Globalizarea

Capitolul I

1.1 Globalizarea

Globalizarea este termenul întrebuinţat pentru a descrie un proces multicauzal care are drept rezultat faptul că evenimente care au loc într-o parte a globului au repercusiuni din ce în ce mai ample asupra societăţilor şi problemelor din alte părţi ale globului. Nu există o definiţie a globalizării într-o formă universal acceptată, şi probabil nici definitivă. Motivul rezidă în faptul că globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu o dinamică variabilă atingând domenii diverse ale unei societaţi. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc. Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea schimbărilor în societăţi şi în economia mondială care rezultă din comerţul internaţional extrem de crescut şi din schimburi culturale. Descrie creşterea comerţului şi a investiţiilor datorită căderii barierelor şi interdependenţei dintre state. În context economic, este des întâlnită referirea aproape exclusivă la efectele comerţului şi în particular la liberalizarea comerţului sau la liberul schimb.

Haosul cu care ne confruntăm astăzi derivă din faptul că, pornind de la dezvoltarea tehnologică şi economică, ale carei origini provin în special din Statele Unite, un număr important al activităţilor umanităţii se situează pe o scală şi un orizont atât de mari, încât au depaşit graniţele naţionale, în limitele cărora statele suverane îşi exercită dreptul la guvernare. Acest fenomen a fost denumit globalizare, un termen care ascunde mai multe decât lasă să se înţeleagă. Pe masură ce domeniul activităţilor umane se extinde dincolo de reglementările statului-naţiune, legalitatea şi regulile au devenit prea strâmte. Noii jucători au trebuit să facă faţă provocării iscate de guvernarea de tip monopol; au apărut corporaţiile multinaţionale, pieţele financiare globale, organizaţiile non-guvernamentale, dar şi organizaţii criminale şi reţele teroriste internaţionale.

Activitatea acestor noi jucători nu este acoperită de legile internaţionale, care se bazează pe înţelegeri formale între statele-naţiune, pentru că acestea nu au fost capabile până acum să gasească un teren comun pentru înţelegeri care vizează problema globalizării.

Între 1910 şi 1950 o serie de schimbări economice şi politice au redus dramatic volumul şi importanţa fluxurilor comerciale internaţionale. Dar începând cu primul război mondial şi continuând cu cel de-al doilea război mondial, când au fost create FMI si GATT, trendurile s-au inversat. În mediul de după cel de-al doilea război mondial, stimulat de către instituţii economice internaţionale şi programe de reconstrucţie şi dezvoltare, comerţul internaţional a crescut brusc.

Începând cu anii ’70 efectele acestui tip de comerţ deveneau mult mai vizibile atât în privinţa beneficiilor, cât şi ca efecte distrugătoare. Chiar dacă aceste trei aspecte sunt întreţesute, este util să distingem efectele globalizării în fiecare din mediile economice, politice şi culturale.

Alt aspect cheie al globalizării este schimbarea în tehnologie şi inovaţie în special în sectoarele transporturilor şi telecomunicaţiilor, despre care se crede că au ajutat la crearea satului global primordial. Mondializarea este o mişcare mondială care nu include liberalizarea. Mondializarea este mai mult declararea unui teritoriu specific – un oraş, un municipiu, un stat, de exemplu – ca teritoriu internaţional, mondial, cu responsabilităţi şi drepturi la scară internaţională.

1.2 Istoric

Atâta timp cât lumea are în acelaşi timp înţelesuri tehnice şi politice, grupuri diferite vor avea istorii diferite ale globalizării. De altfel, în termeni generali folosiţi în economie şi economie politică este o istorie a creşterii comerţului inter-statal bazat pe instituţii stabile ce autorizează firme din diferite state să schimbe mai uşor bunuri. Termenul de liberalizare este o combinaţie între teoria economică a liberului schimb şi îndepărtarea barierelor în care se mişcă bunurile.

Aceasta a dus la creşterea specializării ţărilor în exporturi şi la presiuni care să termine o dată pentru totdeauna cu tarifele protecţioniste şi a altor bariere în faţa comerţului. Perioada liberalizării şi cea în care aurul definea standardul economic este deseori numită “Prima eră a Globalizării”. Bazată pe Pax Britannica şi pe schimbul de bunuri în numerar, această eră a crescut odată cu industrializarea. Baza teoretică a fost munca lui Ricardo în Avantajul comparativ şi Legea generală a echilibrului a lui Say. Cei doi susţineau că ţările vor face comerţ eficient şi că orice neajunsuri temporare în cerere sau ofertă se vor corecta automat. Instituirea standardului în aur s-a realizat treptat în ţările intens industrializate între anii 1850 şi 1880.