Metodologia cercetării în științele socioumane privind persoanele fără adăpost din România

1. Stabilirea temei

Stabilirea ca temă de cercetare Persoanele fără adăpost din România s-a realizat ca urmare a numarului extins şi ȋn ascensiune a persoanelor care nu au un adăpost, cercetarea realizându-se la nivel naţional. Persoanele fără adăpost sunt definite ȋn acest studiu, ca “acele persoane care nu au locuinţă, locuiesc pe străzi, aziluri de noapte, sub poduri etc., şi nu se referă şi la cei care locuiesc temporar la prieteni sau rude, până când, fie găsesc o soluţie pozitivă, definitivă, fie devin personae fără adăpost, ȋn ȋnţelesul punctat anterior. Ȋn acest studiu, sensul termenului persoană fără adăpost, se apropie mult mai mult de sensul termenului anglo-saxon roofless, decât de al temenului homeless sau sans-abri din literature franceză”. (M. Constantinescu, A. Dan, Locuinţele Sociale ȋn România- O analiză de ansamblu, apud, Calitatea vieţii, XVI, nr.1-2, 2005, p. 87-100)

Capitolul cuprinde o delimitare a categoriei persoanelor fără adăpost, descrierea acestei categorii din punct de vedere cantitativ şi etnografic, cu accent pe organizarea socială a persoanelor fără adăpost, pe modul lor de viaţă şi pe factorii care ȋmping oamenii să ajungă ȋn această situaţie.

2. Obiective propuse

- Evidenţierea situaţiei la nivel naţional

- Stabilirea cauzelor care duc la fenomenul roofless

- Identificarea nevoilor persoanelor fără adăpost

3. Documentare preliminară

Documentarea preliminară ȋn vederea efectuării proiectului de cercetare, va avea la baza literatura de specialitate, site-uri şi forumuri de pe internet, pe tema Persoane fără adăpost ȋn România.

Literatura de specialitate ȋn acest domeniu a câştigat o semnificativă consistenţă ȋn ultima perioadă, ţările dezvoltate acordând un amplu spaţiu studiului problemelor asociate cu fenomenul persoane fără adăpost şi nu ȋn ultimul rând, programelor de combatere. “Cauzele principale şi generale identificate a fi la originea şi intreţinerea fenomenului sunt fie de natură exogenă, fie de natura endogenă”. (A. Dan, 2002, Homelesness/ Lipsa de locuinţă)

4. Delimitarea universului cercetării

Cercetarea se va desfăşura la nivel naţional, asupra persoanelor fără adăpost, de toate vârstele, persoanelor aflate in aziluri de noapte cum ar fi Casa Ioana din Bucureşti, precum şi persoanelor care locuiesc pe străzi, sub poduri, ȋn parcuri etc.

A nu avea acces la o locuire adecvată reprezintă o serioasă manifestare a excluziunii sociale. Am putea adăuga, că a trai sub cerul liber şi a nu avea o locuinţă proprie, reprezintă cea mai dură formă a excluziunii sociale, alături, probabil, de cea a lipsei actelor de identitate. Locuinţă stabilă, ȋn sensul de a avea unde să locuieşti, nu cu sensul de proprietate ci de stabilitate pe termen mediu, cel putin, reprezintă un element fundamental ȋn desfăşurarea tuturor celorlalte activităţi cotidiene legate de activităţile familiale comune, petrecerea timpului liber, odihna şi chiar munca. “Acasă nu este doar un concept abstact, ci un loc de refugiu şi de stabilitate şi linişte, asigurând pentru cei mai mulţi dintre noi, intimitatea şi siguranţa de care avem atât de multă nevoie.

Ce s-ar putea spune despre persoanele care nu au un adăpost- Care este sensul lui acasă pentru aceste persoane- Pentru cei mai mulţi dintre cei care petrec o perioadă semnificativă sub cerul liber, sensul lui acasă are două valenţe: una formulată la timpul trecut, casa ȋn care au stat in mod relative stabil şi pe care au pierdut-o şi care reprezintă lumea idilică şi furnizoare de linişte şi stabilitate, şi alta formulată la timpul viitor, ce reprezintă speranţa gasirii unui loc unde, dacă nu se vor simţi ca acasă, cel puţin vor găsi liniştea necesară pentru a trăi ȋn condiţii omeneşti”. (M. Constantinescu, A. Dan, Locuinţele Sociale ȋn Romȃnia- O analiză de ansamblu, apud, Calitatea vieţii, XVI, nr.1-2, 2005, p. 87-100).

5. Dezvoltarea cadrului teoretic al cercetării

Definirea fenomenului

O persoană este considerată fără adăpost dacă situaţia sa poate fi descrisă prin două caracteristici:

- locuinţă sau adăpostul persoanei este impropriu

- adăpostul persoanei respective nu este ȋnregistrat ca domiciliu din punct de vedere official.