterările mecanice şi funcţionale ale feţei, capului, gâtului, trunchiului şi membrelor, precum si lipsa totală sau parţială a membrelor

Principalele deficienţe ale scheletului şi ale aparatului de susţinere, prezentate pe scurt sunt :

a) deficienţe ale feţei, capului, gâtului

- deficienţe mecanice si motrice ale maxilarului – ocluzie, prognatism, timus (contracţie spastică involuntară a muşchilor mandibulei ce împiedica deschiderea gurii)

- paralizie facială, mişcari involuntare ale feţei (ticuri, mişcări automate), mişcări anormale ale capului

b) deficienţe ale staticii si posturii : devierea coloanei vertebrale , mişcări involuntare a corpului, mişcări bizarre sau stereotip, cum ar fi balansarea sau legănarea

c) deficienţe ale staturii si corpolenţei : nanism, gigantism, obezitate

d) deficienţe mecanice si motrice ale membrelor superioare : anchiloze, articulaţii instabile, dislocări şi inţepeniri cu reducerea sau pierderea mişcării

e) deficienţe mecanice si motrice ale membrelor inferioare, cauzate de lungimea inegală : luxaţii congenitale de şold, deficienţe ale genunchiului, gleznei, piciorului etc.

f) paralizie spastică a mai multor membre : paraplegii, tetraplegii

g) paralizie cu flascitatea membrelor

h) alterări ale axei membrelor : restul unui membru asemanator amputării ce se poate manifesta ca un defect de dezvoltare sau ca rezultat al intervenţiei chirurgicale.

O alta clasificare a deficientelor fizice :

- deficiente morfologice (de structura)

- deficiente functionale (de activitate)