Nevoia de dezinstitutionalizare a copilului

Introducere

Până de curând, întregul domeniu al protecției copilului din România era tratat în conformitate cu o legislație în continuă schimbare, supusă permanent amendamentelor sau abrogărilor, unele probleme erau tratate de legislația privitoare la educație, altele de legile din sistemul de sănătate sau din domeniul muncii, iar alte legi se refereau numai la copiii dezavantajați. Instituții diferite erau responsabile de implementarea anumitor prevederi ale legii, astfel încât întregul proces de rezolvare a problemelor copiilor era complicat, încet și neclare. O alta problemă era faptul că, din anumite motive, chestiunile legate de copii erau privite ca fiind independente sau fără legatură cu cele ale familiei. Din aceste cauze există nevoia reală de a integra politicile de protecție a copilului și cele privind protecția familiei și de a revizui legislația pentru a avea în final o lege a copilului completă, cuprinzătoare și usor de aplicat.

(https://www.unicef.org/romania/ro/protection_3099.html).

1. Identificarea și descrierea problemei de politică publică

Problema: Problema dezinstituționalizării copilului până în 2020 în Județul Buzau.

Problemele reale care împiedică implementarea politicii de dezinstituționalizare sunt multe, însă cele mai importante indentificate de noi sunt: lipsa resurselor pentru construirea caselor de tip familial, numărul insuficient de asistenți maternali și procesul de adopție care este destul de dificil. Ne vom axa pe problema caselor de tip familial și anume lipsa resurselor atât materiale cât și umane pentru construirea acestora.

Guvernul României a plasat problematica reformei sistemului de protecție a copilului ca una dintre priorități pe agenda de lucru, care vizează reforma în domeniul sistemului de protecție a familiei. În ciuda numărului mare de copii aflați în sistemul de protecție, Guvernul României a recunoscut faptul că îngrijirea de tip rezidențial are efecte negative, mai ales asupra dezvoltării copilului mic, și a reușit să îmbunătățească substanțial serviciile de protecție a copilului prin dezvoltarea alternativelor de tip familial. Astfel, la ora actuală, două treimi din copiii din sistemul de protecție se află în servicii de tip familial.

În 2013, Comisia Europeană (CE) a recomandat tuturor statelor membre să elaboreze și să implementeze politici pentru reducerea sărăciei și a excluziunii sociale a copiilor, în baza unor strategii multidimensionale care vizează asigurarea bunăstării copiilor alături de promovarea șanselor egale, astfel încât toți copiii să își poată atinge potențialul maxim. În acest scop, CE recomandă menținerea unui echilibru adecvat între politicile universale, menite să promoveze bunăstarea tuturor copiilor, și abordările țintite, menite să îi sprijine pe cei mai dezavantajați, cu accent pe copiii care prezintă un risc crescut din cauza unor dezavantaje multiple, precum copiii cu nevoi speciale sau

dizabilități, copiii ce beneficiază de îngrijire alternativă, copiii de etnie romă și cei din gospodăriile cu venituri mici.În conformitate cu aceste recomandări, România a elaborat Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului 2014‐2020, care urmărește să promoveze investiția în dezvoltarea și bunăstarea copiilor, să asigure respectarea drepturilor copilului, acoperirea nevoilor copiilor și accesul universal la servicii. Această strategie națională a fost concepută cu scopul de a acționa ca un catalizator pentru implementarea la nivel național a principiilor prevăzute în Convenția ONU cu privire la drepturile copilului.

Totuși, după criza globală care a afectat situația copiilor din întreaga regiune, reducerea numărului de copii instituționalizați a încetinit sensibil, atât în România, cât și în alte țări din regiune. Pe de o parte, pe fondul serioasei deteriorări a condițiilor de trai și al sărăciei accentuate, numeroase familii își lasă copiii în instituții, ca o măsură temporară sau permanentă. Pe de altă parte, capacitatea sistemului a scăzut ca efect al blocării posturilor în sistemul public și al bugetului limitat, mai ales cel destinat serviciilor familiale.

Prin urmare, reducerea numărului de copii din cadrul sistemului de protecție a copilului rămâne o prioritate și pentru anii următori. Ca răspuns la evoluțiile recente, Guvernul s‐a angajat să accelereze procesul de dezinstituționalizare, o prioritate stabilită în diverse documente strategice, inclusiv în Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului 2014‐2020, Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei 2015‐2020 și Acordul de parteneriat pentru perioada de programare 2014‐2020.În România cadrul legal este dat deLegea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului cu modificările și completările ulterioare. (Stănculescu et al., 2016).

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzau a elaborat Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale din județul Buzau în perioada 2014 - 2020,care reprezintăo sinteză a nevoilor existente la nivelul județului și a stabilit direcțiile strategice de acțiune pentru perioada 2014 - 2020, care să conducă la o îmbunătățire a serviciilor în domeniul acordării de sprijin adecvat familiilor vulnerabile precum și în domeniul reabilitării și integrării în comunitate a persoanelor cu handicap sau al îngrijirii în familie /comunitate a persoanelor vârstnice. Prioritatea acestei strategii o constituie asigurarea accesului la o gamă extinsă de servicii sociale, adaptate nevoilor individuale și de grup identificate în fiecare comunitate, prin încurajarea implicării autorităților, instituțiilor publice și organismelor private, pentru diversificarea serviciilor sociale comunitare atât în vederea prevenirii intrării copilului în dificultate, implementării și monitorizării drepturilor acestuia cât și a combaterii riscului de excluziune socială pentru persoanele cu handicap și cele vârstnice din județ.(Strategia DGASPC Pahova)