Organizația Națiunilor Unite

Expresia „Naţiunile Unite” care este datorată Preşedintelui Statelor Unite Franklin D. Roosevelt, a apărut pentru prima dată în „Declaraţia Naţiunilor Unite” din 1 ianuarie 1942. prin care reprezentanţii a 26 de ţări se angajau să continue împreună războiul împotriva puterilor (dominaţiilor) din Axă.

Carta Naţiunilor Unite a fosta elaborată de reprezentanţii a 50 de ţări la Conferinţa Naţiunilor Unite din Organizaţia internaţională reunită la San Francisco din 25 aprilie până pe 26 iunie 1945. Ei au luat pentru temelia (baza) munci lor propuneri redactate între august şi octombrie 1944 la Dumbarton Oaks de reprezentanţii Chinei, ai Statelor Unite şi ai URSS – ului.

Carta a fost semnată la 26 iunie 1945 de reprezentanţii a 50 de ţări. Polonia, care nu a avut reprezentanţi la Conferinţă, a semnat mai târziu, dar ea face totuşi parte din cele 51 de State Membre originare.

Organizaţia Naţiunilor Unite sa născut oficial la 24 octombrie 1945 atunci când a fost ratificată (confirmată) de China, Statele Unite, Franţa, Regatul Unit, URSS şi de majoritatea celorlalte ţări semnatare. Ziua Naţiunilor Unite este sărbătorită (celebrată) la 24 octombrie în fiecare an.

A) INSTITUŢIILE COMUNITARE

1. PARLAMENTUL EUROPEAN

1.1 Componenţă, constituire

Parlamentul european, compus din reprezentanţi ai popoarelor reunite la Comunitate exercită puterile care îi sunt conferite prin Tratat, (art. 137). Aceste dispoziţi legale au o dublă semnificaţie prima – în sensul că de vreme ce membrii Parlamentului reprezintă popoarele respective, ei nu pot să fie mandataţi de guvernele statelor lor spre a îndeplini anumite instrucţiuni şi nici nu pot să fie ţinuţi de vreo obligaţie de consultare, a doua – în sensul că statele sunt reunite în Comunitate, ceea ce relevă o comuniune de interese şi aspiraţii, potrivit obiectivelor ce le stabilesc.

Până la 17 iulie 1979 când a intrat în vigoare actul privind alegerea reprezentanţilor Parlamentului prin vot universal direct, membrii acestei instituţii, potrivit art. 138 alin. 1 şi 2, CE, erau consideraţi delegaţi, care trebuiau să fie desemnaţi de parlamentele naţionale dintre membrii lor, conform procedurii stabilite în fiecare stat în numărul prestabilit prin Tratat. De la această dată art. 138, alin 1 a devenit inaplicabil, fiind valabile dispoziţiile art. 1 din Actul respectiv în sensul că „reprezentanţi în Parlament european ai popoarelor reunite în Comunitate vor fi alese prin vot universal direct”. Primele alegeri s-au desfăşurat în perioada 7-10 iulie 1979, apoi între 14-17 iunie 1984, între 15-18 iunie 1989 şi între 9-12 iunie 1994 ceea ce înseamnă că mandatul reprezentanţilor este limitat la 5 ani.

Numărul total al reprezentanţilor aleşi este în prezent de 626, din care 99 revin Germaniei, câte 87 revin Franţei, Italiei şi Marii Britanii, 64- Spaniei, 31-Olandei, câte 25 pentru Belgia, Grecia şi Portugalia, Suediei-22, Austriei-2, câte 16 Danemarcei şi Finlandei, 15-Irlandei şi numai 6 pentru Luxemburg, faţă de totalul anterior de 567 la alegerile din 1994 şi 518 anterior.