Monografia Sociologică și Dezvoltarea Rurală

INTRODUCERE

Chiar dacă şi-a sporit securitatea militara ca membră a NATO şi UE, România a ramas la fel de expusă ca în vremurile molimelor şi foametelor, la securitatea alimentară. În acest sens, această lucrare este legata de prezenţa economiei naturale şi dezvoltarea rurală, care este, pentru agricultura romaneasca, un flagel la fel de mare ca şi seceta sau inundaţiile. De ce? Economia naturală nu permite comensurarea naturala a eficienţei muncii agricole. Economia naturala expune ţăranul la toate vicisitudinile tranziţiei, începand cu inflaţia şi terminând cu capacitatea slabă de absorţie a economiei romaneşti.

Economia naturala nu permite mecanizarea agriculturii, ca agricultorul să capete discernamant economic şi să poată alege între mesajele economice. Ţăranul român este un ţăran asistat şi expus la toată demagogia şi populismul, la toată zgura politicii româneşti, care l-a folosit ca o masă de manevră. Dacă vrem sa facem un pas inainte, este nevoie de o nouă viziune privind dezvoltarea satului românesc.

Lucrarea de faţă se vrea un studiu aprofundat al problemei şi problematicii fenomenului de dezvoltare rurală.

Studiul urmăreşte istoria, evoluţia şi dezvoltarea ruralului, precum şi efectele pe care acesta le are asupra vieţii ecomonice, politice şi sociale, asupra societăţii în general.

De asemenea lucrarea urmăreşte să dezvolte şi să analizeze anumite caracteristici legate dedezvoltarea durabilă a satului romănesc

Studiul efectuat este structurat în patru capitole având o compoziţie lineară şi unitară.

Primul capitol relevă specificul şi problematica sociologiei rurale până în zilele noastre, fiind o îmbinare între o lucrare istorică cu date de evidenţă şi un eseu de specialitate.

Capitolul al doilea evidenţiază principalele aspecte teoretice ale monografiei sociologice ca metodă de cercetare sociologică şi punct de plecare în dezvoltarea satelor româneşti.

Capitolul al treilea reliefează viaţa satului cu toate implicaţiile şi problemele pe care le întâmpină în această perioada, a unei economii de tranziţie.

Capitolul al patrulea, piesa de rezistenţă a lucrării, este o abordare teoretică a modurilor în care satul românesc se poate dezvolta, cuprinzând date din programele de dezvoltare rurală ale UE şi din politicile şi strategiile de dezvoltare durabilă autohtonă.

Fiecare ţarî, pentru a-şi croi calea spre progresul social, trebuie să studieze condiţiile ei proprii. Pentru nicio grupare etnica nu e cu putinţă un rol activ în progresul omenesc, o contribuire la tezaurul civilizatiei omeneşti, decât daca ea se constitue ca naţiune, dezvoltandu-şi însuşirile spiritului sau propriu, geniul său naţional; altfel ea ramane condamnată la sterilitate, la o imitaţie de forme goale, fară reală viaţă intelectuală, fără putere creatoare. Pentru noi nu există cultura decat în forma noastră naţională, nu există viaţă chiar, decat în această formă. Problema aceasta nu poate fi însa dezlegata cu doctrine de import.

Dacă facem o statistică să vedem care este legatura dintre ţara unui român ca entitate socială şi piaţa financiară românească, o să ne speriem. Dacă socotim cele circa opt mii de sate şi trei mii de comune din România, revine un punct bancar la o suta de sate şi comune. Ţăranul nu are nici un contact cu toate astea, cu presa, cu cartea. Dacă nu ridicăm satul românesc la un nivel de cultură, nu vom face decât să-l ţinem în această stare pavloviană, în care statul arată subvenţia şi ţăranului îi sticlesc ochii.

Fară o viziune modernă asupra dezvoltării satului românesc, nici banii nu înseamnă nimic, nici tractoarele şi nici fondurile europene.