Familia monoparentală

INTRODUCERE

În cazul familiei monoparentale nu de puţine ori responsabilitãţile mamei se amplificã întrucât ea trebuie sã suplineascã rolul tãtãlui absent, anume cel de agent securizant, iniţiator, model. Nereuşind sã (mai) rãspundã singurã nevoilor copilului, tânãra mama apeleazã la diverse instituţii / forme de protecţie socialã.

Intervenţia specializatã în aceste cazuri şi exploatarea resurselor familiale poate conduce la construirea unui mediu propice pentru copil alãturi de mama sa.

Fenomen rãspândit atât la nivel global cât şi la nivel naţional monoparentalitatea este din ce în ce mai des întâlnitã. Astfel se remarcã o creştere a numãrului de familii monoparentale, reprezentând 24% din familii la nivel mondial.

O creştere procentualã a fenomenului, reprezintã un pericol pentru dezvoltarea normalã a familiei şi pentru societate. Studiile realizate în acest domeniu aratã cã persoanele cu risc crescut de a forma o familie monoparentalã sunt persoanele de gen feminin, tinerele cu nivel scãzut de şcolarizare şi care provin din familii dezorganizate, ceea ce mi-am propus nou sã aduc în domeniul monoparentalitãţii, este cercetarea problemelor sociale şi relaţiile cu familia lãrgitã a familiilor monoparentale unde femeia este mamã prin vãduvie, necãsãtorie sau divorţ.

Lucrarea de faţã este structuratã în douã pãrţi: una teoreticã şi alta practicã. În primele douã capitole am definit conceptul de familie, teoriile cu privire la monoparentalitate, am analizat diversele tipuri de familie, precum şi serviciile oferite conform legislţiei în vigoare. În cel de-al treilea capitol am vrut sã subliniez problemele majore ale familiei monoparentale. Partea de cercetare cuprinde douã abordãri: una cantitativã şi altã calitativã, cuprinzând de asemenea o microcercetare a fenomenului de monoparentalitate la nivelul judeţului Cluj, familii monoparentale sub evidenţã D.G.A.P.C. şi Centrului Maternal. Oferind o perspectivã practicã a fenomenului de monoparentalitate, în cazul femeilor divorţate, vãduve şi, în special, în cazul tinerelor mame, lucrarea de faţã sper sã fie un ghid atât pentru studenţi, cât şi pentru profesioniştii în domeniul protecţiei sociale a copilului şi familiei.

În epoca modernã contemporanã familia nu mai este o instituţie fundamentalã pentru supraveţuirea şi reproducerea societãţii, aceastã funcţie preluatã de alte instituţii şi grupuri sociale ; rolul social al familiei, funcţiile ei sociale, importanţa ei pentru funcţionarea societãţii se estompeazã continuu.

Cãsãtoria nu mai este debutul constituirii uniunii conjugale şi prin aceasta debutul procreãrii. Tinerii încep sã se separe de pãrinţi din ce în ce mai devreme, locuind fie singuri, fie cu preitenii, fie în cuplu, astfel, procentul coabitãrii juvenile devine din ce în ce mai frecvent mai durabil, încetând sã fie o formã prealabilã a casãtoriei, ci tinzând cãtre permanenţã. Uniunea partenerilor într-o altfel de coabitare este bazatã, în marea majoritate a cazurilor pe afectivitate, dar pentru cã sentimentele sunt fluide, aceste uniuni au tendinţã de a fi mai instabile decât o cãsãtorie oficialã. Reculul cãsãtoriei a început în ţãrile scandinave, în a doua jumãtate a anilor `60, dupã care s-a extins în Elveţia, Austria, Germania pentru a cuceri apoi restul Europei şi mai tarziu Sudul.

Este de remarcat nu numai creşterea ponderii coabitãrilor ci şi durata lor de coabitare. Ele tind sã renunţe la aspectul juvenil, adicã sa fie prezente doar sub 30 de ani, ca o formã de uniune premaritalã, ţinând sã reprezinte cu adevarãt o alternativã la cãsãtorie. Datoritã gradului ridicat de instabilitate, aceastã formã alternativã la cãsãtorie este generatoarea apariţiei familiei monoparentale şi asta cu atât mai mult cu cât fenomenul naşterilor în afara cãsãtoriei se situeazã deja la 25% din totalul naşterilor anuale, pentru majoritatea ţãrilor occidentale.

Familiei monoparentale îi sunt asociate o serie de probleme de ordin social şi psihologic la care se adaugã şi cele legate de aspectele de ordin financiar. Atenţia guvernului este orientatã asupra problemelor cu care se confruntã aceastã categorie de persoane, formulând legi în acest sens, care au ca principal scop bunãstarea membrilor familiilor monoparentale şi protecţia lor socialã.

Capitolul I.

FAMILIA MONOPARENTALÃ –

DELIMITÃRI CONCEPTUALE.

I. 1. Definiţii ale familiei monoparentale.

Sintagma “familie monoparentalã” defineşte un tip de familie formatã dintr-un pãrinte şi copilul sau copii sãi, un grup de personae aflate în relaţie de rudenie, rezultatã prin filiaţie directã sau adopţie fiind considerate tot mai mult o alterntivã la familia nuclearã clasicã, atat la noi în ţarã cât şi în afara ei, în Marea Britanie existând azi peste un million de familii cu un singur pãrinte, iar numãrul lor continuã sã creascã.

Trebuie subliniat caracterul alternativ al familiilor monoparentale care nu sunt percepute ca facând parte dintr-un tip “deviant” sau “anormal” , monoparentalitatea deveând “normalã” în condiţiile în care înregistreazã o creştere a frecvenţei şi devine o conduitã comunã în societãţile actuale. Creşterea ratei divortalitãţii, a fertilitãţii ilegitime, schimbãrile valorice de mentalitate din ultimele decenii au fãcut ca acest tip de famlie sã cunoascã o raspândire deosebitã.

Din punct de vedere sociologic, familia monoparentalã poate fi definitã ca un grup social, constituit pe baza relaţiilor de rudenie între unul dintre pãrinţi (pãrinte singur) şi copilul sau copii sãi, grup caracterizat prin stãri afective, aspiraţii şi valori comune cu alte cuvinte, familia monoparentalã este un grup primar, iar membrii sãi întreţin relaţii directe, informale.