Monoparentalitatea ca opțiune

Familia, prin definiție, este un grup social ce are la bază căsătoria și este alcătuita din doi soți de sexe opuse și copii ce au rezidența comună. Într-o familie nu este necesară îndeplinirea rolurilor de soț, soție și copii deocarece din diverse motive există și familii fără copii sau monoparentale.

Societatea actuală atribuie familiei monoparentale o etichetă negativă deoarece idealul unității familiale îl constituie uniunea dinte doi părinți. Am putea considera că acest tip de familie este condusă de mame, tați sau bunici dar în toate cele tei cazuri, din păcate, unicul părinte într-un anumit punct cedează în fața responsabilităților.

Introdusă sub influența feminismului noțiunea de „familie monoparentală” în ciuda limtelor sale este peferată celor de “familie dezorganizată”, „familie dezmembrată”, „familie incompletă”. E. Stănciulescu consideră că „termenul de <familie parentală> ar fi, poate, mai adecvat: el afirmă normalitatea sociologică a unității constituite dintre un adult și copii săi, respectiv a existenței relației parentale independent de cea conjugală”.

Din punct de vedere sociologic, familie monoparentală poate fi definită ca un grup social constituit pe baza relațiilor de rudenie, între unul dintre părinți (cel singur) și copilul sau copiii săi, grup carcateizat prin stări afective, aspirații și valori comune. Într-o astfel de abordare, familia monoparentală este un grup primar, iar membrii săi întrețin relații directe, informale.

Din perspectivă juridică, familia monoparentală apare ca „un grup de persoane între care s-au stabilit depturi și obligații, reglementate prin norme legale.” Familia monoparentală tinde să constituie o abatere, în sensul producerii efectelor juridice nu în urma încheierii

unor contracte, cum ar fi cazul în căsătoria legală ci „preponderent ca urmare a unor relații de adopție sau descendență”.

În legea cea mai recentă care reglementează suportul social al statului pentru aceste familii sunt definite ca „familiile formate din persoana singură și copii în vârstă de până la 18 ani aflați în întreținere și care locuiesc împreună cu aceasta”.

Monoparentalitatea poate rezulta ca urmare a unor experiențe diferite:

- divorț;

- decesul unuia dintre parteneri;

- cupluri cu copii, necăsătoriți;

- nașterea precoce a unui copil fără a se căsători cu tatăl copilului ( mame adolescente)

- decizia unor femei (trecute de 30 de ani) de a avea un copil în afara unei căsătorii legale;

Observăm în lumea modernă încercarea femeii de a fi independentă, de a se susține singură, dar cu toate acestea femeia își dorește în continuare să dăruiască viață, să își asume rolul de mamă.

Deși mare parte din aceste femei dornice de a-și exercita rolul de mamă au vârste cuprinse între 25-35 de ani, există și excepții, iar studiile sociologice indică o creștere în rândul tinerelor mame necăsătorite. Situația lor nu e deloc de neglijat cu atât mai mult cu cât adesea nasc copii la vârste mici (adolescență) și datorită copilului, în cele mai multe din cazuri nu reușesc să-și temine sutdiile și să dobândească o calificare pentru a se angaja.

Odată cu creșterea numărului de familii monoparentale crește și numărul femeilor care au dobândit statutul de mamă singură. În 1986 Norton si Glick apreciau că 88% din totalul familiilor monopaentale din S.U.A erau conduse de femei. Pe de altă parte, Jane Millar (1992) concluyiona că există un milion de mame singure în Marea Britanie, o treime din ele trăind în condiții de sărăcie. Din 1971 numărul mamelor singure a crescut de 2,4 ori, ajungând la 1.200.00, reprezentând 17,5% din totalul familiilor cu copii si 93% din familiile monoparentale. ( C. Oppenheim, 1990)

Printre principalele cauze ale monoparentalității se enumeră decesul unuia dintre parteneri. Numărul mamelor văduve in totalul mamelor singure este aproape neînsemnat, majoritatea acestora fiind cazuri de femei care au fost căsătorite ( au trăit împreună ) cu tatăl copiilor lor.

În ceea ce privește divorțul, în majoritatatea cazurilor, potrivit studiilor, mama are câștig de cauză în defavoarea tatălui atunci când vine vorba de preluarea custodiei copilului existând astfel perioade mai lungi sau mai scurte de monoparentalitate până când mama va încerca să reintre într-o relație.

Deși copilul va ramâne în grija mamei și tatăl va trebui să-și asume în continuare responsabilitățile legate de educația copilului. Separarea partenerilor care nu demult formau un cuplu poate duce la apariția mai multor tipuri de probleme: dificultăți finaniciare, probleme de sănătate, găsirea unei linii de mijloc între viața profesională și cea familială, probleme de autoritate, de educație, de responsabilitate.