Metoda de cercetare - experimentul

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Metoda de cercetare - experimentul.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 20 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Sociologie

Cuprins

CAPITOLUL I. METODA DE CERCETARE 3
EXPERIMENTUL 3
1.2 Definiție, tipuri de design și fundamentare teoretică 3
1.3 Conceptele de bază 5
1.4 Tipuri de experimente în științele socioumane 9
1.5 Etapele experimentului 11
1.6 Planuri de cercetare experimentală 13
1.7 Avantajele și dezavantajele experimentului 14
CAPITOLUL 2. EXPERIMENT PRACTIC 16
CONCLUZII 18
Bibliografie 19

Extras din document

CAPITOLUL I. METODA DE CERCETARE

EXPERIMENTUL

1.2 Definiție, tipuri de design și fundamentare teoretică

De-a lungul timpului problema surselor cunoașterii s-a pus deseori. Există mai multe variante de a răspunde la întrebarea “de unde știi?”

- Modul tradițional, bazat pe autoritatea sursei ( conducători de la diferite nivele, savanți cunoscuți, legislația etc)

- Modul rațional bazat pe logică

- Modul irațional mistic bazat pe revelații divine, profeții , vise etc

- Intuitive, simțuri, percepția comună

- Cercetarea empirică (bazată pe observarea realității )

Ultimul tip de cunoaștere se bazează pe culegerea datelor necesare și pe analiza lor, ambele etape trebuind să fie relizate cât mai riguros. Marcând împlinirea a o sută de ani de la înființarea primului laborator de psihologie experimentală, Ursula Șchiopu și colaboratorii remarcau, pe deplin îndreptățit, că „metoda experimentală a avut o contribuție decisivă la scientizarea în general a cercetării și gândirii psihologice, inclusiv în probleme greu sau deloc accesibile experimentului de laborator. Această contribuție s-a concretizat în elaborarea unor criterii și reguli metodologice mai obiective și mai riguroase atât pentru observație, cât și pentru celelalte metode: psihopatologică, genetică și comparată, biografică etc. (1979, 115). Nu este, deci, deloc întâmplător faptul că prima catedră universitară creată în țara noastră și ocupată de Constantin Rădulescu-Motru (1910) purta denumirea de Psihologie experimentală (Herseni, 1980, 21).

Fundamentarea teoretică a experimentului ca metodă științifică a fost făcută de cercetătorul Claude Bernard în lucrarea “Introducere în studiul medicinii experimentale” încă din anul 1865 În cunoașterea științifică, valoarea deosebită a experimentului este dată de funcția acestuia de verificare a ipotezelor cauzale. Așa cum remarca Raymond Siever (1970), experimentul este, de cele mai multe ori, asociat cu abordarea analitică a fenomenului, spre deosebire de observație, care se asociază spontan abordării descriptive..Cercetarea experimentală constituie un proces iterativ, care începe cu verificarea relațiilor de cauzalitate și sfârșește cu formularea unor noi ipoteze.

Pentru a-și îndeplini funcțiile cognitive, experimentul trebuie să se fondeze pe teorie. Nu există experiment relevant care să nu pornească de la o teorie; din această cauză experimentul se aplică într-o etapă mai târzie a cunoașterii științifice. În afara teoriei, experimentul este o activitate sterilă.

Myers și Hansen(2003) definesc EXPERIMENTUL ca fiind „ demersul care consistă în a interveni într-o situațe reală pentru a descoperi fapte noi sau pentru a demonstra că faptele care sau produs deja vor avea noi forme de manifestare în condiții diferite”.

- este metoda de cercetare prin care se verifică o relație presupusă dintre două fenomene prin provocarea și controlul acestora de către experimentator.

Arnold M. Rose apreciază că „Un experiment constă în aplicarea unui stimul la un anumit obiect, păstrând neschimbați alți stimuli sau condiții posibile care pot să afecteze obiectul în același timp, și notând schimbările care se produc în obiect, probabil datorită aplicării stimulului“.

Simplificând, experimentul este acel tip de cercetare în care aplicăm un stimul sau un tratament și încercăm să măsurăm răspunsul obținut. În științele sociale experimentul trebuie să rezolve două probleme:

1. subiectul unui experiment poate răspunde diferit la același stimul

2. doi subiecti, indiferent de gradul lor de asemănare, la fel pot răspunde diferit la același stimul

Problemele acestea se rozolvă prin folosirea mai multor subiecți și măsurarea răspunsului mediu al grupului.

Elementele unui design sunt legate de selectarea participanților și de existența mai multor grupuri sau valori de măsuri. În funcție de acestea Trochim (2002) indentifică trei tipuri de design:

1. design experimental, unde participanții sunt împărțiți aleatoriu în grupuri

2. design cvasi-experimental în care împărtirea aleatorie nu este prezentă dar avem mai multe grupuri sau valori de măsurare.

3. Design non-experimental, în care avem un singur grup și o singură măsurare.

Din punct de vedere al validității interne designul experimental este considerat a fi cel mai riguros din toate, iar cel non-experimental cel mai slab.

În definițiile reproduse, ca și în comentariile făcute, au apărut unii termeni (control, variabilă, variabilă independentă, situație experimentală ), constituind concepte de bază în metodologia experimentului.

Fisiere in arhiva (1):

  • Metoda de cercetare - experimentul.docx

Bibliografie

1.Chelcea, Septimiu (2001) - Meotodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative. București: Editura Economică.
2. Chelcea, Septimiu, Mărginean, Ioan și Cauc, Ion (1998) - Cerecetarea sociologică. Metode și tehnici. Deva: Editura Destin
3.https://www.academia.edu/8026096/150_de_experimente_in_psihologia_sociala_-_Serge_Cicotti