Integrarea Copiilor cu Deficiențe Mintale Ușoare în Învățământul de Masă

INTRODUCERE

Am decis să tratez şi să aprofundez această temă deoarece întotdeauna m-a sensibilizat să văd că unele persoane sunt marginalizată.

În liceu, am avut o colegă care nu se încadra în cercul nostru de prieteni, deoarece se zvonea că ar avea şi un uşor retard mintal, lucru care nu a făcut decât să ajute la marginalizarea ei de către ceilalţi.

Întotdeauna am încercat să o ajut, dar în acelaşi timp şi să le explic celorlalţi greşeala care o fac. Nu am reuşit să obţin nici un rezultat favorabil, dar privind din exterior am început să cred că persoanele care într-adevăr aveau nevoie de ajutor erau colegii care, de fapt, nu ştiau să respecte persoanele din jur decât dacă se ridicau la anumite standarde.

Am convingerea că o educaţie timpurie în acest sens ar rezolva multe probleme şi de aceea am decis să lupt pentru dreptul persoanelor cu deficienţe mintale uşoare în speranţa că într-o zi nu vor mai fi marginalizaţi şi se vor putea bucura şi ei de atenţia celor din jur fără a fi priviţi cu dispreţ sau ocoliţi, pentru că în esenţă nu sunt decât nişte persoane sensibile şi deosebite care au dreptul la o viaţă normală ca şi noi.

CAPITOLUL I

DEFICIENŢA MINTALĂ

1.1 Generalităţi

Pedopsihiatria s-a constituit în jurul deficienţei mintale care, la început, reprezenta practic unicul său obiect de studiu. Diversele entităţi nosografice actuale au izvorât aproape toate din cadrul „idioţiei", în care Pinel conform lui Marcelli (2003: 191) confunda „întârziatul", deficienţa intelectuală şi starea de stupoare. Esquirol citat în aceeaşi lucrare a lui Marcelli (2003: 190) distinge apoi întârzierea şi idioţia: „Omul în demenţă este privat de bunurile cu care era dăruit, este un bogat care a devenit sărac! Idiotul, el, s-a aflat întotdeauna în sărăcie şi mizerie".

Vor trebui examinate mai întâi deficienţele inteligenţei care au fost denumite 'primare' sau "idiopatice" (adică cele care nu pot fi puse pe seama "leziunilor cerebrale", infecţiilor prenatale sau postnatale şi ca¬re nu sunt însoţite de handicap fizic corespunzător). (apud Miclea, 2005: 18)

Anchetele efectuate pe baza testelor de inteligenţă indică faptul că 5 - 7% din numărul total al copiilor au un coeficient de inteligenţă sub 70, ceea ce poate necesita luarea unor măsuri speciale de ordin edu¬cativ şi nu numai. (Roco, 2004: 160).

Etiologia deficienţelor de inteligenţă nu este încă bine clarificată. Anumite cazuri mai puţin grave pot fi considerate că îndepărtându-se de medie într-o măsură "normală". Cele mai grave se datorează desi¬gur unui deficit de dezvoltare, ale cărui cauze sunt adesea ignorate. Descoperiri recente referitoare la fenilcetonurie ne fac să ne gândim că viciile metabolice pot juca un rol mult mai mare decât s-a crezut până în prezent (Creţu, 2004: 46 ).