Indicatori Sociali - Familia

Din perspectiva sociologică, familia este instituţia fundamentală în toate societăţile. Familia este un "grup social relativ permanent de indivizi legaţi între ei prin origine, căsătorie sau adopţiune".

Definiţiile cele mai comune ale familiei au, de regulă, două accepţiuni: (Pantelimon C., 2005)

- cea restrânsă, conform căreia este familie un grup social format dintr-un cuplu căsătorit şi copiii acestuia (care se bazează pe căsătoria cuplului, ca instituţie generatoare a vieţii familiale),

- şi cea lărgită, care identifică familia cu grupul social ai cărui membri sunt legaţi prin raporturi de vârstă, căsătorie sau adopţiune, care trăiesc împreună, cooperează sub aspect economic şi au grijă de copii.

Schimbările – politice, sociale, culturale, economice – din societatea românească, în ultimile două decade, au fost însoţite de schimbări şi în sfera familiei. Cea mai spectaculoasă a fost trecerea de la familia nucleară, dominantă în perioada anterioară, la o diversitate de modele familiale alternative. Sexualitatea, căsătoria şi copii tind să fie realităţi distincte, fragmentate, fără legătură între ele. Această evoluţie personală a fost posibilă odată cu creşterea nivelului de trai, a veniturilor, a posibilităţilor oricărui adult, chiar tânăr, bătrân sau femeie, de a avea venituri proprii, societate salarială susţinută de mecanismele securităţii sociale–deci, de a fi independent. Paralel, climatul social a devenit mai permisiv la diversitatea modelelor culturale şi a comportamentelor etice.

Principalele schimbări din sfera familiei se pot grupa în următoarele planuri (Zamfir, E., Zamfir, C.(Coord.), 1995):

a. Relaţia familie-societate. Familia nu mai este o instituţie fundamentală pentru supravieţuirea individului şi reproducerea societăţii. Această funcţie a fost preluată de alte instituţii şi grupuri sociale. Rolul social al familiei, funcţiile ei sociale, importanţa ei pentru funcţionarea societăţii se estompează continuu.

b. Comportamentul tinerilor necăsătoriţi. Relaţiile sexuale înainte de căsătorie nu mai constituie un tabu ci o realitate generalizată. Totuşi naşterile premature ca şi avorturile sunt în scădere datorită utilizării pe scară largă a contracepţiei moderne. Tinerii îşi amână tot mai mult data căsătoriei, sau renunţă definitiv la aceasta, practicând un celibat cu tendinţe libertine, ce a devenit un mod de viaţă destul de răspândit, single-culture.

Tinerii încep să se separe din ce în ce mai devreme de părinţi, locuind fie singuri, fie cu prieteni, fie în cuplu. Coabitarea juvenilă devine din ce în ce mai frecventă şi mai durabilă, încetând să fie o formă prealabilă a căsătoriei, ci tinzând către permanenţă.

Unirea partenerilor într-o astfel de coabitare este bazată, în marea majoritate a cazurilor, pe afectivitate. Sentimentele fiind fluide, aceste uniuni au tendinţa de a fi mai instabile decât o căsătorie oficială.

Multe tinere preferă să aibă copii fără a se căsători, nici cu tatăl copilului, nici cu

altcineva.

c. Comportamentele nupţiale

Formarea familiilor. În ultima perioadă s-a afirmat cu vigoare un nou model matrimonial:

- Căsătoria, aşa cum o numeşte Conciliul Vatican II ca fiind “comunitatea intimă de viaţă şi de iubire conjugală, întemeiată de Creator şi înzestrată de el cu legi proprii, care se întemeiază pe legământul dintre soţi sau, altfel spus, pe consimţământul lor personal irevocabil” nu mai este debutul constituirii uniunilor conjugale şi, prin aceasta, debutul procreării. Paralel cu scăderea ratei nupţialităţii, creşte vârsta la prima căsătorie, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi.

- În privinţa coabitărilor, denumite şi uniuni informale sau consensuale, este de remarcat nu numai creşterea ponderii lor ci şi a duratei de coabitare. Ele tind să renunţe la aspectul juvenil, adică să fie prezente doar sub 30 de ani, ca o formă de uniune premaritală, ci tind să reprezinte cu adevărat o alternativă la căsătorie, fiind alcătuite din cupluri conjugale relativ stabile, cu o descendenţă la fel de numeroasă ca a cuplurilor căsătorite.

-Stabilitatea familiilor

Neavând alt mobil decât sentimentele, legăturile familiale devin mai fragile. In medie, coabitările sunt mai puţin durabile decât căsătoriile. La vârstă egală, cuplurile a căror situaţie matrimonială este coabitarea au cunoscut un număr de uniuni superior faţă de persoanele căsătorite. Separările sunt frecvente dar, datorită reducerii căsătoriilor se reduc şi divorţurile şi scad recăsătoriile. Copiii rezultaţi din cupluri dizolvate, prin divorţ sau separare, devin tot mai numeroşi.