Oamenii străzii

Introducere

Chişinăul este un alt fel de oraş în comparaţie cu alte capitale europene şi această constatare nu este una nouă. Gradul dezvoltării oraşului cât şi întregii ţări rămâne a fi sub norma admisibilă ceea ce crează o lacună şi mai mare între noi şi civilizaţie.

Unul dintre subiectele mereu actuale, dar despre care nu se vorbeşte sunt oamenii străzii. Acei boschetari sau cerşetori văzuţi tot mai des care te duc cu gândul la vremea războaielor şi a foametei dar pe spatele cărora se construiesc averi. Republica Moldova este printre ţările din fruntea clasamentului la acest capitol de pe tot teritoriul Europei şi această statistică rămâne ani la rând a fi de neschimbat.

Problema oamenilor străzii este una actuală și se agravează de la an la an. Pe întrgul glob există peste 100 de milioane de oameni fără adăpost“, anunţă Organizaţia Naţiunilor Unite. Dacă cifra este exactă, înseamnă că o persoană din 60 nu are o locuinţă corespunzătoare! Totuşi, adevărata amploare a problemei este greu de stabilit. De ce?

Deoarece problema lipsei de adăpost este definită diferit de la o ţară la alta. Modul de abordare şi obiectivele celor care studiază problema influenţează modul în care o definesc. La rândul lor, aceste definiţii influenţează statisticile publicate. Prin urmare, este dificil, dacă nu chiar imposibil, să ne facem o imagine exactă a problemei.

În urma unui studiu s-a constatat că aproape jumătate dintre cei fără adăpost au avut cândva o familie şi au locuit împreună cu partenerul lor de căsătorie, chiar dacă în cele mai multe cazuri familia respectivă avusese probleme. Majoritatea au fost daţi afară din casă sau au fost nevoiţi să plece din cauza unor necazuri mari. Numai 14% au plecat de bunăvoie.

În Republica Moldova nu s-a făcut încă niciun recensămînt al persoanelor fără adăpost. Totuşi, reprezentanţii unor organizaţii care lucrează cu aceste persoane vehiculează diverse estimări care variază între 3 şi 5 mii de persoane doar pentru oraşul Chişinău.

De asemenea, categoriile de vârstă predominante şi care locuiesc pe străzile capitalei sunt 46-55 şi 26-35, studiul mai arată că nivelul majoritar de şcolarizare al oamenilor străzii din Chișinău este de studii medii, respectiv 60% dintre persoane şi că 24% au studii primare. Apoi, 8% dintre ele au studii superioare, iar 84% dintre cei care locuiesc pe străzi sunt calificaţi profesional.

După ce stau o perioadă într-un adăpost, unii reuşesc să se întreţină din nou singuri şi să-şi găsească o locuinţă. Alţii însă nu reuşesc nicicum să iasă din această situaţie, în parte din cauză că sunt bolnavi fizic ori mintal sau sunt dependenţi de substanţe, le lipseşte motivaţia de a munci, au proaste obiceiuri de muncă, nu au o instruire corespunzătoare ori e vorba de mai mulţi factori la un loc.

2. Compartimentul teoretic

Trecem zilnic pe lângă „oamenii străzii” şi îi privim ca niște personaje auxiliare, care decorează, uneori exotic, scena vieții noastre cotidiene. Imaginea unor oameni dormind şi locuind în public - sub poduri, în clădiri abandonate sau în plină stradă - nu încetează să ne zdruncine echilibrul moral pe care ni-l procură ideea pe care ne-o facem în mod obişnuit despre persoana umană, constubstanţial legată de o casă şi de o familie. Dar şi prin prezenţa tangibilă a degradării sociale pe care aceşti oameni o întruchipează, amintindu-ne fără voie de fragilitatea condiţiei umane în această modernitate dorită şi temută. Imaginea persoanei fără adăpost în spaţiul public ne poate părea cu atît mai inoportună cu cît, mai cu seamă în oraşele din regiunea noastră, un întreg ansamblu de mecanisme sociale şi instituţionale au făcut de-a lungul timpului aceste persoane invizibile. Anumite estimări, conform studiului OMNIBUS situează numărul persoanelor fără adăpost din Chişinău între 3 şi 5 mii, cu o marjă revelatoare în sine.

Oamenii străzii sunt definiți ca fiind persoanele care nu au unde locui în ultima perioadă (de cel puţin 1 săptămînă) şi au locuit sau locuiesc în locuri neamenajate pentru locuire şi înnoptare sau în centre de plasament pentru persoanele fără adăpost.

Persoanele fără adăpost trec de regulă printr-o experienţă care poate fi numită „pierdere totală” şi care se manifestă printr-o deprivare la cîteva nivele pertinente:

1) lipsa locuinţei.

2) lipsa resurselor economice (mai ales lipsa unui venit stabil asociat cu munca sau cu o indemnizaţie socială).

3) pierderea suportului social (mai ales a legăturilor cu familia).

4) starea de sănătate precară (agravată adesea de o formă de dizabilitate).

5) adicţie (alcoolism sau, mai rar în societatea noastră, dependenţă de droguri) etc.

Oamenii străzii ajung să trăiască într-o varietate de adăposturi, mai mult sau mai puțin improvizate, și în diverse spații din domeniul public, domesticindu-le. În Chișinău , unii au locuit sau încă mai locuiesc în preajma Gării de Nord, la suprafață sau în canale, în stațiile , în parcuri, în mașini abandonate, în scările de bloc, în fața blocurilor, lângă containere, în proximitatea sau incinta bisericilor, în case abandonate sau WC-uri publice. Alții locuiesc în adăposturile sociale.

În ceea ce priveşte sursele de supravieţuire ale adulţilor fără adăpost sunt cerşitul, pensiile medicale, veniturile ocazionale sau vânzarea materialelor refolosibile.

Comparativ cu sursele de supravieţuire ale categoriei generale de persoane adulte fără un acoperiş deasupra capului, cele cu probleme de sănătate mintală au ca principală sursă de supravieţuire cerşitul, în timp ce la populaţia generală pe primul loc se află veniturile ocazionale.

Astfel, principalele cauze pentru care oamenii ajung în stradă sunt conflictele familiale, în special divorţul, evacuările, pierderea locului de muncă şi, specific persoanelor cu probleme de sănătate mintală, escrocheriile.

Marea parte a acestor oameni sunt bărbaţi, în proporţie de 77%, iar restul de 23% sunt femei şi categoriile de vârstă predominante sunt 46-55 şi 26-35. Minorii la rândul lor reprezintă o categorie instabilă pentru că autorităţile reacţionează cel mai frecvent adăpostându-i în internate sau orfelinate. Totuşi casă pentru ei de cele mai dese ori devin parcurile şi gările pe timp de vară, pe timp de iarnă însă în tendinţa de a găsi adăpost călduros, cu o bucată de carton la spate ei îş petrec nopţile în scările blocurilor ori subsoluri, preferabil fiind cele calde.

Răsăritul este deşteptorul lor şi strada locul de muncă, unde apleacă capul pentru un leu. De cele mai multe ori oamenii Chişinăului nu sunt indiferenţi conştienţi fiind că marea majoritate din bani nu vor rămâne la acei bătrâni sau bolnavi. Nu sunt indiferenţi chiar dacă simt miros de tărie şi cunosc că cel mai probabil acolo vor merge şi donaţiile lor.

Şi din nou, observăm două lumi, unii aruncă hainele cârpite la coş, alţii le iau de bune unii lasă bănuţii prin casele magazinelor cu gândul că nu au nevoie de atâta metal, alţii le strîng atent la piept Poate că ar trebui să ne uităm un pic mai departe decât o facem şi să îi avem ca oameni pe cei ce care sunt mai nefericiţi pentru că dar din dar se face rai !!!

Organizaţiile nonguvernamentale depun eforturi considerabile pentru reintegrarea persoanelor care stau în stradă. Prin consiliere psihologică și socio-profesională în cadrul unui centru specializat, obţinerea unui loc de muncă și a unui spațiu de locuit, se produce procesul invers de redobândire a stimei și a identității de sine, concomitent cu întoarcerea în societate. Echilibrul este însă unul foarte fragil: adesea rămâne riscul revenirii în situația inițială, de locuire în spațiul public.

Persoanele fără adăpost, depistate în stradă pe vreme rece sau pe timp de iarnă, vor fi găzduite, în continuare, la Centrul de găzduire şi orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil , din str. Haltei, 2.

3. Compartimentul practic

Sunt diferiţi, dar au ceva în comun, pentru că au ajuns sub acelaşi acoperiş comun în urma unor neînţelegeri cu cei apropiaţi.